Nastase: Nu cred in disparitia contractului original cu Bechtel
0 comentarii / 1873 vizualizări / 4 august 2013
Fostul premier Adrian Năstase s-a arătat uimit sâmbătă seara că varianta originală a contractului încheiat cu compania Bechtel s-ar fi putut pierde, dar a sugerat că s-ar putea ajunge la textul iniţial prin eliminarea aspectelor negociate ulterior cu compania americană.
„În primul rând, poate ar trebui să spun că nu eu am semnat contractul cu Bechtel. Primul-ministru nu semnează contracte, în principiu. Aici cred că e vorba de o neînţelegere. (…) Înţeleg că a fost desecretizat. Am înţeles explicaţiile lui Şova. Şova spune următorul lucru: ‘acesta este textul contractului, el a fost renegociat şi sunt nişte pasaje – care bănuiesc că sunt bolduite sau trecute în alt mod, sau arătate prin actele anexă la contract’. Deci oricine vrea să vadă textul iniţial, poate să-l vadă făcând un efort pentru a da deoparte elementele care au însemnat revizuirea lui ulterioară”, a spus Adrian Năstase, la Antena 3, conform Agerpres. El consideră că, „pe fond, analiza poate fi făcută”. „În ceea ce priveşte ‘scrisoarea pierdută’, contractul pierdut, sigur că nu-mi vine să cred că un astfel de lucru se poate întâmpla în administraţie”, a adăugat Năstase. Contractul încheiat cu compania americană Bechtel pentru autostrada Transilvania nu a fost încă publicat deoarece nu a fost găsită varianta originală, ci doar copii, a declarat miercuri ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova.