MRU out!
0 comentarii / 1608 vizualizări / 27 aprilie 2012
Moţiunea de cenzură iniţiată de Opoziţie şi intitulată „Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!” a fost adoptată de Parlament. Potrivit secretarului Camerei Deputaţilor, Georgian Pop, în favoarea moţiunii au fost exprimate 235 voturi, iar 9 parlamentari au votat împotrivă.
Pentru a fi fost adoptată, moţiunea de cenzură avea nevoie de 231 de voturi, adică jumătate plus unu din numărul total al parlamentarilor (460).
„Având în vedere rezultatul voturilor exprimate de deputaţi şi senatori, constatat de Birourile Permanente şi consemnat în procesul verbal prezentat, în temeiul prevederilor constituţionale şi ale celor regulamentare, Parlamentul României adoptă moţiunea de cenzură şi retrage încrederea acordată Guvernului prin hotărârea Parlamentului nr. 1 din 2012 publicată în Monitorul Oficial partea I nr. 107 din 2012. Potrivit articolului 110 alineatul 4 din Constituţie, Guvernul al cărui mandat a încetat îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern”, a afirmat preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, care a prezidat şedinţa Legislativului, conform Agerpres.
Guvernul Ungureanu a fost învestit de Parlament acum 78 de zile, pe 9 februarie, cu 237 de voturi pentru şi două împotrivă.
Potrivit articolului 110 din Constituţie, Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate. În acest caz, se arată în Constituţie, se aplică prevederile articolului 103, potrivit cărora preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
În continuare, potrivit articolului 103, candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Comenteaza