Unii dintre cei care au tras cu dinţii să revină în Consiliul de Administraţie al TVR nu au făcut-o pentru a acţiona asupra viitorului televiziunii publice, ci pentru a avea acces la documentele trecutului, la actele care le dovesc complicitatea la dezastru. În acest fel au posibilitatea să şteargă urmele sau măcar să le măsluiască. De aici şi graba cu care şi-au dorit să se instaleze şi să preia conducerea Consiliului şi, implicit, pe a secretariatului acestuia, acolo unde sunt depozitate stenogramele şi procesele verbale.

Obedienţa exemplar dovedită în mandatele anterioare, serviciile făcute politicienilor au determinat anumite partide să-şi trimită în Consiliu aceiaşi reprezentanţi pe care i-au avut şi până acum (şase la număr), fără să ţină cont de faptul că sunt aceleaşi persoane care au contribuit la prăbuşirea TVR. Având ca singură grijă obstrucţionarea oricărei tentative de a elucida cauzele şi de a identifica vinovaţii, renumirea lor este toxică pentru funcţionarea normală a noului Consiliu – motiv pentru care el este nefuncţional din prima zi, inapt să judece furăciunile şi neprofesionalismul din trecut, pentru că, în fond, ar fi pus în situaţia de a-i judeca pe şase din cei treisprezece membri. Conflictul de interese al celor re-numiţi este evident, iar starea de blocaj şi consumarea energiilor în lupte intestine vor secătui de putere o instituţie şi aşa vlăguită de jaf şi incompetenţă.

Fostul director SIE, Elwis Claudiu Săftoiu, şi ceilalţi doi angajaţi cu state vechi (prezenţi fără întrerupere în cele trei Consilii de Administraţie de la declanşarea declinului TVR) – Lucia Hossu Longin şi Sorin Burtea – alcătuiesc un triumvirat şi au propriile lor motive să facă parte din el. Despre primul se spune că a fost trimis de nişte liberali cu ochi albaştri cu misiunea să privatizeze o bucată de TVR, măsură ce va putea fi percepută ca „firească” în situaţie de criză, poate chiar ca o „soluţie salvatoare” – în ultimă instanţă, o banală afacere imobiliară. Pentru ceilalţi doi, singura grijă este să nu iasă la suprafaţă deciziile pe care le-au luat în cârdăşie cu Lăzescu – decizii cu iz penal, să nu se auditeze prestaţia conducerilor anterioare, să nu răzbată nimic din beneficiile dobândite din complicitate. Memorialul Furăciunii trebuie ţinut departe de ochii lumii, realizatorii lui reuşind să fie din nou în situaţia de a-şi încasa „drepturile de autor”.

Concluzie: pe unul îl interesează viitorul, pe ceilalţi, trecutul. Şi într-un caz, şi în altul, doar al lor, nu al TVR. Deşi Constituţia României insistă asupra rolului important al acestei instituţii, în ochii multora TVR e doar o pradă ca oricare alta. (Valentin Nicolau)