CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9486 RON UP | 1 USD = 5.1027 RON UP | 1 GBP = 5.5502 RON UP

Mega-contract exploziv: Poliția lui Bode cumpără 600 de mașini BMW de la prietenul lui Klaus Iohannis

9 comentarii / 5135 vizualizări / 20 septembrie 2022

Poliția Rutieră va fi dotată cu sute de mașini BMW, grație unui contract în valoare de 98 milioane de lei, noile mașini urmînd să înlocuiască mașinile Logan, relatează Europa Liberă. Fericitul beneficiar al uriașului contract facilitat de o licitație dubioasă este prietenul cel mai bun al președintelui României, afaceristul Michael Schmidt.

În timp ce președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă participau veseli, în vară, la festivalul Ovăzului, Haferland, organizat de vechiul prieten al primului, afaceristul Michael Schmidt, poliția din subordinea lui Bode pregătea o licitație pentru un mega-contract, poate cel mai mare de acest gen de după revoluție.

O licitație la care, ce să vezi, o singură ofertă a fost depusă și acceptată, cea a Automobile Bavaria SRL, pentru achiziția de 600 de mașini de lux germane contra a cîteva zeci de milioane de euro, parțial din bani europeni.

Sindicatul de poliție Europol dă de înțeles într-un comunicat oficial, că licitația ar fi fost aranjată:

”Licitația a fost una ,,cu cântec” am putea spune noi, întrucât specificațiile tehnice pe care producătorii trebuiau să le îndeplinească au fost foarte dure, însa UNA a sărit în evidență: se dorea o autospecială cu o putere minimă de 130 kW, motor pe benzină, cuplu motor min. 290 Nm, tracțiune integrală 4×4 permanent (AWD), tipul caroseriei să fie AA, iar transmisia să fie automată pe o cutie de minim (atenție!) 8+1 trepte. Aici licitația a devenit extrem de interesantă! Încă de la apariția anunțului de participare (15.05.2022) am stat și am căutat ce modele de autovehicule s-ar putea mula pe aceste specificații.
Nu mică ne-a fost mirarea când, dupa aproximativ 2 săptămâni de căutări și discuții cu reprezentanți ai marilor dealeri auto, am ajuns la concluzia că SINGURA marcă ce ,,pică” pe aceste specificații este BMW. Iar tipul de BMW este 320ix. Acum, nu o să fim noi cei cârcotași, fiind relevant faptul că vom primi multe (sperăm la mai mult de una pe județ) autospeciale ,,adevărate” de poliție, așa cum multe țări (toate) din blocul comunitar au în dotare. Dar nu putem să nu ne întrebăm retoric – oare chiar atât de importantă era acea cutie de 8+1 trepte?! IGPR-ul nu putea să lărgească puțin sfera și să solicite o plajă mai largă pentru ca tot ce înseamnă producător auto de marcă să participe la licitație?!”.

Automobile Bavaria SRL este importator oficial BMW în România și e condusă de ani de zile de afaceristul german de origine română Michael Schmidt, furnizor de mașini de lux, din vremuri vechi, pentru Klaus Iohannis și care i-a asigurat o locuință de lux pe durata campaniei electorale în urma căreia a fost ales președinte. De asemenea, Schmidt e prezent adesea în anturajul președintelui în cadrul unor deplasări oficiale externe. (B.T.I.)

foto: 60m.ro

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

9 Comentarii

  1. pai cand de 10 ani pe mana ministere, prim-ministri, majoritate parlamentara, servicii, sefi de parchete (pusi toti cu mana ta), presa aservita si cumparata (cu bani de genul asta, de pe la contracte cu ministere etc), un contract cu bmw pare chiar mizilic.
    Va dati seama ce a putut sa fure astia 10 ani de zile (ca pe mandatele lu petrov, care iarasi mult timp a avut tot ce se putea), daca nici procuratura (aservita) si presa (mituita) nu scot o vorba? Cam cat?

    • Opinia mea, cateva PIB-uri.

  2. eu am ajuns sa fiu multumit de furaciunile din care are si tara un mic beneficiu. Ne-am ales cu niste BMW-uri, cum pe vremea lu videanu ne-am ales cu niste autobuze Mercedes care circula si acum, desi s-a dovedit ca daimler a dat spaga sa le luam.
    Ce te faci insa cu furaciunile din asa zisa pandemie, vorbim de miliarde de euro sifonate pe tot felul de kkturi, obiecte sanitare masti halate pe care nu le foloseste nimeni, unele nici nu s-au mai livrat.. acolo numai Dumnezeu va mai face dreptate.

  3. […] Inpolitics.ro, în timp ce președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă participau veseli, în […]

  4. Nu marca masinilor era problema ca Politia sa devina mai eficienta. Pana mai ieri PE-SE-DE era vinovat de absolut orice, pana azi Johannis nu a fost vinovat de absolut nimic!

  5. Cum le spunea căCiucă sportivilor că „atât ne permite bugetul” la pensii „atât ne permite bugetul” dar principalul vinovat este PeeSeeDee care speră ca proștii că vor primi vreo funcție la anul. La sfârșitul lumii va fi Ciolacu premier…

  6. @ Cumpărați-le bă niște trotinete electrice, niște d’alea cu „silance”, „pisica cu clopoței nu prinde șoareci” , ?

  7. Guvernul meu cu BMW-ul lor!

  8. […] cel mare, observat de jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob de la inpolitics.ro, este că cele 600 de BMW-uri vor fi intermediate Poliției Române de firma Automobile Bavaria […]

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată.

STRTIME=1662721998