CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Moralitate cotrocenista: Si-a turnat la Securitate propriul fiu si a fost decorat de Iohannis

1 comentariu / 4593 vizualizări / 6 decembrie 2016

De la o vreme, președintele Klaus Iohannis alintă Securitatea prin turnătorii ei, observă prestigiosul organ de presă german Deutsche Welle, care punctează un caz concret și, în egală măsură, șocant, derulat zilele trecute la Cotroceni. E cu atît mai interesant materialul cu cît el poartă semnătura unui analist, Petre Iancu, știu mai degrabă drept susținător al dreptei și adversar al PSD.

Mai precis, DW scoate la lumină stupefianta decorare de către președintele României a unui intelectual care și-a turnat semenii la Securitate, începînd cu – atenție! – propriul fiu, e vorba de academicianul Dan Berindei.

”Recenta decorare de către Klaus Iohannis a istoricului Dan Berindei m-a dezolat. Nu pentru că, în mod normal, un academician nu ar trebui distins. Nu pentru că nu se spun nemeritat tot felul de lucuri rele despre tot felul de gânditori. Ci pentru că în acest caz demersul prezidenţial e deplasat. Căci, date fiind delaţiunile celui decorat la 1 decembrie cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Ofițer, deşi omul îşi turnase între altele propriul fiu, pe eminentul Mihnea Berindei, la poliţia politică a comuniştilor, consider că măsura e destructivă în raport cu reperele etice ale românilor. Concomitent, ea îl pune iar într-o lumină foarte defavorabilă pe şeful statului. Or, Iohannis ar trebui să fie întâiul purtător de valori al românilor pe care-i prezidează. Totuşi, a mai decorat ori distins, vai, ex-turnători, informatori, colaboratori ai securitaţii şi simpatizanţi ai ambelor extremisme” se arată în analiză.

”Să nu uităm că primul său act ca şef al statului a fost decorarea unui ins considerat de mulţi simpatizant al legionarilor. Şi că de la o vreme alintă securitatea prin turnătorii ei. Ceea ce nu e doar ruşine. E şi contraproductiv pentru democraţie. Şi e toxic pentru memoria şi pentru viitorul libertăţii naţiunii.
Mai grav e că derapajul prezidenţial s-a produs în proximitatea alegerilor şi în condiţiile ascensiunii populiste în Europa şi în lume, care n-au ocolit România, după cum reiese din vituperaţiile securisto-legionare mascate de antisorosism si de alte fandoseli tv. Ceea ce, repet, mi se pare o nebunie” conchide analistul. (B.I.)

foto: jurnalul.ro

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

  1. Are sfatuitori buni; vor sa il umple de rahat din cap si pana in talpi. Si cum este inalt, este nevoie de mult rahat. Asa ca, da-i inainte, talambule!

Scrie un răspuns la livia Renunță

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998