Radu Vasile a fost un politician post-decembrist atipic: în ciuda formației universitare, se încadra perfect, mult înaintea lui Băsescu, în ceea ce s-ar putea numi liderul cu priză la talpa țării, cu limbaj popular, păr vîlvoi, mustață a la Groucho Marx, zîmbet șmecheresc printre dinții îngălbeniți și stricați și unghiuță de cocalar la degetul mic. (Parte din aceste atribute au dispărut, e drept, după numirea ca premier). Un politician anti-sistem, dispus să ocupe oricînd, însă, orice funcție grea în sistem.

Pe de altă parte, el a fost primul politician român de calibru care a rupt dramatic legea tăcerii, făcînd dezvăluiri incendiare despre culisele politicii mioritice la vîrf și obligînd un alt lider major, Emil Constantinescu, la o atitudine similară. Pînă în ziua de azi, deși conflicte similare au mai existat, niciun alt premier ori președinte post-decembrist nu a mai atins, prin dezvăluirile din interiorul războiului pe care l-au avut, subiecte atît de fierbinți precum tandemul Vasile-Constantinescu.

Dacă guvernarea lui de un an nu a lăsat urme prea adînci, Radu Vasile, decedat azi dmineață într-un spital din Israel la vîrsta de 71 de ani, s-a remarcat prin curajul aproape nebunesc de a dezvălui anumite evenimente extrem de grave din culisele marii politici. De vină e furia față de modul în care fusese debarcat de președintele Emil Constantinescu, în decembrie 1999, printr-un soi de lovitură de palat, de la cîrma guvernului, pentru ca mai apoi să piardă tot ce realizase pînă atunci în politică.
După vreo trei ani de care a avut nevoie ca să înțeleagă că și-a încheiat prematur cariera, Radu Vasile a luat decizia să vorbească. Și a făcut-o prin intermediul unei cărți de memorii în care a relatat lucruri șocante pentru românii de rînd.

Bunăoară, modul în care se acoperă marii infractori din ordin politic:

„Am trimis corpul de control să dea un diagnostic cert unor situații din Ministerul Agriculturii sau din FPS. De asemenea, am trimis corpul de control la CEC, condus de un țărănist, Camenco-Petrovici. În urma raportului primit i-am cerut lui Ion Diaconescu revocarea lui. Nu s-a întîmplat nimic, nici un rezultat concret, doar vorbe de genul: „Lasă-l, domnule, că e de-al nostru!”. Probabil de-al lor. Am trimis corpul de control la Agenția Rezervelor de Stat, condusă tot de un țărănist, dar unul din oamenii de încredere ai lui Remus Opriș. Nici aici nu s-a întîmplat nimic. Acolo unde încercam să intervin, toți săreau ca arși făcînd naveta între Diaconescu și Constantinescu, jelindu-se că Radu Vasile îi atacă și caută să îi distrugă”.

Sau, cum se spionează politicienii de prim rang între ei:

„În privința consilierilor mei situația nu era mai roză. Din cei 14 consilieri cîți am avut la început, 10 îmi fuseseră strecurați de SRI, SIE și Cotroceni sub pretextul pregătirii ireproșabine în domeniile lor de specialitate. Doi dintre ei erau ofițeri SIE, alți doi erau ofițeri SRI, iar patru îmi fuseseră recomandați de președintele statului.(…) Toți acești 10 consilieri ce-mi fuseseră vîrîți sub pulpană erau ochii și urechile instituțiiilor care îi trimiseseră acolo”.

Ori cum se aranjează guvernamental șmenurile prezidențiale:

”A fost o vreme cînd Constantinescu știa mai bine decît mine ce se petrece în cabinetul prim-ministrului(…) Îmi cerea pur și simplu să intervin în cutare sau cutare licitație”
„În tot mandatul meu, cel care s-a străduit din răsputeri să fie un mijlocitor și un împăciuitor între mine și Constantinescu a fost Costin Georgescu. Mă sfătuia să refac legătura cu Constantinescu, să încercăm, amîndoi să comunicăm iarăși. Dar prin martie-aprilie 1999, nu am mai putut rezista stilului impus de Constantinescu. Discuțiile dintre noi noi începeau invariabil cu o autoprezentare generală a activității lui în planul politicii externe, de parcă n-aș fi știut de ea și fără ca el să-mi spună, și apoi urmau cereri concrete în domeniul privatizării. Îmi cerea pur și simplu să intervin în cutare sau cutare licitație spre a da cîștig de cauză firmei de care era interesat președintele. O dată, a avut o astfel de intervenție pentru serviciul de cadastru, cînd i-am replicat: „De ce nu îl sunați pe Valeriu Stoica, deoarece șeful cadastrului și al instituțiilor de informatică este liberal.” Mi-a răspuns cu o fermitate mîndră: „Eu vorbesc numai cu premierul!”. De atunci s-a orientat spre Radu Sîrbu, care îl servea direct și prompt, fără a-mi cere părerea”.

Sau, cum se execută adversarii politici în momentele de slăbiciune:

”A intervenit infarctul, într-o zi de vineri, într-una din acele zile cînd norocul pare să părăsească fără întoarcere lumea și cînd parcă toate ursitoarele își întorc fața de la tine. În acele zile, cînd am fost la un pas de moarte, și spun asta fără nici o urmă de patetism, mi-am dat seama de mreaja de uneltiri pe care Constantinescu le țesea în jurul meu. La primele două minute de la aflarea știrii, Constantinescu a sunat la sediul PNȚCD cerînd înlocuirea mea. Asta nu l-a împiedicat să mă viziteze de două ori la Elias, întrebîndu-mă de sănătate. Gest de mare dibăcie politică, trebuie să recunosc. Chiar în timpul acelor zile cînd eu am fost la un pas de moarte și cînd el mă vizita la spital, chiar atunci căuta să-l convingă pe Diaconescu că Valeriu Stoica e cel mai potrivit ca premier, încercînd totodată să speculeze articolul din Constituție care vorbește de indisponibilitatea prim-ministrului. Pur și simplu președintele avea de gînd să mă declare incapabil de a-mi exercita atribuțiile de prim-ministru, situație în care desemnarea unui nou premier avea o motivație constituțională”.

Dezvăluirile lui Radu Vasile nu au rămas fără replică. În următorii ani, fostul președinte Emil Constantinescu l-a atacat la fel de dur, în mai multe rînduri, în interviuri date presei și emisiuni televizate, afirmînd că acesta era un om al serviciilor, pregătit dinainte de 1989 și infiltrat în PNȚCD pentru a-l ține sub control, că bătuse palma în 1996 cu Iliescu pentru a deveni prim-vicepremier într-un guvern PDSR-PNȚCD condus de Adrian Năstase, că era omul lui Traian Băsescu, cel care a provocat demiterea lui Ciorbea special pentru a-l aduce la guvernare șamd.

Din păcate, faptul că ambii se încadrau la categoria ”foști” a făcut ca acest tip de dezvăluiri să nu beneficieze, în ultimul deceniu, de atenția cuvenită din partea marelui public. Pentru românii de rînd, ar fi fost o lecție importantă și i-ar fi ajutat să înțeleagă mai bine ce se ascunde, de fapt, în spatele declarațiilor populiste și a promisiunilor politice găunoase: un război al intereselor personale, purtat, adesea, prin orice mijloace.

Fie și numai din acest punct de vedere, îndrăzneala sau nebunia de a fi primul care dezvăluie public elemente ”sacre” din bucătăria marii politici, Radu Vasile cel slobod la gură merită un loc special în galeria liderilor post-decembriști. (Bogdan Tiberiu Iacob)