CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Nati Meir – o EBA la masculin

0 comentarii / 1559 vizualizări / 30 iunie 2009

Zilele acestea, excentricul candidat la preşedinţia României, Nati Meir, ne-a dumirit care va fi componenţa viitorului guvern în cazul în care va ajunge preşedinte al acestei ţări. Pe lista miniştrilor propuşi, foste şi actuale vedete care, se pare, au fost alese după un singur criteriu – rating bun la nivelul mass-media. Într-o societate în care show-ul se substituie tot mai mult realităţii de zi cu zi, „soluţia” propusă de Nati Meir împinge lucrurile până în zona „spectacolului total”. Politica de tip tabloid n-ar fi neapărat o invenţie a lui Nati Meir. El, însă, o „desăvârşeşte” cu prisosinţă în aceste zile, oferindu-ne măsura prostiei în care a ajuns o bună parte a societăţii româneşti. Nati Meir a învăţat că impertinenţa şi idioţenia nu numai că nu sunt defecte de care, eventual, să-ţi fie ruşine, dar ar putea fi considerate chiar virtuţi într-o realitate tabloidă. De aceea, a împins lucrurile până la absurd, ştiind, din experienţă, că astfel va obţine ceea ce şi-a propus – vizibilitate pe spaţiul public. Acuma, eficienţa unei astfel de campanii electorale este una discutabilă. Cu siguranţă, Nati Meir nu va reuşi, doar prin vizibilitate, să-şi asigure victoria în alegerile prezidenţiale din toamna acestui an. De altfel, excentricul candidat nici nu-şi propune, cu adevărat, acest lucru. Ceea ce va reuşi, însă, cu siguranţă este să acopere zona tabloidă a campaniei electorale. Sau, cu alte cuvinte, Nati Meir va fi pentru alegerile prezidenţiale din toamnă ce a fost EBA pentru alegerile europarlamentare. Pe care dintre candidaţii cu şanse la câştigarea preşedinţiei îi va avantaja un personaj ca Nati Meir? Zicem noi că cel mai mult şi mai mult pe Traian Băsescu. O dată, pentru că în condiţiile în care credibilitatea lui Traian Băsescu, zice-se, se erodează, un candidat care să capteze un electorat „disident” (care, teoretic, ar putea să plece la Mircea Geoană sau Crin Antonescu), nu poate fi decât în avantajul actualului şef al statului. În al doilea rând, faptul că Nati Meir propune în „guvernul-tabloid” persoane asociate cu PSD (Dan Matei Agathon, Ion Ţiriac), dar şi pe cele care îl contestă pe Traian Băsescu (Valentin Stan, Mircea Badea), ne face să credem că independentul sprijinit de Monica Columbeanu îşi propune să rupă electorat din zona PSD (eventual, şi PNL) şi nicidecum din zona PDL. În fine, nu trebuie uitat faptul că deputatul Nati Meir, devenit parlamentar pe lista PRM, a cochetat la un moment dat cu înscrierea în grupul PD din Parlament. Controversatul deputat chiar a fost folosit de PD pentru a completa lista cu semnături pentru depunerea moţiunii de cenzură la adresa guvernului Tăriceanu II. Chiar dacă Nati Meir nu a mai fost primit în PD după depunerea moţiunii (ba mai mult, despărţirea de PD s-a lăsat cu scandal după ce Emil Boc a refuzat primirea fostului prm-ist în partid), afinitatea cu partidul preşedintelui Băsescu rămâne de notorietate şi nu poate fi privită ca o pură întâmplare. Nicolae Calistru

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998