NATO şi UE la o răscruce?
22 comentarii / 4501 vizualizări / 23 ianuarie 2022
Războiul dintre Rusia şi SUA e, de fapt, în plină desfăşurare. Începând din 17 decembrie 2021, când Rusia a făcut publice schiţele de tratate expediate către SUA şi NATO, războiul a intrat în prima sa fază, cea de propagandă „caldă”. În anii din urmă, Rusia a încasat multiple sancţiuni economice şi politice, denigrări şi calomnieri din partea SUA şi a aliaţilor (sau vasalilor) săi europeni, dar nu a răspuns.
România a intrat recent şi ea în tirul propagandistic al Rusiei cel puţin de două ori. O dată alături de Polonia, pentru bazele americane instalate pe teritoriul celor două ţări, şi a doua oară, mult mai misterios aparent, alături de Bulgaria. De fapt, misterul asocierii României cu Bulgaria în ţintele propagandei ruse poate fi uşor de elucidat. Nu e vorba doar de ortodoxie, dominantă în cele două ţări, ca şi în Rusia, ci mai ales de calitatea lor de ţări riverane la Marea Neagră. Prin această calitate, România şi Bulgaria creează mari probleme Rusiei şi-i dă dureri de cap prin staţionarea unor importante ambarcaţiuni americane, britanice şi ale partenerilor NATO în general, ca şi prin numeroasele manevre militare ale acestora din ultima vreme. Pentru ruşi, Marea Neagră ar trebui să fie un „lac rusesc” sau măcar un lac „pacificat”.
La rândul lor, autorităţile române au răspuns războinic-propagandistic propagandei ruse, urmând strict linia propagandei americane, prin Mircea Geoană, Bogdan Aurescu şi prin purtătorul de cuvânt autodesemnat Radu Tudor, printre alţii. Despre Mircea Geoană se poate spune şi s-a spus deja că a fost promovat în liga mare odată cu numirea sa ca secretar general adjunct al NATO. Pentru mulţi români, dimpotrivă, NATO s-a declasat astfel în categoria „prostănac” în care îl plasase Ion Iliescu pe fostul „preşedinte de o noapte” Mircea Geoană. Despre Bogdan Aurescu nu se pot spune prea multe de vreme ce România – aşa se exprimă mulţi – nu mai are o politică externă. Bogdan Aurescu nu ar fi decât o „trompetă”, un „papagal” al mulţilor noştri parteneri mai mari decât noi. Despre Radu Tudor un important specialist român în servicii secrete spunea că merge vorba cum că acesta ar lucra pentru vreo şase servicii româneşti şi străine, şi nici el, nici serviciile acelea nu mai ştiu de mult cui îi aparţine.
Venezuela a anunţat că-i va furniza o asistenţă completă Rusiei în caz de escaladare a crizei cu Statele Unite. Ştirea spune: „Ambasadorul Rusiei la Caracas, Serghei Melik-Bagdazarov, a declarat că, în cursul negocierilor cu autorităţile ţării, Venezuela şi-a confirmat voinţa de a-i furniza Rusiei un sprijin militaro-tehnic complet în cazul unei escalade în relaţiile dintre Rusia şi Statele Unite […]. În contextul informaţiilor recente conform cărora Rusia prevede să desfăşoare instalaţii militare şi infrastructurile lor conexe pe teritoriul Cubei şi Venezuelei, cuprinzând şi desfăşurarea de arme nucleare şi de rachete non-nucleare, Caracasul s-a declarat gata să susţină deplin Rusia în această privinţă. Ţinând cont de situaţia actuală, Rusia ar putea lua aceste măsuri în lunile care vin, ceea ce îi va garanta Venezuelei că Statele Unite şi ţările pe care ele le controlează nu vor ataca Republica bolivariană” („Le Venezuela a approuvé le déploiement de missiles russes sur son territoire”, reseauinternational.net, 23.01.2022).
Cu alte cuvinte, revenim la criza rachetelor din Cuba din 1962, de pe vremea lui John F. Kennedy şi Nikita Hruşciov. Dacă se va ajunge la instalarea rachetelor ruseşti cu focoase nucleare în Venezuela, newyorkezii, washingtonienii, locuitorii din Texas şi Florida şi, în general, toţi americanii vor fi la paritate cu ruşii datorită bazelor americane deja instalate în Europa de Est, în România, în Polonia şi, dacă nu azi, mâine, şi în Ucraina.
Autorităţile române nu par să ia foarte în serios războiul deja început (deocamdată prin palavre) dintre ruşi şi americani. Apărarea Ucrainei şi a ţărilor din Europa de Est, foste comuniste, foste membre ale Pactului de la Varşovia, nu are legătură cu interesele vitale şi strategice ale SUA şi ale Europei de Vest. Cel puţin aşa scriu destui experţi americani dintre cei mai respectaţi. Actuala clasă conducătoare din România, în sens larg, se poate trezi într-o situaţie asemănătoare cu cea a „colaboratorilor” afgani după abandonarea în regim de urgenţă (debandadă) a ţării lor de către americani şi partenerii lor NATO (care nu fuseseră întrebaţi).
Rusia nu pare deloc că glumeşte în cererile ei maximaliste care ţin strict de securitatea sa şi apare decisă să meargă până la capăt indiferent de costuri. Dacă pretenţiile principale către SUA şi NATO se vor dovedi a fi fost doar un bluff, Rusia şi Vladimir Putin se vor putea considera învinşi şi o schimbare brutală de regim va fi perfect posibilă. Există şi în Rusia o „situaţie internă” (cu complicata prezenţă a unor globalişti şi europeişti convinşi în cercurile de putere, precum şi cu comuniştii care îşi doresc anexarea imediată a Donbasului).
Rusia insistă în declaraţii că nu e interesată de o invazie în Ucraina. O asemenea invazie ar fi nefastă pentru Ucraina, dar ar avantaja net SUA pe eşichierul internaţional şi ar aduce beneficii în politica internă. SUA se va lupta cu Rusia până la ultimul ucrainean – aşa se tot spune. În schimb, Rusia e foarte interesată de garanţii de securitate din care Ucraina nu e decât o parte. Bazele americane şi bazele NATO din Europa de Est îi preocupă pe ruşi la fel de mult. Deocamdată, nimeni nu ştie dacă Rusia e realmente interesată de anexarea unei părţi din Ucraina (Donbasul şi litoralul sudic) sau a întregii Ucraine. Anexarea întregii Ucraine poate însemna o povară economică enormă pentru Rusia (un „elefant alb”) din care cu greu îşi va putea reveni, deşi din punct de vedere militar (sau imperial) această anexare poate părea o mare victorie.
Expertul militar italian Manlio Dinucci, care s-a ocupat de chestiunea ucraineană, revine cu o altă vedere deja discutată: „Proiectul strategic al Washingtonului e evident: să precipite criza ucraineană, provocată voluntar în 2014 pentru a obliga Rusia să intervină militar în apărarea ruşilor din Donbas, pentru ca lucrurile să sfârşească într-o situaţie analogă celei afgane în care s-a înnămolit URSS. Un Afganistan în interiorul Europei, care ar provoca o stare de criză permanentă, integral în avantajul SUA, care şi-ar întări influenţa şi prezenţa în regiune” („Le plan USA d’un Afghanistan à l’intérieur de l’Europe”, mondialisation.ca, 21.01.2022). De fapt, încă din 2014 Ucraina este un Afganistan al Europei, dar nu pentru ruşi, ci pentru americani. Aşa se poate explica de ce ruşii nu au intervenit până acum, deşi toată harababura se întâmplă la graniţele lor.
Europa e foarte divizată în ceea ce priveşte politica de urmat faţă de Rusia. Interesele sunt diferite, ca şi poziţia geografică a ţărilor pe continent. Interesele franceze nu sunt aceleaşi cu cele germane, tot aşa cum ţările din Est (Polonia, ţările baltice) au alte interese decât cele din Sud (Italia, Spania). Deşi foarte activă pe plan militar, inclusiv printr-un tratat cu Ucraina, România s-a abţinut până de curând de la excese de propagandă. În plus, Europa pare a fi prima expusă la marea criză economică anunţată din toate părţile, chiar înaintea Statelor Unite.
Interesele economice, politice şi militare ale SUA s-au mutat sau ar trebui să se mute în sfârşit în Asia-Pacific. Europa şi, mai ales, Europa de Est pot fi uşor abandonate într-o înţelegere strategică, globală cu Rusia. O criză economică de proporţii, provocată şi de conflictul în desfăşurare Rusia-SUA (Bursele dau semne de nervozitate !), poate schimba brutal foarte multe pentru NATO şi chiar pentru UE. Marile realizări româneşti – aderarea la NATO şi UE – se pot dovedi trecătoare. Iar România contează azi mai mult pe UE şi pe NATO decât pe ea însăşi. Criticii UE, ai monedei euro şi ai „ocupaţiei” americane din Europa s-au înmulţit exponenţial în ultimii doi ani de Covid. Propunerile de „exit” sunt foarte la modă. Clasa conducătoare din România de azi reprezintă mai mult interese străine decât interese naţionale. Nu e o mare noutate, dar, în condiţii de criză sau de război, o asemenea poziţionare e greu de îndurat. (PETRU ROMOȘAN)
Asa-zisa „invazie ruseasca a Ukropistanului” este o invazie inventata, o invazie fabricata in laboratoarele Cia / mossad / Mi6 si propagata drept adevarata de mass media jidoveasca. O minciuna repetata de mii de ori tot o minciuna ramine oricit se chinuie propaganda Jidanilor sa ne convinga.
Pe termen scurt, media terorist sionista incearca sa abata atentia de la megainselaciunea C19, acum cind ies la iveala toate crimele savirsite de Jidovimea Medicala pentru a implementa planul mondial de dominatie asupra Goymilor
Tot pe termen scurt, aceiasi Jidovi Mondiali incearca sa impiedice Alianta Militara intre Mareata Russie si Mareata China. Planul lor e sa sadeasca neincrederea in rindul chinezilor asupra beneficiilor unei asemenea aliante. Sa ii faca pe chinezi sa se intrebe „cum sa ne aliem cu o tara ca Russia care vrea sa invadeze o alta tara, Ukropistanul” ?
Pe termen mediu si lung, se pregateste un Plan Barbarossa 2.0 prin care Russia sa fie invadata de Pactul Teroristo-Zionist nato / Noul Wehrmacht; Russia sa fie sfisiata in 6 bucati, iar imensele bogatii naturale de acolo sa cada in mainile kamatarilor jidani Rothschild&Rockefeller
Situatia economico – financiara a Ukropilor e catastrofala, saracia si coruptia sint la cote nemaiintilnite.
Ukropistanul a ajuns in proprietatea Klanului Banksteresc rothschild, subumanii care , ca intotdeauna in ultimele secole, vor RAZBOI, pentru a-si scoate „investitia”. RUSSIA intelege planul, si nu le va da apa la moara. DAR…
Orice atac asupra civililor rusi nevinovati din Estul Ukropistanului, va fi considerat un act de razboi impotriva Russiei, si rusii au mijloace pentru a le pune dop agresorilor. Strategii de la Moscova le vor da o riposta fulgeratoare teroristilor ukropi & nato, fara a fi nevoiti sa invedeze Intregul Ukropistan.
MARE ATENTIE SUBUMANILOR DIN POLITICA ROMANEASCA, TOTI SCLAVI LA JIDOVI SI AMERICANCI:
orice ajutor dat criminalilor ukropi , direct sau indirect incepind cu trimiterea Romanilor sa lupte si sa moara pentru a salva Ukropistanul VA FI TAXET DE RUSSIA DREPT UN ACT DE RAZBOI
Si Russia are tot dreptul sa-i anihileze pe PORCII din politica sau media Romaneasca care vor sa -i forteze pe romani sa-si dea viata pentru o cauza care nu este a lor.
Boul Pitic Robu Tudor , de la antena3Cacati este unul din acesti subumani , care va sfirsi atirnat in funie pentru aportul lui criminal la incercarea de distrugere a Russiei
De departe stirea cea mai importanta a Anului este declaratia Comandantului Marinei Militare Germane, obligat sa demisioneze pentru urmatoarele vorbe:
CRIMEA RAMINE PE VECI A RUSSIEI iar PRESEDINTELE PUTIN MERITA TOT RESPECTUL
Sigur ca Romosanul nostru , dat afara recent de la activenews, ne abureste cu fel si fel de fantasmagorii livrate de dusmanii romanilor, CARE VOR SA NE CONVINGA CA RUSSII SINT DUSMANII NOSTRI SI SINT TERMINATI.
BA ROMOSENE, BA
T U R R R N A T T O R E
Armata, Internele si Serviciile de Informatii ale Maretei RUSSIA sint bine ancorate in lupta impotriva dusmanilor si tradatorilor care vor sa o o distruga,
Asa zisa „elita ruseasca pro-atlantista si pro-occidentala din Russia” e o gluma
La fel sint si IMPUTITII DE COMUNISTI ai lui Jidanov Zhuganov.
LA PRIMUL SEMN DE PACTIZARE CU DUSMANUL OCCIDENTAL, POT SA SPUN CA SFIRSITUL LOR VA FI UNUL RAPID SI FARA MILA , ASA CUM MERITA TOTI TRADATORII
https://www.zerohedge.com/markets/germany-roiled-political-earthquake-navy-chief-resigns-after-saying-putin-deserves-respect
„Malagamba”, turnatoare depravata este ma-ta, turnator betiv este tac-tu – au produs un rahat cu ochi, un „geopoltician” delirant, incult si iresponsabil. Cum obseva cineva pe aici mai esti si un ANTISEMIT bun de arestat. Ce stii tu despre Romosan ca sa-l insulti sistematic, sekuriciule? Te cheama cumva Baseku?
Cam astea sint singurele tale argumente? Insulta si crizele de dementa ?
Cine te-a pus sa devii turnator la Seku, pe baza de angajament ?
Pai bai Romosene, ba T U R R R N A T T O R E de la tara,
tocmai tu sa pomenesti de Voma Securista Petrov Scarbashescu, tu care ai fost coleg de „informari” la securitate cu schizopatu ala chel si cracanat ?
Dispari bai cacareaza, care acuzi pe altii de „sekurism” cind tu insuti ai fost o lepadatura care s-a oferit sa „sprijine” securitatea cind te-au prins aia ca ai multe bube-n cap
Ai lasat cam multe gainatzuri pe aici, sekuriciule „Malagamba”!…
Iti las tie gainat sa ai si tu ce infuleca fomistule si izgonitule de la Activenews. I-ai turnat si pe aia la Sereimi si te-au dat afara cind si-au dat seama ce scursura esti, ba Romosene T U R R R N A T T O R E
Odios e Malagamba asta! Precis e un un securist batrin dezgustator, acrit, antisemit primitiv, macinat de ura. Nu ar trebui cenzurat, Dle BT Iacob? Impute grav site-ul INPOLITICS. E si destul de bine dus cu vaca. Nutoti plutonierii se pricep la scris( o fi general de la comunisti?). Jenant.
Oricite nume ti-ai da Romosene T U R R R N A T T O R E ( acu vad ca te cheama „radu bogdan” ) te dau de gol aceleasi baliverne si vomitaturi parca trase le indigo.
Fii mai creativ , ce dreaqu ba spurcaciune securista, te multiplici pe-aici ca sa dai impresia ca lumea te sustine ?? Bwahaha, ce vrajeala de Buftea..
Bwahaha, ba „radu bogdan” alias ROMOSANU T U R R R N A T T O R E sau invers, tu ii faci pe alti „comunisti” cind tu ii pupi in dos pe IUDEO_BOLSEVICI ??
Si te mai dai mare iubitor de Jidani, sperind c-o sa-ti arunce si tie un os cu ceva carne pe el…
bwahaha…..
Greseala. Malagamba e prostul ala de Claudiu Tarziu de AUR(legionaroid si antisemit turbat). Ma mir ca nu v-ati prins…
bai Herpes Turcanu, adica acelasi subuman Petru Romosanu T U R R R N A T T O R E dar cu alt nume. ala de striga, „E Cioaca al nostru …” crezi ca daca te-ai transformat in Iubitor de Evrei vei avea viata usoara si o sa maninca si gura ta ceva in afara de cacat?
pai astia or sa-ti puna pielea pe bat printre primii, pentru ca Jidanilor nu le plac „adoratorii” de conjuctura….
Ba Petru Homorosteanu care se traduce prin Hemoroid intr-un cur de Homalau, tu fiind implicat intr-o retea de Homalai pe care i-ai turnat la Seku , ca sa-ti salvezi anusu imputit de la si mai multa frekangeala…
Mai schimba Dreaq placa cu antisemitizmu,ca-mi troznesc falcile de plictiseala.
De cind ai devenit tu „espert” in semiti? Ashkenazi sau Jidani Khazari nu sint un popor semit, au trecut la religia iudaica, doar ca sa scape cu viata din mainile muzlimanilor, pe la anu 700
Poti sa-i lingi in CUR, sa le pupi picioarele imputite, pentru ei tot un GOY dispensabil ramai…
tacerea KURVELOR din massmedia romaneasca despre adevarul rostit de seful Marinei Militare Germane, e asurzitoare.
La fel si despre zvasticile hitleriste pe care le afiseaza imputitii de ukropi si chemarile lor la genocid impotriva Rusilor, desi aici suspectez ca implicarea „neonazistilor” in actiuni teroriste anti-Donbass e o minarie jidaneasca.
Se incearca echivalarea patriotismului in crestere din America sau Europa cu neonazismul.
CE FEL DE „NEONAZIST” e ala care primeste bani de la oligarhi jidani ( vezi cazul batalionului Azov creat si finantat de jidovu Kolomoisky ) ca sa lupte pentru statul criminal Ukropistan impotriva unor crestini europeni, stat creat artificial aflat in proprietatea kamatarilor evrei si condus tot de evrei ?
HAI CA SE POATE !!!!!!
Adevarul trebuie spus despre ce se intimpla in lume, despre DEMENTII VINOVATI PENTRU GENOCIDUL IMPOTRIVA MULTOR POPOARE ALE LUMII si care vor SFIRSI EXECUTATI ( besleaga imputita rothschild trebuie pus cap de lista) :
https://twitter.com/i/status/1485287400184102913
IN VREMEA SOVIETIZARII FOARTE MULTI RUSI AU FOST ADUSI DIN MAREA RUSIE IN TOATE TARILE SOVIETICE. SPECIALISTI, RUSOAICE TRANSFERATE PRIN CASATORIE, PEDEPSITII PARTIDULUI, REZERVISTII, MILITARII DE PROFESIE. PUTIN ESTE DATOR SA APERE DEOPOTRIVA POPULATIA PENTRU CA SUNT FOARTE MULTE FAMILII MIXTE. POPORUL IL URASTE PE MAIMUTOIUL DE ZELENSKI SI IL VA SALTA MOSCOVA SI VA PRIMI EL CE SE CUVINE PENTRU BALETUL LUI POLITIC. PENTRU CA ZELENSKI IMPINGE TARA LA JAFUL AMERICAN SI LA RAZBOI FRATRICID…NU PUTIN. POPULATIA ASTEPTA DE LA CIRCAR SA FACA CEVA BUN PENTRU TARA. EL S-A INHAMAT LA VACCINARE SI I-A TERORIZAT SI APOI SI-A SPUS STAI CA II ARAT EU LUI PUTIN CE FAC CU TARA MEA…POPULATIA NU ARE RAFUIELI CU RUSII SI INTELEGE CA ZELENSKI A VANDUT TARA CA SI POROSENKO INCONJURATI FIIND TOTAL DE CONSILIERI AMERICANI….ASTA VA SPUNE CEVA? CIUCA DE CE SI-A LUAT CONSILIER EVREUL LUI NETANYAHU? ARE SI EL CEVA DE PRADUIT, DE AIA! SI NU UITATI CA 2 RUSI CAND SE BAT PE BUNE, RAD TOT IN JURUL LOR. DACA AVEAU PE UNDE SCOATE RESURSELE UCRAINEI, AMERLOCII SI HOARDELE BANCARE EVREIESTI…NU SE AUZEA DE NICI UN CONFLICT….VITA IMBECILA DE RADU TUDOR….AI VAZUT VREODATA SEVASTOPOL SAU CRIMEEA? NU AI CUM CA ESTI PREA PROST….ACOLO SE VEDE CUM STAU UNII CU ALTII…RUSI SI UCRAINIENI….PE CEI CA TINE II DUCE PARTIDUL UN PIC IN LAGAR SA REINVETE ISTORIA…25 DE BICE LA CURUL ALTUIA VA DISTREAZA…DACA PE MUMA TA O VIOLEAZA AMERICANII SAU RUSII NU E ACELASI LUCRU???!! PENTRU TINE CONTEAZA DIFERENTA…PENTRU UCRAINA NU!!!! HAI, MUNCITI PENTRU CA ATI SUPT BANI DE LA ROMANICA…
Eu știu așa:
Când există Tratatul de la Varșovia ( in fel de NATO condus de Moscova) creat în 1955, NATO era deja în ființa de vreo 6 ani ( cel din urmă) a rămas în picioare și după desființarea Tratatului de la Varșovia.
De ce!?
Ce rol mai poate avea NATO când inamicul sau declarat nu mai există!?
Arhitectura de securitate europeana trebuie regândită astăzi….
Să fie în timp cu noile dezvoltări politice …
Lumea este multipolara azi …
Poate că asta e și scopul acestor tensiuni actuale….
Reașezarea arhitecturii europene de securitate .NATO prin actul sau de înființare nu este decât o alianță politică bai militara defensiva.impotriva unui inamic care azi nu mai există.!!!!!
Cite ceva despre „autorul” articolului Petru Romosanu zis T U R R R N A T T O R E:
Este un anti-rus Turbat, fost informator al securitatii cu angajament scris, „scapat” de aceeasi Securitate peste granita, ca „transfug” spre sfirsitu anilor ’80, reactivat de Sereimi ca unealta folositoare impotriva patriotilor si nationalistilor.
A FOST DAT AFARA RECENT DE LA SITUL Activenews, care i-au descoperit vechile naravuri de informator, asa ca pozitia lui anti-ruseasca e „la ordin”
Crizat nevoie mare ca este devoalat, Petru Romosanu T U R R R N A T T O R E vomita si el pe-aici cu mai multe porecle, ca sa para ca :opinia publica” e in favoarea lui.
Iar cind in fata argumentelor, ameninta cu puscaria, sau vrea cenzura, ori plinge ca un las..dovedeste ca are obiceiuri caracteristice subumanului dispus sa-si violeze si mama ca sa nu moara de Foame
RUSSIA stie ce hram porti ba Romosanu Petru T U R R R N A T T O R E, ca si toti platitii care incitati la razboi impotriva lor !!!!
Romanii mai tolereaza Muiunea Ioropeana DOAR pentru posibilitatea de a calatori cu buletinul in Europa si de a munci tot acolo ca sa nu fie muritori de foame in propria lor tara, ajunsa BANTUSTAN / Kibbutz al Jidanilor, multumita subumanilor tradatori gen Boul Oligofren cotrocenist, a’rahat. Jeneralu Cioaca, sau subumanilor din media romaneasca de teapa suinului Kireacu, a sorosistului imputit Tapalaba sau in cazul de fata a lui Petru Romosanu T U R R R N A T T O R E
altfel , ROMANII SE CACA PE Muiunea Ioropeana, pe nato si pe ZIONISTI:
Afara, Afara / Cu sua din Tara
Afara, Afara / Cu nato din Tara
IMPERIILE CRIMINALE MOR URIT !
Corect. In cazul NATO as mai adauga ceva.Polonia si Romania sunt douatari estic europene calite in rezisnta antisovietica. Sa nu creada NATO ca nu va avea ace3iasi soarta, sau chiar mai drastica, daca tinem cont ca URSS s-a transformat in UE.