CURS VALUTAR

Mesaj incendiar al unei judecatoare: ”Abuzurile nu ar fi existat daca nu erau cautionate de noi”

9 comentarii / 1914 vizualizări / 1 iulie 2019

Președintele Tribunalului Timiș, judecătoarea Adriana Stoicescu, postează azi pe Facebook un mesaj dărîmător despre complicitatea tăcută și vinovată a magistraților la abuzurile statului-paralel, afirmînd că au fost, cu toții, participanți la mascaradele din instanțe.

”Nevoia de adevăr ar trebui să ne scoată acum în stradă.
Pentru că toţi am fost participanţi la marea ipocrizie şi prea puţini cei care am spus adevărul.

Abuzurile nu ar fi existat dacă nu erau cauţionate de noi.
Noi, judecătorii, suntem cei care am emis mandate pe banda rulantă.
Noi, judecătorii, am dat încheieri de încuviinţare a interceptărilor pe motive uneori cusute cu aţă albă, fără prea multe cercetări şi întrebări.
Noi, judecătorii, am tremurat când portocalele ne ameninţau că ne leagă dacă nu ne potolim cu controalele judiciare.
Noi, judecătorii, am tăcut încă de la început, temându-ne să nu fim acuzaţi că ne opunem glorioasei lupte anticorupţie.
Noi, judecătorii, ne-am pitit în birouri, crezând ce ni se servea despre „infractoarea cu ceas cu cuc”, despre „infractorul cu ferma de struţi”, despre „infractoarea cu mărgele”, zâmbind cu superioritate pe la colţuri, convinşi că instituţiile de forţă sunt calea, adevărul şi viaţa.
Şi, mai ales, convinşi că nouă nu ni se poate întâmpla aşa ceva.
Niciodată.

SRI putea să încheie cu Parchetul General 100 protocoale.
Nimic nu s-ar fi întâmplat dacă noi nu ne-am fi prefăcut că nu ştim.
Şi nimic nu s-ar fi întâmplat dacă am fi înţeles cu adevărat, la timp, că drepturile voastre nu pot fi un moft.
În loc să facem asta, încălcăm şi azi flagrant reguli şi legi, ne ascundem în spatele diverselor instituţii, sperând că aşa ne protejăm.
Ne prefacem din nou că nu vedem sau nu înţelegem ce se întâmplă, când o mână de oameni sfidează un sistem întreg, doar pentru a-şi atinge meschinele scopuri.
Acoperim minciuna cu altă minciună, rostogolind la nesfârşit pretexte puerile, menite să vă facă să credeţi că ne pasă.
Minţim cu nonşalanţă, refuzăm să ne facem treaba, cu riscul de arunca în aer o ţară, doar pentru a ne păstra dreptul absolut şi discreţionar de face ce vrem, fără să dăm socoteală.

Paradoxul acestei ţări este că are puţini Judecători şi prea mulţi magistraţi.” scrie judecătoarea. (B.I.)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

9 Comentarii

  1. Felicitari, Stimata Doamna !

  2. mesaj pentru judecatore,judecatori,va respectam ,este un mesaj puternic

  3. Superb text!Ultima propozitie este o adevarata sentinta.Felicitari, Stimata Doamna Judecator!

  4. Cand faci din lup paznic la oi , nu inseamna ca e cioban ! E doar cu numele si functia , dar spiritul si actiunile lui sunt tot de lup ! Cand faci peste noapte un judecator dintr-un procuror nu te poti astepta sa gandeasca si sa actioneze ca un judecator ….

  5. Atunci cand iesi la pensie cu sute de milioane de lei oferiti pe post de cadou de la „stat”, iar restul prostimii are acces la numai o parte din propria contributie, masurata in punctulete de pensie (despre care o smechera ca Larguta ne spune ca se maresc ca valoare, dar mucles ca se micsoreaza ca numar!), nu ma mira ca doamna judecator bate campii, pentru ca a pierdut contactul cu realitatea din piata.

    Iar realitatea e simpla. Problema fundamentala din Romania este coruptia generalizata, iar pentru combaterea ei cu succes niciun mijloc, chiar aflat la limita legii, nu este de criticat. Dimpotriva, este salutar si necesar. In acest context, nu existenta protocoalelor cu SRI a fost problema in Romania, ci numarul lor insuficient si, mai ales, neaplicarea lor cu toata determinarea in Romania, la toate nivelurile. Cum sa nu-i urmaresti pe infractori cu tehnica, cum sa ignori actiunile lor inregistrate indubitabil pe tehnica si sa-i lasi sa zburde in libertate atunci cand milioane de romani si-au parasit tara de saracia provocata de coruptia generalizata, incompetenta si crima organizata, aparata cu Constitutia in mana chiar de catre cei platiti sa actioneze impotriva ei?
    Daca tot avem cel mai mare numar de angajati in SRI dintre toate statele europene plus SUA, raportat la numarul de locuitori, platiti la fel ca judecatorii cu salarii imense si pensii speciale, de ce sa nu fie angrenati in batalia impotriva coruptiei? Ce-ati vrea, sa lasam in pace, netulburate, cele doua cete de infractori? Una care nu mai opereaza ci se bucura in liniste de milioanele “dobandite” si alta aflata in plina actiune operativa de sustragere de mamalai de la stat?

    Sa-i lasam si pe magistrati si pe sereisti sa se bucure in liniste de salarii si pensii, ce atata tarabioi, este? Sa fie pace, e malai pentru toata lumea, este? Nu va este putina rusinica pe la nasuc, mai doamna judecator? Salariile si pensiile magistratilor si sereistilor de zeci de ori mai mari decat ale profesorilor nu va deranjeaza deloc acolo, la Timisoara? Va deranjeaza doar numarul de procurori si procedurile judiciare impotriva coruptilor? De Dumnezeu nu va e frica, mai doamna?

    • Prin comentariul precedent demonstrez că fac parte dintre bolșevicii naivi ai USRI. Șeful meu, Dan Barna, s-a exprimat clar pe tema pensiilor speciale, securiștii din justiție rămân cu pensiile fantasmagorice intacte, motiv pentru care a și căzut proiectul de lege în Parlament.
      Va trebui să ne mulțumim electoratul virtual, generat de STS, doar cu muie ăla, muie celălalt, per ansamblu fiind vorba doar de o imensă muie SRI.

  6. Parhanghele, vad ca stai nu ea in gura, dar eu tot n-am inteles. SRI o ia dau o da, dupa parerea ta?

    • „DIFERENȚA DINTRE INCHIZIȚIE ȘI DIRECȚIA A V-A ESTE DNA
      2 comentarii / 1952 vizualizări / 22 ianuarie 2015

      Ultima demonstrație o avem prin reținerea lui Toni Greblă, judecător la Curtea Constituțională.”

      „D’Artagnan
      ianuarie 22, 2015 at 22:35 pm, Răspunde
      „DNA riscă să se transforme într-o putere neconstituţională a statului român. (Sorin Rosca Stanescu)”.
      Asta este institutia care l-a dus la inchisoare pe SRS? Bravo, BTI, pe al catelea cacat l-ai mancat acum?”

      https://inpolitics.ro/diferenta-dintre-inchizitie-si-directia-a-v-a-este-dna_18429452.html

      Eu sunt securistul prost care a lins curul SRI și anusurile slugilor eterne sau vremelnice ale SRI pentru că de asta m-au trimis aici, tampon, să iau muie până mă satur și să mai cer!

  7. Poate fi CLONATA !? …………….

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *