Melescanu: “Aviatia romana trebuie sa beneficieze de aparate de zbor mai performante”
0 comentarii / 1486 vizualizări / 1 noiembrie 2010
Accidentul aviatic de astazi, soldat cu pierderea a doua vieti umane, reprezinta un tragic semn de alarma ca aviatia romana trebuie sa beneficieze de aparate de zbor mai performante, sustine fostul ministru al Apararii, liberalul Theodor Melescanu, in exclusivitate pentru Inpolitics.
“Acest accident aviatic reprezinta, din pacate, un nou semnal tragic ca aviatia romaneasca are nevoie de aparate mai performante de zbor. Pretutindeni in lumea asta larga profesia de aviator este una din cale afara de periculoasa. Cand te izbesti si de uzura tehnica, cum este cazul Romaniei, riscurile cresc. De aceea, intotdeauna m-am zbatut ca aceste riscuri sa fie luate intotdeauna in calcul in legea care prevede grila de salarizare a aviatorilor. Avem nevoie de noi fonduri alocate aviatiei deoarece pana si metodele de antrenament sunt invechite la noi, nu numai aparatele de zbor”, explica Melescanu. (Razvan Gheorghe)
Comenteaza