Misterele pomelnicului lui Streinu Cercel. Si explicatiile care ar trebui sa vina de sus
7 comentarii / 4587 vizualizări / 22 aprilie 2020
Scandalul Streinu Cercel demonstrează, din păcate, că actuala pandemie a fost tratată în România la fel ca și cazul Caracal: cu minciuni și intoxicări de nivel înalt, cu strategii de imagine de doi bani și cu eforturi teribile ale autorităților de a ascunde românilor adevărul, inclusiv prin amenințări cu pușcăria. Deocamdată, oamenii lui Cercel de la ”Matei Balș” se încurcă în minciuni încercînd să scuze halucinantul document anti-virus, iar restul românilor încearcă să înțeleagă de ce a acordat atîta atenție președintele țării unei fițuici pe care nu și-o asumă nici măcar cei care recunosc că au produs-o? Semn că varianta unui șmen de imagine avansată de mai mulți observatori, inclusiv de noi, ieri, prinde teren.
Întrebat azi de ziare.com, dr. Catalin Apostolescu, purtatorul de cuvant al Institutului ”Matei Balș”, afirmă că documentul ”Vacanța mare” a fost creat acum două luni, în februarie:
„Este un draft de lucru de acum doua luni de zile. A fost intocmit in cadrul Institutului, dar v-am spus, in februarie, si a fost un draft. Pe baza acestui draft si pe baza altor propuneri s-a construit, ca sa zic asa, metodologia de lucru care a fost dupa aceea pusa in vigoare”.
După care vine o declarație-șoc: întrebat daca Institutul își asumă propunerile, dr. Apostolescu spune: „Nu, Institutul le-a făcut, nu că și le asumă”.
Mai pe românește, avem o idee, dar nu suntem de acord cu ea.
Numai că, ce să vezi, îl contrazice flagrant un coleg de la spital. Medicul Adrian Marinescu, de la Institutul „Matei Balş” a declarat, la „Marius Tucă Show” că propunerea lui Adrian Streinu-Cercel a fost făcută la începutul crizei, în luna martie, când se credea că situația în România va fi mai gravă decât în Italia, în privința COVID-19.
Februarie sau martie, that is the question, cum ar fi zis Hamlet.
Că documentul ar fi fost elaborat în februarie se vehiculează în spațiul public și din alte surse.
Problema e că în februarie nimic nu ar fi justificat apocalipsa din paginile lui Cercel.
Să amintim pe scurt cîteva fapte.
Pe 27 ianuarie, Streinu Cercel informa public: ”Nu există nicăieri în lume teste rapide pentru coronavirus. China e mare, are spre 2 miliarde de locuitori. Acest focar mare e la nivelul regiunii Hubei și care are 11 milioane de locuitori, dar reprezintă un punctișor pe harta Chinei. Ce înseamna asta: Că riscul ca un astfel de caz să ajungă pe teritoriul României este substanțial redus.”
La începutul lunii februarie, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, spunea public că nu sunt motive de panică şi că România ar fi pregătită să gestioneze cazuri de îmbolnăviri cu virusul din Wuhan. „E foarte posibil să apară şi în România un caz, nu are importanţă dacă are legătură epidemiologică cu China, important este să putem ţine lucrurile sub control şi să nu se extindă în comunitate”, declara Rafila, conform Mediafax.
Pe 7 februarie, Adrian Streinu-Cercel ne liniștea despre coronavirus, ”Simptomele sunt clasice, seamănă cu o gripă” și chiar manifesta o ușoară indignare vizavi de panică: „Nu știu cum se face că de fiecare dată noi românii suntem luați prin surprindere că a venit gripa”.
La vremea respectivă, dr.Cercel era preocupat mai mult de cursa pentru rectoratul UMF București, pe care a pierdut-o, cîteva zile mai tîrziu.
Pe 8 februarie era infirmată suspiciunea de coronavirus în cazul unei femei din Suceava venite din China.
Pe 12 februarie, același Cercel ne anunța încîntat că asistentul medical din Reșița, care s-a întors din Germania, cu febră, nu are infecție cu coronavirus, ci o rinită de sezon.
Pe 13 februarie, însuși ministrul Sănătății, Victor Costache, raporta mîndru: ”Deocamdată, pe teritoriul României nu există niciun caz de infecție cu noul coronavirus”
Pe 15 februarie, un turist chinez, infectat cu coronavirus, murea în Franța, devenind primul deces din Europa.Pe 22 februarie, aflam de la Nelu Tătaru că cei șase români de pe vasul de croazieră Diamond Princess care au fost aduși în București sunt ținuți într-un centru secret, și că au o stare bună.
În aceeași zi, MAE ne anunța altă veste grozavă, anume că pînă la acel moment nu erau români infectați nici măcar în Italia.Pe 24 februarie, OMS, care afirma că nu e cazul declarării pandemiei, încă, observa că virusul din China nu ucide copii și că riscul de deces este mai mare la pacienţii în vîrstă. Și mai aflam că medicii americani se chinuie să găsească o explicaţie pentru faptul că noul coronavirus nu ucide copii, după cum scriau jurnaliştii de la The Philadelphia Inquirer.
Pînă al acel moment, se considera că tocmai copiii ar fi cei mai vulnerabili în faţa bolii.
„O teorie este că, atunci când se confruntă cu virusuri periculoase, copiii pot lupta cu boala pentru că au un strat robust de apărare numit sistem imunitar „înnăscut” . Acesta constă în globule albe, numite macrofage, care pot detecta şi consuma particulele străine din fluxul sanguin, indiferent de identitatea lor”, afirma Andrew Pavia, şeful bolilor infecţioase pediatrice de la Universitatea din Utah, conform Mediafax.
În acelaşi timp medicul american explică faptul că cei în vârstă se îmbolnăvesc mai repede pentru că sistemul lor imunitar este mai puţin eficient. Dacă pacienţii mai au şi o boală cronică noul coronavirus îi ucide astfel mult mai uşor.Tot pe 24 februarie, Streinu-Cercel dezmințea indignat știrea că o tînără corporatistă ar fi fost in fectată cu Covid 19: ”În momentul de față nu există un caz pe teritoriul României cu virusul cel nou”.
Pe 25 februarie era confirmat primul caz de coronavirus în sudul Italiei, la o turistă din Bergamo, și primul pacient cu coronavirus din Spania.Pe 26 februarie, Iohannis anunță un CSAT pe tema virusului și trage presa de urechi că e ”inutil de alarmistă”: ”Reiau apelul la calm pe care l-am făcut și acum două zile, întrucât nu există motive de panică. Este esențial să tratăm cu toată atenția această situație, să ne informăm permanent din surse oficiale și credibile. Din păcate, am observat că abordarea mass-media a fost în unele cazuri inutil de alarmistă, fapt care generează o stare de anxietate nedorită în rândul populației”.
În aceeași zi, Raed Arafat liniștește și el românii, anunțînd că ”la acest moment, nu avem motiv să cerem sprijin de la Uniunea Europeană.”
După ședința CSAT, Iohannis revine cu mesaje liniștitoare: ”Nu există motive de panică. Până în acest moment nu avem nici un caz confirmat de infecție cu coronavirus în România”.
În seara zilei de 26 februarie e confirmat primul român cu coronavirus, în Gorj.
La doar cîteva ore după ce președintele Iohannis îl desemnase pe Florin Cîțu premier de sacrificiu pe altarul anticipatelor.Pe 27 februarie, Iohannis reacționează după primul caz de coronavirus în România: ”Nu există niciun motiv real de panică(…) Infecția cu acest virus provoacă în marea majoritate a cazurilor doar simptome ușoare, dureri în gât, tuse și febră, ca în orice răceală(…) Să fim solidari în a descuraja orice încercări de a crea senzaționalul în aceste momente. Răspândirea de știri alarmiste sau chiar de știri false poate genera o epidemie de panică, cu consecințe nocive pentru semenii noștri” scria președintele pe Facebook.
Îi ținea isonul, în aceeași zi, premierul Orban: ”Nu trebuie să se sperie nimeni, e vorba de un virus cunoscut(…) Din păcate în media au aparut multe informaţii care au caracter de fake news si crează spaima, panică, nu este normal. Trebuie să tratăm cu responsabilitate şi bine informaţi. Fiecare cetăţean român să ia toate informaţiile de la instituţiile care furnizează aceste informaţii pentru a reduce şansa de a contacta virusu , nu trebuie să se sperie nimeni, e vorba de un virus care e cunoscut, se ştiu caracteristicile acestui virus”.Tot pe 27 februarie, Cercel declara, la Digi 24: ”Acest virus este de 10 ori mai slab decât virusul gripal”. Și dacă intrăm în contact cu alți oameni? e întrebat. Răspuns sec: ”Dăm mâna, ne vedem de treaba noastră, după care trebuie să ne spălăm pe mâini. Mergem la restaurant. Primul lucru pe care îl facem, mergem la grupul sanitar și ne spălăm pe mâini. Ne uităm și la grupul sanitar cum arată. Dacă nu arată bine, plecați de acolo cât mai repede. Dacă arată bine, mergeți frumos la masă, faceți ce aveți de făcut acolo”.
Pe 28 februarie, Streinu-Cercel spunea, la ”Tucă show”, că ”Vîrsta este decisivă în cazul unui pacient cu noul coronavirus. Copiii par să fie în siguranță, însă nu același lucru se întâmplă cu persoanele peste 70 de ani. 30-40% din decese sunt din această vârstă”. El mai avertiza că bărbații sunt mai expuși decît femeile față de noul virus: ”E mai bine să te naști femeie decât bărbat, față de coronavirus”.
Întrebat ce risc de infectare ar putea avea românii dacă merg la secția de vot la alegerile locale din iunie, Streinu-Cercel a spus că dacă se va extinde virusul, probabil se va amâna.
„Nu vă pot spune acum ce risc pentru că nu știu care va fi tendința de circulație a virusului. În apropiere vom ști. Dacă se extinde vom amâna”, a spus medicul.
Pe 11 martie, ONU declară oficial pandemie.
Pe 22 martie se înregistra primul caz al unui român ucis de coronavirus pe teritoriul țării.
Aceasta a fost evoluția evenimentelor legate de epidemie pe parcursul lunii februarie.
Ei bine, conform afirmațiilor celor de la ”Matei Balș”, în timp ce România nu avea niciun deces, ba nici măcar un infectat confirmat, planul ”Vacanța mare” prăvălea apocalipsa peste popor, cerînd guverne paralele, naționalizarea utilităților publice, măsuri de o duritate neîntîlnită nici în războaiele mondiale și izolarea totală a bătrînilor ”pentru următoarele 12 săptămîni”.
De aici o bizarerie: 12 săptămîni începînd de cînd, dacă admitem teza că planul era unul care lucra doar cu situații imaginare?
”Aceste 3-4 luni vor trebui considerate ca și cum nu au existat vreodată” se mai scrie în document. 3-4 luni începînd de cînd?
Și dacă ONU declară pandemia abia pe 11 martie, de ce în documentul lui Cercel se afirmă ”Toate laboratoarele în care există echipamente de RT-PCR, personalul aferent, la fel și spitalele private, au obligativitatea de a lucra PCR pentru diagnosticarea și monitorizarea SARS-CoV-2 pe perioada pandemiei”? De unde știa cu atîta precizie medicul că se va ajunge la pandemie?
Dacă pe 28 februarie Streinu-Cercel vorbește despre riscuri mai mari pentru bătrînii de peste 70 de ani, de ce în planul său grupa de vîrstă cu cel mai ridicat grad de risc e cea de peste 65 de ani? 5 ani în plus sau în minus e o bagatelă, științific vorbind?
Și dacă pe 28 februarie Cercel admite că nu se știe cum va circula virusul și dacă e cazul să se amîne alegerile, de ce face în document recomandări ferme de blocare a întregii țări pentru ”3-4 luni” cel puțin?
Și iarăși, dacă pe 28 februarie, Cercel transmite ce trebuie făcut cînd mergem la restaurant, de ce, în prealabil, zugrăvește într-un plan anti-epidemie un peisaj sumbru în care ”nu se mai circulă pe stradă necontrolat, se decontaminează mijloacele de transport în intervalele: 10.30.-14.00, 22.30-7.00 pentru a ne asigura că nu vor apărea condiții suplimentare de contaminare – infectare”, se decalează programul de lucru al angajaților etc?
Dacă pe 27 ianuarie Cercel spunea că nu există teste rapide în lume, de ce în februarie stipula în planul său că: ”Vom efectua un screening de urgență cu teste rapide în comunitățile mari (orașele mari unde avem deja pacienți cu transmitere locală) în localitățile unde s-au repatriat concetățenii noștri”.
Foarte interesant de remarcat altceva:
”Pe baza acestui draft si pe baza altor propuneri s-a construit, ca sa zic asa, metodologia de lucru care a fost dupa aceea pusa in vigoare” ne informează azi dr.Cătălin Apostolescu, de la ”Matei Balș”.
Un draft coordonat, reamintim, de omul care anunța, în 2006, în timpul gripei aviare care a omorît cîteva sute de oameni pe glob, că “Într-un prim val al pandemiei, adică în primele 4 – 5 luni, se pot îmbolnăvi până la 4 milioane de români, iar 2 milioane dintre aceștia vor muri. Oamenii trebuie să știe ca ne așteptăm la un virus foarte agresiv”.
Vasăzică, aberantul și inumanul plan, cum l-a etichetat însuși președintele țării, cu toate propunerile idioate din el, coordonate de Nostradamusul de mucava de la ”Matei Balș” a stat, totuși, la baza măsurilor pe care azi le suportă toți românii?
Planul catastrofic făcut din burtă, pe ghicite și în absența unor informații cruciale, într-un moment în care OMS și marii specialiști ai planetei bîjbîiau și abia centralizau primele date despre coronavirus reprezintă cu adevărat temelia ordonanțelor militare din ultimele săptămîni?
vacanta mare!!!! curata coincidenta!! cei peste 65 ani au contribuit la romania pana in 90,dupa…au furat tot
respect pentru generatii? cand au probleme de sanatate, persoanele peste 65 au nevoie de medici si spitale moderne,tratamente de ultima generatie,nu de ordonante militare
Nu e foarte clar dacă ești extrem de proastă sau doar proastă de mori.
Interesant textul. Dar pentru ca tot veni vorba de analize contextualizate, cum se face ca in urma cu mai putin de o saptamana eram amenintati de presedinte sa stam acasa – daca nu stai acasa, ajungi la spital -, iar acum seful statului anunta debutul masurilor de relaxare? Si, in plus, anunta masurile cu mai bine de trei saptamani inainte de finalul starii de urgenta. Eu am inteles ca vine potopul de saptamana viitoare. Sau n-o sa mai vina, din moment ce lumea ,,a luat lumina” de la Iohannis si-a stat acasa de Paste? S-a prabusit PNL-ul de tot in sondaje si e nevoie de ,,inimarea” populatiei? Din strategia de ,,imbarbatare si de protejare” a populatiei sa faca parte si episodul cu Streinu-Cercel? Si perceptia ca Impotriva ,,expertilor nebuni” ne apara Orban si cu Iohannis? Si ,,ne” apara mai ales pe noi astia trecuti de 65 de ani.
E de urmarit ce se intampla cu doctorul Cercel. Mi-e greu sa cred ca omulu I se va clinti vreun fir de par din cap, avand in vedere gigantii farmaceutici care-l sustin. Mai degraba va incepe compromiterea lui Arafat, tot din ratiuni electorale.
Dar cine suntem noi sa cererm mereu EXPLICATII ? Ce PREGATIRE avem noi ca sa contestam palnurile lui Streinu Cercel ? Ce INTELIGENTA avem noi ? Asa cum s-a demonstrat prin teste, IQ-ul acestui popor a coborat la ora actuala la nivelul celui existent in 1945. O populatie nu numai inepta, dar si agresiva, cu multe pretentii nesustinute de propria valoare. Este greu pentru conducatori sa comunice ceva, fiindca orice ar spune si ar face isi atrag ura analfabetilor functional. Internetul abunda de insulte, de acuzatii josnice, de vulgaritati intr-un moment in care toata lumea ar trebui sa se regrupeze in jurul specialistilor. Cum a trecut Moise desertul? Cu oameni care il injurau, il discreditau, il acuzau ca nu stie drumul, ca vrea sa ii extermine, ca ii tine in izolare 40 de ani ? Cu toate ifosele noastre, evreii din Biblie au avut un IQ superior romanilor din 2020.
Citește articolul! Planurile se contestă singure, iar elita unui popor cu IQ mediu de 87 e tot cam pe acolo. Numai așa era posibil să propulsezi un retardat pe funcția de președinte.
Conducătorilor le este greu să comunice pentru că sunt foarte proști. Iohannis abia citește de pe prompter!
Specialiștii ar fi avut nevoie de coerență. Când ești muci pe o temă nu te apuci să formulezi răspunsuri doar pentru că ești șef de secție, secretar de stat sau campion la șah în copilărie.
Cat ti-am dus lipsa, Brucane! Exact de lectiile tale de culturnic duceam lipsa! Cand ataci poporul, nu indivizii care-l compun, te deconspiri, mai mult, te descalifici..”ura analfabetilor functional” te defineste, stiu ca Stalin v-a spus „Nu uitati sa va acuzati dusmanii de toate defectele voastre!”, dar, „tatucul” e mort si Roesler, la fel, iar idolii astia noi, Soros, gen, sunt mai maleabili, mai usor de cumparat…lasa poporul de analfabeti, ascunde-te in pesterile biblice …si ia-ti si „conducatorii” cu tine , incercati sa va adapostiti in istoria glorioasa…poate a venit vremea sa ramanem intre noi, „primitivii”…Pana n-ai scris tu, n-am vazut „insulte si acuzatii josnice”…Daca n-as jigni cainii as spune ca tu-i crezi pe „conducatori” inteligenti, dar, fara abilitatea de comunicare…Zau?!
E clar ca a fost un interes major, mondial, pe care s-a grefat o „pandemie” si ca de obicei, politicul din Romania s-a aliniat ai a actionat pe vechiul model „avem o criza, cum o folosim in folosul nostru?!””Sigur e ca un plan fascist (ca sa nu spun ca n-are nicio evolutie de la marile epidemii de ciuma din evul mediu) a fost si este implementat intr-o tzara guvernata sub cizma Ministerului Adevarului (denumit Grup de Informare Strategica) si niste cuci, scapati de sub lacat ne organizeaza pe categorii si calitati, ne astern, viitorul in functie de interesele lor meschine si bolnave…N-ai voie sa strici „armonia” mondiala, n-ai voie sa negi pandemia, trebuie sa te incolonezi in Cantarea covidului si sa stai cu ochii-n tarana…Sub perdeaua de virusi, s-au derulat evenimente mondiale, devoalabile in urmatoarea perioada…totusi, cam prea repede s-a trecut la proteste si promisiuni de relaxare, desi, ni se spusese ca dupa Pasti vom avea inmormantari, daca…si „daca” s-a produs cu asupra de masura, iar proaspat mascatul anunta relaxari, nu inmormantari…e sigur ca au folosit situatia mondiala pentru interese personale si de partid, mi-e groaza de ireparabilul produs, mai ales ca sunt sigur de complicitatea stangii (sunt destui santajabili si nesatui si acolo!)…problema lor e ca nu prea stiu cum sa „dea drumul vietii”, cum sa gestioneze eliberarea incarceratilor…se cauta tapi ispasitori, Strainu-Cercel nu e o victima, el are „spate” Big Pharma si nu cred ca vrea cineva sa auda explicatiile lui, poate-si „aminteste” cine i-a cerut planul, de unde avea informatiile, cine i-a hotarat ca varstnicii nostri incep de la 65 si nu de la 70, fix sa se plieze pe interesul electoral al cocotatilor la putere…apoi, toate institutiile, toate competentele prevazute in „plan” nu sunt ale doctorului, e clar ca n-a lucrat singur…nici nu s-ar fi deranjat cineva, planul ala functioneaza de peste o luna si romanul tace si aplauda, doar ca Tataru a plusat, sa-si serveasca stapanul politic, sa-i ascunda electoratul ostil…astia se pregatesc de alegeri si aveau convingerea ca au poporul sub cizma, ca nu sufla nimeni…apoi Tataru s-a asigurat ca nu mai vorbeste presa despre mastile comercializate fara bon fiscal, in farmacia nevestei de la Husi…numai interese „nationale”…Bine ca inarmam si fortificam institutiile de forta…Aveti grija sa nu umblati cu forfecute, ori mai dezbracati, evitati sa va deranjati vecinii…politia trage sa omoare si presa aplauda…Ne-am intors, „labele poc!”