Meciul România-Schengen: Austria iese la pauză de pe teren, intră Olanda la rupere
0 comentarii / 2401 vizualizări / 10 decembrie 2023
Ieri noapte, premierul Marcel Ciolacu a răbufnit de fericire pe Facebook: România intră în Schengen, în sfîrșit, chiar dacă numai cu aeroporturile, într-o primă fază. Entuziasmul premierului s-a bazat pe conceptul ”informați-vă numai din surse oficiale”, nu-i așa? Sau poate nu. Azi, mare parte a presei a desfăcut șampania. Cam de pomană, zicem noi: Austria simulează o relaxare a poziției față de Schengen doar pentru că iese de pe teren în scurtă vreme, lăsînd loc unui jucător mult mai feroce și mai direct pe poartă: Olanda extremistului Geert Wilders.
Tot entuziasmul lui Ciolacu & comp se bazează, deocamdată, doar pe o știre pe surse apărută în vreo trei publicații austriece. Pînă la această oră, nici cancelarul, nici ministrul de Interne austriac nu au avut vreo poziție, deși s-au făcut vreo 24 de ore.
Chiar și așa, informațiile pe surse conțineau și niște condiții care ar trebui îndeplinite de România și Bulgaria pentru accesul la Schengenul parțial, iar una dintre ele, acordarea de azil imigranților din Orientul Mijlociu, poate fi extrem de deranjantă în perspectiva alegerilor de anul viitor.
Pentru unii lideri de la București nu a contat, iar șampania s-a revărsat instantaneu, la pachet cu recunoștința fierbinte pentru eforturile bravilor conducători. În Bulgaria, entuziasmul a lipsit cu desăvîrșire, președintele Rumen Radev fiind extrem de reținut. Nu întîmplător.
Este România în acest moment mai aproape ca oricînd de intrarea în Schengen, cum zice exaltatul de la miezul nopții?
E exact invers, tocmai a început să se îndepărteze vertiginos.
Așa cum am mai scris de atîtea ori, inclusiv în chiar ziua în care ni s-a trîntit brutal ușa-n nas, anul trecut, România și Bulgaria nu sunt ținute în afara Schengen pentru că nu vrea Austria, ci pentru că nu vrea cam toată UE.
Nu e vina noastră, ci a geografiei.
Dacă intră România și Bulgaria, se formează un coridor împreună cu Grecia care va facilita accesul unui număr imens de migranți dinspre Asia, care se adună în Turcia, unde adastă cu milioanele. Nu le-ar mai rămîne decît să treacă din Turcia în Grecia și Bulgaria, după care pe aci ți-e drumul liber pînă la Paris și Berlin.
Austria se opune doar pentru că i-a fost atribuit acest rol de către mai-marii UE, în cadrul rutinii polițistul rău – polițiștii buni.
Rol care în ultimul deceniu a fost jucat și de alte state, prin rotație. Austria e jucătorul aflat acum în teren.
Dar se pregătește o schimbare de pe margine.
Intră un fotbalist care joacă la rupere.
Pentru că vestea cu ”relaxarea” neașteptată a Austriei a venit concomitent cu una mai puțin remarcată.
Mai exact, trei partide de centru-dreapta de care liderul olandez de extremă dreapta Geert Wildes are nevoie pentru a forma un guvern de coaliţie în Regatul Ţărilor de Jos au anunțat vineri marea decizie: încep discuţiile cu partidul extremistului, PPV, care a cîștigat alegerile, pentru formarea noului guvern.
Decizia contrastează vehement cu poziționările de dinaintea recentelor alegeri ori chiar de imediat după, conform cărora niciun partid nu ar fi susținut un guvern Wilders. Iată că au dat-o la întors.
Presa occidentală, deși cu inima strînsă, scrie deja de șansele foarte mari ale lui Wilders de a deveni premier.
Or, Wilders a cîștigat alegerile fix cu tema migrației care ar fi distrus Olanda și nu numai, și promițînd referendum de ieșire din UE. Bulgaria și România nu intră în Schengen exact din cauza migrației ilegale.
Cum ar putea guvernul Wilders să dea undă verde pentru Schengen?
Marea concesie pe care olandezul se pregătește să o facă viitorilor parteneri de guvernare, care i-au cerut înmuierea pozițiilor radicale, va fi renunțarea la Nexit. În niciun caz nu o va da la întors cu imigranții, pentru că ar însemna să se autoanihileze politic.
Unii îți amintesc că politicieni români au lansat zilele trecute teza că România a cerut chiar ea JAI ca pe 4-5 decembrie să nu discute aderarea la Schengen pe motiv că pe 7 decembrie parlamentul olandez urma să voteze în favoarea admiterii Bulgariei în Schengen. 7 decembrie a trecut, unde e votul?
Nu e și nici nu va fi prea curînd. Deja, a început să mîrîie și Belgia împotriva extinderii Schengen.
Validarea unui guvern Wilders va însemna adio oricărei minime discuții despre Schengen. Austria a scăpat: nu mai are nevoie să fie polițistul rău. Pe marginea terenului geopolitic se încălzește deja polițistul foarte rău. (Bogdan Tiberiu Iacob)