CURS VALUTAR

Mic şi negru, viitorul bate la uşă

4 comentarii / 2181 vizualizări / 11 februarie 2019

În a 13-a sâmbătă de manifestaţii a Vestelor galbene – trei luni de proteste deci –, 240 000 de francezi au fost din nou pe străzi, pe bulevarde, în pieţe, în deja miticele ronds-points (intersecţii de autostradă). Cifra e dată de sindicatul France Police-Policiers en colère. Cifrele date de Ministerul de Interne, condus de cel mai hulit cetăţean francez, după Emmanuel Macron, desigur, ministrul Christophe Castaner, nu mai merită citate nici cu titlu de inventar, atât de stupid manipulatoare şi mincinoase sunt. Parcă ar fi date de un guvern neocomunist de la Bucureşti. Televiziunea chineză CGTV (un CNN chinez) dădea sâmbătă seara, 9 februarie 2019, manifestaţiile Vestelor galbene de la Paris, Nisa, Toulouse, Lyon, Rouen etc. ca a doua ştire în jurnalul important al zilei după cea despre Anul Nou chinezesc.
Tot sâmbătă seara, principalele canale de televiziune franceze treceau sub tăcere sau dădeau ca ultimă ştire câteva informaţii sumare despre manifestaţiile masive ale „perifericilor” naţionali, poporul francez, cum ar veni. De necrezut cât de jos a ajuns clasa politică din Franţa azi, împreună cu întreaga medie mainstream, care o serveşte docil ! În schimb, Russia Today în limba franceză, cu sediul în Franţa, difuzată în direct pe Facebook şi pe Youtube, transmitea imagini în care mii şi mii de manifestanţi se scurgeau, paşnici, pe străzile şi bulevardele Parisului, spre Adunarea Naţională, unde totuşi a fost forţată violent intrarea de nişte extremişti, venind de pe bulevardul Saint-Germain şi îndreptându-se spre Champ de Mars, locul final de întâlnire de ieri. Câţiva manifestanţi care şi-au pierdut un ochi au fost intervievaţi ieri pe RT France, în vreme ce în faţa Adunării Naţionale încă un manifestant Vestă galbenă şi-a pierdut o mână din pricina unei grenade aruncată de forţele de ordine înarmate până în dinţi, parcă de război. Într-adevăr, după mai mulţi observatori, Franţa pare a se îndrepta spre un război civil, într-atât ruptura dintre clasa dominantă şi milioanele de francezi sărăciţi de euro, de globalizare, de pierderea suveranităţii în favoarea UE pare de nerezolvat.
Marea Britanie va părăsi, foarte probabil, UE pe 29 martie anul curent. Fără nici un acord – un hard Brexit. Consecinţa imediată va fi că britanicii vor refuza să mai achite contribuţiile convenite prin negocieri la bugetul UE, contribuţii care vor trebui preluate în dezordine, haotic de celelalte ţări membre. Cu efecte previzibile pentru bugetul UE şi, mai ales, pentru bugetele naţionale. Şi asta pentru că Germania şi Franţa le-au impus britanicilor, cu acordul proeuropenei Theresa May, un tratat inacceptabil, un deal de pedeapsă. Complexele şi idiosincrasiile germanilor şi francezilor faţă de insulari sunt istorice şi binecunoscute. Asistăm la o confruntare exemplară între democraţia liberală britanică şi imperiul nedemocratic, tehnocratic UE. „Cu Regatul Unit odată eliberat de Uniune, două blocuri se vor opune. Un pol continental, închis într-un ordoliberalism autoritar şi în stagnare demografică şi culturală. În faţă, o „anglosferă” compusă din Regatul Unit, Statele Unite, Canada şi Australia, mult mai dinamică. Anglosfera totalizează mai mulţi locuitori decât UE şi va câştiga în caz de confruntare economică” (Emmanuel Todd, Marianne, 4 februarie 2019).
Recentul tratat germano-francez de la Aachen/Aix-la-Chapelle, tratat cu consecinţe multiple pentru cele două state şi mai ales pentru cele două popoare, pare a fi schiţa unui act fondator al unei noi uniuni europene, cea cu două sau chiar cu mai multe viteze. Guvernul francez şi cel german par a-i considera pe cetăţenii lor egali între ei, pe când ceilalţi europeni sunt trataţi ca asociaţi de mâna a doua sau, pentru unele ţări din Est, printre care şi România, chiar de mâna a treia. Evident că nici cetăţenii francezi, nici cei germani nu au fost întrebaţi de un Emmanuel Macron în derivă şi de o Angela Merkel la sfârşit de carieră politică, şi mai ales nu au fost întrebaţi de oligarhiile care-i instrumentalizează pe aceştia dacă sunt de acord cu ce s-a semnat la Aachen/Aix-la-Chapelle. Tratatul este încă o probă, dacă mai era nevoie, că în Europa, azi, sub cupola constrângătoare a Uniunii Europene, democraţia nu prea mai există şi a fost înlocuită de o oligarhie globală care nu se mai încurcă în proceduri democratice. După cei mai serioşi analişti francezi, înţelegerea germano-franceză nu ar conţine, în mod bizar, greu de explicat, decât avantaje pentru Germania : împărţirea cu Germania a locului Franţei din Consiliul de Securitate, accesul Germaniei la arma atomică deţinută de francezi, comerţul cu arme făcut dimpreună, accesul Germaniei la ţările francofone din Africa, iar în contrapartidă Germania nu acordă Franţei accesul la ţările din Est pe care le are sub control economic.
Pe politicienii români nu-i preocupă asemenea chestiuni, prea înalte şi prea îndepărtate. Politicienii români au intrat deja în bătălia pentru Parlamentul European. Un mandat de europarlamentar pare a fi pentru un politician român reuşita maximă la care poate aspira. Salariu, pensie, Bruxelles şi Strasbourg, restaurante, moules-frites şi vin franţuzesc. După merit. Pentru că prin ei România îşi cedează suveranitatea integral în favoarea celor care conduc şi beneficiază de UE. Votul lor şi prezenţa lor pur decorativă în Parlamentul European sunt plătite în aur pentru că valorează aur.
E puţin probabil însă ca tratatul germano-francez să fie aplicat vreodată. Pentru că e din ce în ce mai evident că revendicările Vestelor galbene în Franţa nu pot fi satisfăcute decât prin ieşirea Franţei din UE. Care se poate petrece mult mai repede decât se credea până mai ieri. Cererea principală a Vestelor galbene e azi faimosul RIC – Referendumul pentru iniţiativa cetăţenească. Acesta presupune rescrierea Constituţiei Republicii Franceze şi rezilierea mai multor tratate internaţionale. În primul rând e vizată apartenenţa Franţei la UE.
Alegerile din mai pot să-i aducă masiv în Parlamentul European pe eurosceptici. Desigur, cu excepţia europarlamentarilor români, care vor continua să voteze într-o veselie împotriva ţării lor şi în favoarea unei UE fantomatice. Şi, fără îndoiala, noi, românii, putem face chiar mai mult. La sfârşitul anului, îl putem realege pe Klaus Iohannis şi, de ce nu, muta capitala la Sibiu ! Asta dacă nu cumva s-o fi hotărât deja în birouri umbroase că viitorul preşedinte e Dacian Cioloş şi că partidul PLUS şi USR vor înghiţi pe nemestecate PNL şi ce se mai poate înghiţi pe partea dreaptă. (Petru Romoşan)

foto: ivarjordre.wordpress.com

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

4 Comentarii

  1. Trois mois de soulèvement Gilets Jaunes : bilan et perspectives
    PolitiqueRéseau International
    par Pierrick Tillet
    Trois mois – l’équivalent de trois Mai 68 ! – que dure un soulèvement Gilets Jaunes qui ne s’essouffle nullement, bien au contraire. Et maintenant ?
    Trois étapes, c’est ce qu’il faut à une insurrection minoritaire pour devenir révolution majoritaire :
    • la conquête de l’opinion publique
    • le renversement du pouvoir en place
    • la mise en place d’un nouveau système
    Les Gilets Jaunes ont largement gagné la bataille de l’opinion publique
    En trois mois, les Gilets Jaunes ont largement, et semble-t-il durablement, remporté la bataille de l’opinion publique. Les efforts du pouvoir pour isoler les émeutiers de la population par l’étalage de leur violence supposée a échoué. C’est au contraire celle d’une répression policière brutale qui a éclaté au grand jour.
    De même, ont échoué les tentatives du régime pour récupérer politiquement le mouvement : les entourloupes foireuses (la fausse augmentation du SMIC) d’un Emmanuel Macron acculé le 10 décembre, l’organisation de “Grand débat national”trop verrouillé pour être honnête…
    Chasser le pouvoir en place en s’appuyant sur la population
    Les Gilets Jaunes se trouvent désormais face à un problème très délicat à résoudre : comment chasser le pouvoir en place sachant que celui-ci n’a nulle intention de modifier sa politique de destruction sociale massive, encore moins de répondre favorablement aux revendications des émeutiers. Il est une chose à admettre : faute de se réaliser dans le cadre des institutions verrouillées de la 5e République, faute de s’appuyer sur une formation politique aujourd’hui existante, cette passation forcée de pouvoir ne se fera pas sans recours à la force.
    Mais une insurrection armée immédiate par une minorité agissante serait aujourd’hui fort risquée : risque de ne pas avoir le dessus sur des forces de l’ordre surarmées, risque d’isolement par retournement de l’opinion effrayée.
    Sauf que le “Grand débat national” pourrait avoir une vertu que n’avait certainement pas prévue le pouvoir macronien. Nombre de mairies ont en effet organisé ces réunions… sans suivre à la lettre les instructions de l’Élysée, en s’affranchissant par exemple des 35 questions fermées qui empêchaient d’aborder les vrais problèmes. De fait, furent dressés des cahiers de doléances étonnamment très proches de ce que revendiquaient les Gilets Jaunes depuis le début de leur soulèvement.
    C’est en profitant de ces réunions, en profitant des salles parfois mises à leur disposition par les municipalités, que les Gilets Jaunes peuvent aller à la rencontre d’une population acquise à leur cause pour étudier avec elle les perspectives de prise du pouvoir et s’assurer de leur soutien actif.
    L’effet Commercy, le “Vrai débat” : la préparation en amont de la mise en place de la prochaine République
    La mise en place d’un nouveau système politique arrive en troisième position dans les étapes de la construction révolutionnaire. Mais celle-ci suppose d’être préparée très en amont de la prise de pouvoir. C’est exactement ce qui est en train de se passer aujourd’hui avec l’établissement des cahiers de doléances qui permettent de constater la convergence des aspirations des diverses couches de la société française.
    D’autre initiatives , comme celle des Gilets Jaunes de Commercy, participe de cette préparation de la République nouvelle. Pour l’instant, leur “Assemblée des Assemblées” s’adresse assez exclusivement aux Gilets Jaunes revendiqués. Mais là encore, associer des populations encore passives à ces travaux de préparation n’apparaît pas, ou plus, comme un objectif insurmontable.
    Soulignons enfin, la plateforme du “Vrai débat”, lieu de foisonnement d’idées, mais aussi de fédération d’énergie accessible à tous.
    En résumé, l’épreuve de force avec un pouvoir qui s’accroche à ses branches pourries apparaît incontournable. Mais l’avantage pris actuellement par les Gilets Jaunes leur donne une position stratégique dominante indéniable pour la suite de leur mouvement, pour peu qu’ils conservent et amplifient le soutien actif que leur accorde la population.
    source:https://yetiblog.org/archives/15215

  2. Micron ăsta a fost între primii care au recunoscut lovitura de stat din Venezuela.
    Şi el este cam în sitiația lui Maduro

  3. „Franţa pare a se îndrepta spre un război civil, într-atât ruptura dintre clasa dominantă şi milioanele de francezi sărăciţi de euro, de globalizare, de pierderea suveranităţii în favoarea UE pare de nerezolvat.”

    Iohannis a avut un noroc chior cu guvernarea PSD, care i-a conservat imaginea. Daca in Romania, dupa 2014, la guvernare era Iohannis si „guvernul meu”, era mai rau ca-n Franta.

  4. Miscarea vestelor galbene este ca o hartie de turnesol pt constructia artificiala a UE…In fapt un Plan Kalergi 2 care are drept deviza Suprematia absoluta a celui de al patrulea Reich…Daca si micronul acesta pus ca si ” presedinte” de guvernul mondialist al fratiei bancheriste globaliste, crede sau e pus sa creada ca e un al doilea Napoleon, se inseala….Din pacate atunci cand criza va atinge apogeul, papusarii il vor schimba tot cu unul pe masura sa le execute ordinele… Sa asteptam alegerile din mai….

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *