CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9482 RON UP | 1 USD = 4.2041 RON UP | 1 GBP = 5.8091 RON UP

Misterioasele proteste anti-Rosia Montana si o posibila cheie de interpretare

0 comentarii / 2692 vizualizări / 16 septembrie 2013

Manifestările contra exploatării de la Roșia Montană sunt, fără doar și poate, cele mai enigmatice de după revoluție, încălcînd toate regulile posibile ale ideii de protest înseși. După zile bune în care semnele de întrebare nu au contenit să se adune, a venit, iată, vremea să se contureze și primele ipoteze. Iar rezultatul se anunță cel puțin exploziv, după cum vom arăta în rîndurile care urmează.

Cine are experiența manifestărilor de stradă din România post-decembristă știe că, indiferent de organizator, există elemente comune. Personaje dubioase amestecate între manifestanți, mai mereu aceiași, pentru că avem și ceea ce se cheama mitingiști de profesie, mixtură de idei, apeluri la calm împletite cu revăsări de ură, inși intervievați de media incapabili să explice coerent ce caută în stradă șamd.
Protestele sindicale sunt apatice, spectacole penibile de sunet și lumină, lozinci strigate de protestatari scoși cîteva ore din producție care abia așteaptă finișul ca să o tulească acasă.
Protestele spontane – extrem de rare – sunt violente, se dă cu pietre și borduri, se incendiază, se strigă obsecenități, vedem fețe injectate de ură șamd. Se vrea sînge și se lasă cu intervenții dure ale jandarmilor.

Nimic din toate astea nu se regăsește în protestele actuale față de Roșia Montană.

Lume de calitate, cu iPhone în buzunar, lozinci elegante, fețe rasate, haine în trend. Și, mai ales, disciplină de fier. Nu se iese din perimetrul legii un milimetru; chiar și cînd, de dragul imaginii, probabil, se ocupă ilegal carosabilul, se întîmplă pe înserat, cînd nu deranjează prea mult, și pentru scurtă vreme. Se mărșăluiește ordonat și civilizat prin orașe – căci protestele au loc în multe orașe din țară și de peste hotare – dar, nu se înregistrează nici măcar o stricăciune. Foarte posibil, adună și hîrtiile în urma lor.
Și sunt neașteptat de mulți, ieri, la București, au fost peste 20.000, cifră imensă la bursa mitingurilor autohtone.

Ce se ascunde în spatele celui mai misterios și mai atipic protest post-decembrist?

Opoziția față de exploatarea cu cianuri?
Hai să rîdem, asemenea mișcări sunt excluse în țara care de un sfert de secol își taie pădurile, își otrăvește pînzele freatice, își deversează dejecțiile în mare și în lacuri. În țara transformată de companii străine în depozit de deșeuri radioactive sau ”numai” toxice, în care alimentele expirate se lăfăie nestigherite pe rafturile hypermarketurilor, în care protecția consumatorului e doar o glumă bună.
Cine sugerează că s-au găsit zeci de mii de români îngrijorați de folosirea unei tehnologii ale cărei posibile efecte secundare dezbină pînă și mediile științifice, darmite oamenii de rînd nu face decît să ne jignească inteligența.

Mult mai probabil, segmentul Piața Universității-Piața Unirii din București e altceva decît terenul unor proteste autentice.

Este un uriaș cat-walk, pe care are loc, de 15 zile încoace, defilarea și prezentarea noii colecții politico-electorale 2014.

Roșia Montană e pretextul ca o anumită grupare de oameni să se plimbe în fața opiniei publice nu pentru a protesta, ci pentru a se prezenta.

Pe soclul acestor mișcări urmează, în mod cert, să se cocoațe o nouă construcție politică, fie ea partid sau altceva.
O construcție cu țintă precisă: alegerile prezidențiale 2014.
O construcție cu o misiune extrem de importantă, aceea de a determina alegerea candidatului potrivit, cu scorul potrivit.

Potrivit pentru cine?

Evident, pentru acele forțe externe care au capacitatea să orchestreze mișcări de asemenea amploare, cu sprijinul serviciilor secrete, începînd cu Washington și terminînd cu aliații europeni interesați ca România să fie condusă de un lider pro-occidental.

Marea provocare într-o asemenea operațiune este – atenție! – nu doar propulsarea în cîștigător a unui anume personaj agreat.
Ci ”dotarea” acestuia cu o zestere de voturi suficient de mare încît să îi asigure capital politic solid, necesar continuării reformelor dificile din mai toate domeniile, după alegeri.

Aici apare o problemă delicată.

În precedentele alegeri, 2004 și 2009, cam de cînd România a intrat în zodia licuriciului american, prezența la cele două tururi de scrutin prezidențiale a fost între 55-58%. Un număr rezonabil, la limită.

Anul trecut, la parlamentare, însă, criza economică și dezamăgirile politice au dus la o prăbușire catastrofală a prezenței la vot, care abia a depășit 40%.
Dacă trendul se menține, anul viitor ar putea ieși la vot în jur de 35% dintre români, sub pragul psihologic de 50%.
Pentru noul președinte, oricare va fi el, ar fi un dezastru.
Un lider de țară ales cu jumătate plus unu din treizeci și ceva la sută ar fi un lider slab, permanent contestat.
Or, în ultimul deceniu s-au depus eforturi considerabile, în interiorul și exteriorul țării pentru ca șeful statului să fie cel mai puternic politician, chiar trecîndu-se uneori peste prevederile Constituției.
Partenerii externi vor să discute în probleme majore cu un singur lider, nu cu o armată de figuri reprezentînd o coaliție de guvernare. Nu își permit decizii care să fie discutate în ședințe interminabile și puse la vot.

Așadar, marea provocare e identificarea unei șmecherii electorale care să mobilizeze din nou electoratul românesc – disperat și dezamăgit, mai ales după ce USL a înșelat atît de jalnic așteptările – la urne.
E nevoie de ceva nou și spectaculos, pentru că vechile figuri de partid, oricare ar fi el, nu mai prind, iar vechile campanii, anticorupție ori pro-bunăstare, nu mai sunt crezute.

Experimentele cu partidulețe noi, desprinse din cele vechi și conduse de lideri ceva mai curăței (Neamțu, MRU, Predoiu, Pavelescu etc) s-a dovedit că nu dau rezultate.

A venit, deci, momentul să se încerce altceva.

Coagularea direct la nivelul străzii a unei mișcări cu totul aparte, în jurul unor idei generoase, ecologiste, nici prea stîngiste, nici prea capitaliste, pe alocuri naționaliste și cu protagoniști care să dea bine pe sticlă. În general tineri, civilizați, cu exprimări coerente, susținuți de intelectuali de bună calitate, mai puțin vizibili în politica ultimelor decenii.

Într-un recent editorial extrem de interesant din ”România liberă”, Alina Mungiu mai că o spune de-a dreptul: în stradă se derulează, de zile bune, un experiment socio-politic de anvergură. Care va avea o anume finalitate.
”De la o mişcare în jurul unui om, se poate trece la o mişcare în jurul unui grup de oameni, şi asta e politica. Dar au în comun destule manifestanţii din stradă şi mulţii lor susţinători de pe Româniacurată.ro ca să creeze o mişcare politică, şi care ar fi ideologia ei ? Răspunsul e da : avem în stradă trei grupuri de oameni, ecologişti mai conservatori (Dan, oamenii de la patrimoniu, monarhiştii), ecologişti mai liberali (angajaţii în multinaţionale) şi ecologişti mai de stînga (secularişti, feministe, vegetarieni, minorităţi sexuale ). Cei mai radicali au pierdut partida, pe paginile lor de Facebook zilele astea a fost mişcare sub 200 de persoane vorbind despre ei, ca şi pe paginile societăţii civile inventate de politicieni sau servicii gen Forţa Civică, Noua Republică, Mişcarea Populară şi aşa mai departe. Verificaţi dacă nu mă credeţi, în vreme ce pe paginile unor organizaţii permanente mai de centru, ca Rezistenţa Urbană, România Curată sau Nicuşor Dan au fost mii de likeuri, zeci de mii de vizitatori şi pe Facebook mii de oameni care vorbesc prin aceste reţele în fiecare moment – celelalte au încetinit spre zero. E clar că putem întîlni la centru această mişcare verde” scrie politologul.

Altfel spus, Mungiu, care a fost direct implicată în organizarea ultimei mari șmecherii electorale din România, e vorba de nașterea ADA și de faimoasa rocadă Stolojan-Băsescu, în 2004, recunoaște că în stradă au fost promovate de către maeștrii păpușari mai multe grupuri distincte de protestari, urmărindu-se atent, ulterior, care dintre mesaje prinde mai bine la public.
Pe baza observațiilor făcute, e de așteptat ca manifestația să evolueze într-o direcție sau alta, scopul fiind obținerea unui număr cît mai mare de adepți.
Protestatarii – sau mai corect, cei care i-au instruit și îi supervizează permanent – știu o regulă de fier valabilă în România: oamenii de rînd detestă mișcările de stradă, pentru că le asociază cu anarhia, cu dezordinea publică. Din acest motiv, PSD, spre exemplu, s-a ferit mai mereu de organizarea mitingurilor de protest, limitîndu-se la cele strict electorale; activiștii stîngii știau că partidul lor a fost votat mereu de o majoritate care dorea ”liniște în țară”.
Acesta e motivul pentru care cei care se află acum în stradă încearcă cu disperare să pună, prin disciplină și organizare, bariere clare între protestul lor și cele obișnuite. Nu se dorește alungarea simpatizanților, ci, dimpotrivă, atragerea lor. Pentru că în stradă are loc, cum am spus și mai sus, nu o mișcare de protest, ci una de prezentare.
E oferta civic-electorală a unei noi grupări, care se pregătește de oficializare.

Cînd anume se va produce transformarea protestului în mișcare politică și care va fi cu precizie forma aleasă – pentru că s-ar putea să ne trezim cu altceva decît cu un partid de tip clasic! – e greu de spus în acest moment.
Foarte probabil, însă, nu va dura prea mult. Zile, maxim săptămîni. (Bogdan Tiberiu Iacob)

P.S. Pentru că vorbim de păpușari planetari, să reamintim doar o șmecherie politică din sutele aflate la îndemîna acestora, și care a fost utilizată cu succes, la începutul anilor 2000, în mai multe țări răsăritene, precum Moldova, România, Ucraina sau Georgia: susținătorii forțelor pro-occidentale au fost sfătuiți să adopte culoarea portocaliu pentru că, la mitinguri, manifestanții îmbrăcați astfel par mult mai numeroși, un efect cunoscut de multă vreme. Evident, explicațiile oficiale ale adoptării acestei culori au fost cu totul altele…

foto Antena3.ro

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *