Ne-am dumirit: ”boala” lui Basescu erau avioanele F 16
0 comentarii / 1918 vizualizări / 26 martie 2010
Traian Băsescu ne-a trimis iar pe toți după țigări, cum se spune în limbaj tehnic de jurnalist, adică s-a folosit de un tertip diversionist pentru a masca adevăratele motive care zăceau în spatele dorinței de debarcare a lui Mircea Geoană de la șefia Senatului. Acum, ne-am lămurit cum e treaba: boala președintelui, zvon abil întreținut de muțenia administrației prezidențiale, era, de fapt, achiziția de avioane F16.
Decizia CSAT de zilele trecute, care a luat prin surprindere pe toată lumea, pentru că nimic nu o anunța, explică, totodată, și rostul bătăliei aprige pentru debarcarea lui Mircea Geoană de la șefia Senatului. În fapt, nu o așa-zisă boală gravă a președintelui era motivul îndîrjirii puterii de a-l debarca pe Geoană, ci temerea, deja confirmată, că acesta va băga bețe în roate mega-afacerii achiziției de avioane americane second-hand.
Cum se știe, CSAT nu poate face decît o recomandare pentru achiziția respectivă, cuvîntul decisiv aparținînd parlamentului. Iar primul dintre parlamentari este, încă, Mircea Geoană, cel care nu pare deloc încîntat de achiziția de avioane americane. El a anunțat, deja, opinia publică, după o întrevedere cu ambasadorii UE, că a sesizat la aceștia o frustrare vizavi de decizia CSAT, în cursa pentru furnizarea de avioane fiind o serie de producători europeni. În plus, negocierile derulate pînă acum cu firme europene includeau și achiziția de avioane second-hand, deci oferta americană de acest tip nu este nici măcar unică.
Trebuie spus că Mircea Geoană a declarat în repetate rînduri, în ultimii doi ani, că nu consideră o prioritate maximă achiziția de avioane, mai ales în perioadă de criză și a acuzat, totodată, guvernul și președinția că poartă negocieri netransparente pentru cumpărarea acestora. ”In acest moment este indecent din punct de vedere politic si democratic ca atat Presedintia cat si Guvernul sa poarte discutii absolut netransparente cu diversi producatori si furnizori de avioane de vanatoare. Parerea mea este ca in acest moment Romania nu mai are nevoie de 48 de avioane de vanatoare, doua aripi cum se numeste in termeni militari. Mi se pare excesiv de mult si blocam 6-7 miliarde de euro intre niste avioane de vanatoare care nu sunt convins ca ne mai trebuiesc astazi” declara Geoană ,acum mai bine de un an, într-un interviu acordat Hotnews.
Replica venea prompt de la generalul Sergiu Medar, mîna dreaptă a lui Traian Băsescu, cel care declara, tot atunci, că România are nevoie de avioane, dar unele second-hand: „Dupa parerea mea este necesara gasirea unei solutii tactice pe o perioada de 7-8-10 ani, pana va putea fi achizitionat un avion nou si, de fapt, singurul avion nou existent la ora actuala in lume. Iar asta se va putea face doar prin anul 2016-2017, cand se va putea achizitiona un avion modern si la un pret extrem de bun fata de performantele sale.”
Acum, bătălia finală se va da în Parlament, iar marile firme europene deja fac demersuri pentru ca in legislativ să fie discutate și analizate și alte propuneri de aparate, nu doar cele americane. Compania Gripen a anunțat ieri oficial, spre exemplu, că va cere Guvernului, prin intermediul MApN, să trimită toate ofertele de avioane multirol Parlamentului, astfel încât să existe posibilitatea reală de a alege cea mai bună variantă, după cum a declarat, pentru Mediafax, Richard Smith, director de marketing pentru România al firmei Gripen. Situația este destul de complicată pentru Traian Băsescu și PDL: dacă americanii pierd contractul, ”Marele licurici” ar putea fi foarte dezamăgit. Președintele și-ar putea lua adio de la vizita la Casa Albă pe care și-o dorește în vară, iar premierul Boc ar putea rata diploma de doctor Honoris Causa pe care se pregătesc să i-o dea, în mai, americanii de la Universitatea Michigan. Și asta ar fi doar o parte a ”supărării”, cine știe ce ar mai putea urma.
Una peste alta, soluțiile deblocării contractului F 16 în parlament nu sunt prea multe: fie Geoană va fi debarcat rapid de la șefia Senatului, sau măcar suspendat disciplinar pînă se votează achiziția, fie puterea negociază cu el păstrarea la șefia camerei superioare în schimbul închiderii ochilor la afacerea în cauză. (Bogdan Tiberiu Iacob)
Comenteaza