Naumescu, despre ”fanfaronul” de la Casa Albă: Națiunea americană să aleagă un alt președinte decît Trump
0 comentarii / 2411 vizualizări / 9 octombrie 2025
”Dar Trump este obsedat să facă lucruri senzaţionale, fără precedent, să uimească lumea, să se deosebească fundamental de preşedinţii americani care l-au precedat, de la George Washington încoace, şi să intre în istorie. Şi chiar reuşeşte. Într-adevăr, nu este ca cei de dinaintea lui, înţelept, vizionar în sensul bun şi inspirat, promotor al libertăţilor şi al alianţelor cu cei compatibili cultural şi politic. A fost şi a rămas un showman pentru gusturile îndoielnice ale americanilor mediocri, convins că joacă la nivel politic în scena finală din emisiunea „Ucenicul”, concediindu-i scurt pe Angela Merkel, Macron şi Trudeau, dar oferind ceva „senzaţional” acolo unde te-ai aştepta cel mai puţin şi unde nimeni nu a reuşit. Orice psiholog poate explica uşor de ce „complexul de superioritate” este, în fapt, doar o expresie a unui „complex de inferioritate”(…)
Nu ştim cât de departe s-ar putea duce faptele lui Trump, sau e doar gura care i-o ia înainte (tipic pentru fanfaroni), dar nu am vrea să aflăm limitele politice ale acţiunilor lui Donald Trump asupra Occidentului. Ar fi mult mai simplu şi mai bine pentru toată lumea, în primul rând pentru americani (care, se va vedea, nu vor avea nimic de câştigat din războiul comercial cu lumea liberă şi nici din prietenia cu talentatul Kim), ar fi deci mult mai simplu ca, pe 3 noiembrie 2020, naţiunea americană să aleagă un alt preşedinte, indiferent dacă republican sau democrat. ”(13 iunie 2018 – Contributors)
”Plecarea celui mai incult, mai arogant şi mai inept preşedinte al SUA nu înseamnă automat încheierea Erei (ideologice) Trump. Trumpismul va supravieţui. Plecarea fanfaronului, „un geniu constant”, aşa cum se autointitula atunci când nu era ocupat să le spună suporterilor săi să bea dezinfectant ca să se protejeze de COVID, pare o uşurare şi o gură de oxigen pentru şansele lumii liberale de a-şi prelungi existenţa. Și totuși, nu va fi deloc simplu. Capcanele şi minele anti-liberale plantate de curentul trumpist rămân în urma preşedintelui care pleacă, presărate pe câmpul de luptă, şi vor constitui moştenirea politică distructivă a acestui mandat”. (15 decembrie 2020 – Contributors)
”Dacă Trump va primi Premiul Nobel pentru pace, nimeni nu va putea spune că nu există argumente” (8 octombrie 2025 – Facebook). (B.T.I.)
