CURS VALUTAR
1 EUR = 0 RON DOWN | 1 USD = 0 RON DOWN | 1 GBP = 0 RON DOWN

Meciul Basescu – PDL: se reediteaza conflictul Iliescu-PSD din 2002?

0 comentarii / 2391 vizualizări / 17 noiembrie 2011

Lovitura năprasnică administrată de procurorii lui Băsescu premierului Boc, prin scandalul de la Cluj, se ”lățește” de la o zi la alta. Deja firele șpăgii duc către cabinetul premierului, iar secretarul general al PDL, Ioan Oltean, e audiat la DNA și întrebat dacă gașca lui Apostu a virat bani pentru partid. În paralel, Băsescu anunță că Boc are o serioasă problemă de imagine, dar și că vin la rînd noi arestări, prin alte județe, paralizînd de groază întregul partid. Pînă și opoziția e atît de șocată încît se dovedește incapabilă să speculeze politic momentul. Ce urmărește Băsescu, de ce se întîmplă toate aceste evenimente și cum s-ar putea finaliza conflictul? Un răspuns pe care ni l-ar putea furniza istoria altor ani, după cum veți vedea mai jos.

Conflictul Băsescu-PDL începe să semene tot mai mult cu războiul derulat timp de cîteva luni între Iliescu și PSD, începînd cu vara lui 2002 și terminînd cu prima parte a lui 2003. Cu atît mai mult cu cît miza e identică: lupta președintelui pentru a-și păstra supremația asupra partidului.

De la alegerile din 2000 pînă în vara lui 2002, președintele Iliescu a adoptat o poziție mai degrabă pasivă, ceea ce a dat idei partidului condus de Năstase, cum ar fi scuturarea de sub controlul cotrocenist printr-o manevră abilă: alegeri anticipate în 2003, mai ales că PSD stătea excelent în sondaje. Aruncată de Năstase pe tapet în iulie 2002, propunerea a generat activarea bruscă a lui Iliescu și declanșarea unui război care a șocat opinia publică luni de zile.

Ce nu îi convenea președintelui? Simplu: anticipatele ar fi adus PSD o victorie lejeră fără a fi fost nevoie de aportul său, ceea i-ar fi diminuat zdravăn influența în partid. În plus, mandatul președintelui s-ar fi terminat în 2004, în timp ce Năstase ar fi rămas premier pînă în 2007, ceea ce ar fi însemnat putere absolută pentru liderul de atunci al PSD. Or, așa cum s-a dovedit, Iliescu era profund interesat ca, după terminarea mandatului, să revină la șefia PSD, deci proiectul lui Năstase cu anticipatele trebuia blocat. După anunțul lui Năstase, Iliescu a ieșit la rampă declarînd în mai multe rînduri că anticipatele nu au rost.

În octombrie, Năstase încearcă iar: „Un mandat 2003-07 consacrat integrării în UE ar fi mai benefic”, iar în noiembrie găsește și data potrivită, luna mai 2003.

Enervat, Iliescu aruncă pe tapet, subtil, varianta debarcării lui Năstase prin moțiune de cenzură a opoziției, susținută de fidelii săi din PSD. Traian Băsescu, lider al PD, îi face jocurile lui Iliescu, declarînd public că succesorul lui Năstase ar putea fi Geoană sau Ioan Mircea Pașcu.

Speriat, Năstase bate în retragere, declarînd că „fără acceptul lui Ion Iliescu nu vor fi alegeri anticipate”.

Cîteva zile mai tîrziu, însă, încurajat de fidelii din partid, o ia de la capăt: „În 2004, PSD ar pierde alegerile” spune el, subliniind că soluția ar fi anticipatele în 2003.

În paralel, PSD începe evaluarea unor lideri județeni considerați apropiați ai lui Iliescu, iar un cotidian bucureștean apropiat de PSD aruncă pe piață o listă neagră cu 40 de afaceriști de casă ai Cotrocenilor care ar urma să fie luați la puricat de organele statului.

Iliescu reacționează dur: după Anul Nou, are o întîlnire cu pesediștii la Snagov în care cere imperios corupților să facă un pas înapoi și să lase locul unor oameni capabili și curați. În replică, Năstase spune că PSD nu are în dotare „grupuri de inchiziție locală, care să rupă gîtul celor din teritoriu”. Șeful SRI, Radu Timofte, apropiat lui Iliescu, intervine și el, în februarie 2003, declarînd că e necesară protejarea resurselor financiare și energetice ale României față de presiunile unor grupuri de interese care gravitează, evident, în jurul guvernului.
Panicat, Iacobov, omul lui Hrebenciuc, se grăbește să vîndă RAFO lui Tender, apropiat președintelui.

Ofensiva lui Iliescu ia amploare: el se declară public nemulțumit de sistemul de taxe, de dobînzile bancare, de privatizări etc și cere Guvernului adoptarea unor măsuri precise care să îmbunătățească nivelul de trai al populației.
Și amenință partidul de guvernămînt că va acorda personal o atenție specială combaterii corupției și debirocratizării administrației centrale și locale.

Pe tot parcursul lunii februarie, Iliescu intră în rolul de președinte-premier și atacă PSD puternic, dinspre stînga. Cere iar și iar eliminarea corupților din PSD și din structurile puterii, retragerea demnitarilor din AGA și CA-uri, se vede cu reprezentanții pensionarilor, la Cotroceni, declară că salariile mari trebuie impozitate sever, mergînd pînă la 80% și că ar trebui „să le crape obrazul de rușine managerilor firmelor private” care au salarii mult mai mari decît ale angajaților lor.
TVA să fie diferențiat, în funcție de produse și să se aplice imediat legea declarării averilor și cea a conflictului de interese. Cu trimitere în special la averile membrilor PSD. Declară, chiar, nonșalant, că nu îl interesează dacă îi scade popularitatea printre parlamentarii PSD. „Trebuie să ţin cont de interesele cetăţenilor şi nu de interesele particulare sau de grup” tună el la TV, în văzul nației. Îl scoală pe ministrul Finanțelor în plină ședință de guvern pentru a-i cere să vină la Cotroceni și să dea raportul. Respinge propunerile PSD privind modificarea Constituției și e încîntat, totodată, de unele propuneri ale opoziției.

În aceeași perioadă, încep să cadă capete mari, pe la Petrom, pe la Vamă, prin Poliție și tăvălugul e abia la început. Iliescu vine și la ședința grupurilor PSD, pentru a arăta cine e șeful partidului, de fapt, dar nu ezită să se facă, totodată, purtătorul de cuvînt al opoziției, tot spre ciuda PSD.

PSD dă replica, și el, cum știe mai bine: în Kiseleff începe pelerinajul filialelor, chipurile pentru depistarea corupților, care pînă la final nu sunt găsiți. Hrebenciuc o spune, plastic: „dacă nu există corupți, ce să fac eu, să-i inventez, ca să fiți voi, ziariștii, fericiți?!”.
Adrian Păunescu declară, în plenul senatului, despre Ion Iliescu că „e acum ca Ceaușescu în cele mai negre zile”.

Nimeni din PSD nu lasă afacerile din mînă.

Urmarea? Sondajele încep să arate o urcare explozivă a lui Iliescu, dublată de căderea PSD. La partid, sociologul Dîncu e terfelit zdravăn pentru că nu e capabil să mușamalizeze creșterea lui Iliescu.

Invitat la o emisiune a lui Ion Cristoiu, Iliescu aruncă o nouă bombă: în paralel cu criticarea lui Năstase, el sugerează că ar fi loc de un nou partid, mai curat, pe stînga.

Vă sună cunoscut ceva din toate astea?

Ca să o mai lungim, să reamintim finalitatea conflictului: PSD a cedat în războiul cu Iliescu, iar anticipatele au rămas literă moartă. În 2005, la congres, refuzul lui Iliescu de a prelungi cu trei ani domnia PSD l-a costat funcția, baronii neuitînd prin ce trecuseră cu aproape doi ani înainte.

Nu se știe dacă și cum va plăti, într-o zi, Băsescu războiul pe care sunt semne clare că l-a declanșat recent contra unui PDL care refuză să îi mai răspundă la comenzi, și unui premier care nu vrea să se mai dea dus de la palatul Victoria.

Sigur e că ceea ce se întîmplă azi aduce mult prea izbitor cu ceea ce s-a întîmplat în mandatul lui Iliescu pentru a nu considera că motivul este același: bătălia pentru controlul absolut al puterii. Băsescu are mari șanse să cîștige, și el, războiul cu PDL, dar sunt la fel de mari șanse ca asta să coste partidul victoria în alegeri, anul viitor, tot după modelul PSD. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *