Scriam acum o săptămînă că MRU are mari șanse să plece din guvern în urma moțiunii de cenzură pregătite de opoziție, și asta din cauza evenimentelor greu de imaginat altădată care se petrec azi pe scena politică. Iată că noi elemente vin în sprijinul acestui scenariu, și încă de la Ungureanu însuși.

Pe 29 martie avansam ipoteza unei debarcări a premierului prin moțiune de cenzură în condițiile în care pedeliștii sunt tot mai nemulțumiți de prestația sa, vezi și celebra scenă a trîntirii ușii coaliției pe motiv de bani pentru primari.
Un interviu acordat aseară de premier postului Realitatea pare să confirme în mod strălucit, chiar dacă indirect, acest scenariu.
Să luăm faptele, pe rînd: MRU este întrebat de moderator dacă e interesat de coagularea unei noi forțe politice în jurul său, în condițiile în care pare să existe un orizont de așteptare în acest sens, iar premierul răspunde afirmativ:

”Simt această aşteptare, vine spre mine, pe diferite canale, sunt în teritoriu, sunt la Bucureşti, mă întâlnesc cu prietenii, primesc telefoane, am dialoguri, simt această aşteptare. Ea se va structura într-un fel, dar mai are nevoie de un ingredient, care este necesar, şi asta este recunoaşterea succesului în materie de administrare. Ori, succesul în materie de administrare nu se instalează la două luni de la învestirea în funcţie…”.

Dacă fraza s-ar fi oprit aici, fiecare român i-ar fi dat probabil dreptate, gîndindu-se că un termen de bun simț ar fi de cel puțin 7-8 luni dacă nu și mai mult.

Numai că Ungureanu a continuat, senin: ”…mai are nevoie de cel puţin o lună – şi acesta este motivul, pentru care doresc să merg în Parlament, şi sper ca distinşii membri ai corpului legislativ să accepte şi să spun ce am reuşit să fac. Atunci, probabil, apare turnesolul acestei acţiuni.”

Atît de sigur pe sine să fie premierul încît după doar 3 luni e gata să se împăuneze cu realizările sale în fața parlamentarilor, între care cei mai mulți i-ar lua bucuroși gîtul?

Ori, poate, MRU știe că termenul de trei luni de la învestire se împlinește în primele zile ale lui mai, în timp ce moțiunea de cenzură a opoziției va fi votată în ultimele zile ale lui aprilie. Astfel încît discursul său de prezentare a rezultatelor poate coincide cu cel de adio din funcție. În același timp, însă, el poate fi o excelentă tribună de lansare a noii mișcări politice.
Dacă ar rămîne pînă după alegerile din toamnă premier, Ungureanu ar putea dezumfla multe așteptări în ceea ce îl privește, omul pare, oricum, mult supraevaluat în raport cu posibilitățile reale.
Demis prin moțiunea votată inclusiv de ”trădătorii” din PDL – și foarte probabil din UDMR, după punerea sub urmărire penală a ministrului Borbely – Ungureanu poate purcede triumfător spre crearea noului partid și cu amintirea cîtorva gesturi notabile, fie ele și umflate cu pompa, mediatic vorbind: sfidarea greilor PDL, în frunte cu Elena Udrea, debarcarea unor figuri jenante din structurile ministerelor, trîntirea ușii în nasul coaliției plus alte manevre 100% de imagine, atent planificate și executate.

Modelul a mai fost folosit cu succes, cu ani în urmă, după cum dezvăluia la un moment dat Emil Constantinescu, și în cazul lui Stolojan, care a petrecut o perioadă scurtă la șefia guvernului, dar suficientă și abil speculată pentru nașterea a ceea ce s-a dorit a fi o veritabilă legendă, un politician care să apară la un moment dat în postura de salvator al nației și să fie ales președinte. Din păcate pentru artizanii din laboaratoarele sistemului, Stolojan a dat chix exact la momentul oportun, în 2004, noroc că s-a găsit la timp planul B, adică Băsescu.

Cert este că pentru Ungureanu ar fi foarte greu, spre imposibil, să se dedice, începînd de peste cîteva săptămîni, după cum a anunțat, muncii de construire a unei noi forțe politice atît timp cît va avea pe umeri și greaua povară a administrării țării; acuzele probabil s-ar ține lanț vizavi de neglijarea acesteia din urmă.

După votarea moțiunii de cenzură, se pot întîmpla destule evenimente interesante: Băsescu ar putea propune, public de astă dată, preluarea guvernării de către USL, un refuz al acesteia putînd fi interpretat drept fugă de răspundere. Oricum, pînă la alegeri guvernarea va putea fi și minoritară, cu un premier de la PDL, gen Videanu, că tot l-a chemat președintele la consultări de taină, în deal. Culmea ar fi că MRU, însuși, ar putea rămîne premier pînă la alegeri, după modelul Boc, în 2009, sub același pretext al imposibilității formării unui alt cabinet. (Parlamentul se dizolvă doar dacă vrea președintele). Numai că, de această dată, el nu ar mai putea fi blamat pentru implicarea în crearea unui nou partid, odată ce rămîne pe post de nevoie, ca premier interimar, și nu ca urmare a unei libere opțiuni. (Bogdan Tiberiu Iacob)