CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Ministrul Oprea, audiat in Parlament din cauza onorului la Boc

0 comentarii / 1294 vizualizări / 2 decembrie 2010

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, azi, că ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, va trebui să dea explicaţii cu privire la „incidentul” de Ziua Naţională, apreciind că este „foarte posibilă” o audiere a acestuia în Parlament.
El a făcut aceste afirmaţii întrebat dacă a depus o sesizare privind această situaţie.
„Sunt convins că la nivelul Senatului şi sunt convins că şi la nivelul Apărării Naţionale va exista o astfel de nevoie de clarificări şi sunt convins că domnul ministru Oprea, pentru că, până la urmă Ministerul Apărării este cel care execută astfel de evenimente, va trebui să ne explice unde s-a întrerupt lanţul de comandă obişnuit la un astfel de ceremonial şi acolo să avem mai multă claritate cu privire la modul în care s-a respectat sau nu s-a respectat legea”, a declarat preşedintele Senatului.
Întrebat dacă va avea loc o audiere a ministrului de resort, Gabriel Oprea, Geoană a spus că acest lucru „este foarte posibil”.
„Este foarte posibil ca acest lucru să se întâmple”, a arătat el.
„Instituţional vorbind, ieri (n.r. – miercuri) a fost o greşeală deliberată, în care s-a nesocotit o regulă minimă de funcţionare în statul roman”, a susţinut social-democratul.
Preşedintele Senatului a arătat, conform Mediafax, că în acest caz este vorba despre „respectul faţă de instituţii şi faţă de regula care funcţionează în ţara noastră”, el adăugând că aceasta a fost o jignire pe care românii nu au meritat-o.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998