Își mai amintește cineva de Mihai Răzvan Ungureanu? În definitiv, a deținut importanta poziție de șef al Serviciului de Informații Externe. Dar și de premier al României. Lăsând pretutindeni în urmă un miros sulfuros. În ciuda parfumurilor scumpe cu care se stropea pe bani publici. Ei bine, și-a mai adus aminte cineva. Care a făcut o dezvăluire importantă. Explozivă chiar.
Omul care i-a mai dezvăluit un chip acestui Mihai Răzvan Ungureanu se numea Ion Stan. Înainte de a deceda, cel care a fost ofițer superior de Securitate, apoi șeful Comisiei parlamentare de control a activității SRI și, firește, parlamentar, a evocat un episod extrem de interesant. Și anume cum OMV Petrom, care face și desface multe în această țară, prin președintele Consiliului de Administrație, a insistat pe lângă președintele Klaus Iohannis să-l nominalizeze pentru poziția de premier. Pe Mihai Răzvan Ungureanu. După ce acesta se mai compromisese o dată ca prim-ministru. Episodul a fost evocat ieri de Bogdan Tiberiu Iacob într-o postare pe Inpolitics. Și mi-a trezit și mie niște amintiri.
Pe vremea Guvernului Tăriceanu, am publicat câteva dezvăluiri referitoare la modul în care Mihai Răzvan Ungureanu, care deținea atunci calitatea de ministru de Externe, a încercat din răsputeri și într-o oarecare măsură a și reușit să sacrifice așa-numita moștenire Gojdu. O avere uriașă, constând într-un întreg cartier de imobile în centrul Budapestei și manuscrise de o valoare inestimabilă, practic o fundație creată de un român bogat și generos, valorând miliarde de euro și care a fost pusă la dispoziția tinerilor români, pentru ca aceștia să primească burse și alte ajutoare și să poată studia în bune condiții în capitala Ungariei. Ei bine, MRU i-a băgat sub nas lui Călin Popescu Tăriceanu un document absolut ticălos, prin care Guvernul României, pe calea unei ordonanțe de urgență, renunța pur și simplu în favoarea Ungariei la întreaga avere Gojdu. La viteză, Călin Popescu Tăriceanu a semnat. A izbucnit instantaneu un uriaș scandal. Pe care și eu l-am alimentat. Împreună cu alți ardeleni patrioți. În final, s-a sesizat Parlamentul. Care a luat în dezbatere ordonanța de urgență și a dat cu ea de pământ. Dar răul s-a produs. Ungaria putând oricând invoca că, până la un punct, autoritățile de la București au admis că Fundația Gojdu i se cuvine. Și așa se face că nici până azi România, având, e adevărat, și guverne nevrednice, nu a întreprins diligențele necesare pentru a o recupera. În urma articolelor mele, Mihai Răzvan Ungureanu m-a vizitat acasă, încercând să-mi domolească avântul combativ. Nu a reușit. L-am dat literalmente pe ușă afară pe domnul minstru de Externe.
Dar ce-l mâna în luptă pe Mihai Răzvan Ungureanu? El a fost legat ombilical mereu, încă din studenție, de ceea ce specialiștii în istoria serviciilor secrete numesc generic „factorul extern”. Nu întâmplător, a umblat cu limba scoasă și a obținut o bursă la Viena. Probabil că acolo a fost racolat. Într-o formă sau alta. Și întotdeauna a fost extrem de legat și de cercurile politice de la Budapesta. Cum de a fost posibil ca ulterior un asemenea individ, care în mod obligatoriu trebuia monitorizat de serviciile noastre secrete, să fie instalat de Traian Băsescu șef al diplomației noastre și apoi, sub președinția aceluiași Traian Băsescu, șef SIE, apoi, împins de același Băsescu, premier, cu acceptul și al lui Victor Ponta, când USL deținea deja majoritatea în Parlament și, în fine, din nou șef SIE, numit de Klaus Iohannis? După care, brusc, peste noapte, a dispărut pur și simplu din peisaj. Nu este deloc exclus ca, în viitor, istoricii serviciilor secrete din România să consemneze faptul că MRU a fost cea mai spectaculoasă infiltrare a acestora din toată istoria modernă a României.
Soția lui a lucrat ani de zile, cât timp el a deținut funcții cheie în statul român, unde credeți? La OMV Petrom. De unde primea bine-merci câte zece mii de euro pe lună, sub pretextul că este un fel de consultant. Poate că nici astăzi situația nu s-a schimbat. Era poate un fel de mită în schimbul serviciilor pe care MRU le-a adus acestei puternice societăți din domeniul energiei. Și bănuiesc, mergând pe urmele dezvăluirii lui Ion Stan, că OMV a mai încercat o dată marea cu degetul, făcând efortul de a i-l băga pe gât lui Klaus Iohannis pentru o nouă poziție de premier în „guvernul său”. Există toate indiciile că, de data aceasta, președintele Klaus Iohannis ar fi rezistat presiunilor. În mod cert a refuzat. A respins solicitarea OMV. Dar însuși faptul că OMV a îndrăznit să pună în operă acest trafic de influență la vârf dovedește de câtă putere dispune, de câtă susținere se bucură din partea Guvernului Austriei și, mai ales, care sunt intențiile sale reale în raport cu interesele României.