Donald Trump, candidatul Partidului Republican pentru președinția Statelor Unite, a făcut, în această săptămână, o afirmație care poate întoarce lumea cu fundul în sus. Evident, dacă va câștiga prezidențialele. Și dacă pune semnul egalității între angajamentele electorale și conduita sa de cel mai puternic om al lumii. Donald Trump a spus că faimosul Articol 5 al Tratatului NATO care garantează securitatea tuturor statelor membre ar putea să nu fie activat. Mai ales în ceea ce privește statele europene răsăritene. Cu atât mai puțin ar putea interveni militar Statele Unite. Dacă Donald Trump câștigă alegerile și dacă se ține de cuvânt, atunci, în formula de azi, securitatea României este în aer. Ca de altfel și siguranța cetățenilor.
Este adevărat, candidatul prezidențial al Partidului Republican a introdus și un semn de întrebare. A lăsat un suspans. În sensul că Articolul 5 din Tratat, care impune tuturor membrilor NATO să plece la război împotriva oricărui agresor care a atacat vreunul dintre state, ar putea fi totuși activat în funcție de loialitatea statului agresat față de America. Care este prima concluzie la care putem ajunge? Că, în concepția lui Donald Trump, care se poate transforma oricând într-o strategie de apărare a Statelor Unite, Tratatul NATO este subordonat, și de facto și de iure, Washingtonului. El este valabil, iar articolul cu pricina poate fi activat, dacă și numai dacă statul agresat ia drepți în fața Washingtonului. Dacă mârâie în front, degeaba suferă o agresiune, pentru că NATO nu va acționa în niciun fel.
În paranteză fie spus, chiar și așa, chiar și fără Donald Trump, lucrurile sunt complicate. Activarea Tratatului presupune ca, în prealabil, acțiunea unui stat terț să poată fi definită drept o agresiune. Ne amintim însă toți, din istorie, cum Germania nazistă a atacat Polonia sub pretextul că ea însăși a fost atacată la frontieră, montând, în acest scop, chiar și o butaforie.
A doua concluzie rezonabilă este că, de vreme ce respectarea ad litteram a Tratatului NATO, al cărui cel mai important articol este cel pus în discuție, poate deveni incertă în concepția Casei Albe, atunci un stat santinelă cum este România se poate afla, în viitor, într-un mare pericol. Și este nevoit să-și redefinească întreaga strategie de apărare. Dar cum?
Nu este pentru prima dată când fac afirmațiile de mai jos. Acum, am însă, prin spusele lui Donald Trump, și un argument greu de ignorat. Aflată la frontiera dintre două lumi militare aflate acum într-un conflict latent care se poate transforma oricând într-un conflict fierbinte, România este nu numai un stat santinelă, ci și un teritoriu de sacrificiu pentru Alianța NATO și un câmp de exerciții militare, de trageri libere pentru adversarii noștri. Chiar dacă s-ar activa faimosul Articol 5 al Tratatului, intervenția s-ar face cu întârziere. Tot ceea ce ar putea recupera NATO ar fi nu România de azi, ci un stat sub ruine. Practic, România ar deveni teren de luptă. Teatru de război. Și încă teatru al unui război ultramodern. În care se știe că principalele victime sunt civilii. Cu atât mai puțin cu cât, iată, este posibil ca Articolul 5 să nu fie niciodată activat, conform declarațiilor lui Donald Trump. România, în formula actuală, devine total expusă riscurilor.
În aceste condiții, nu avem altceva de făcut decât, respectând în continuare angajamentele față de aliați, să ne pregătim, prin eforturi proprii, apărarea. Dar cum, se vor întreba mulți, în condițiile în care resursele României sunt atât de limitate sub aspect financiar, economic, tehnologic și uman, în raport cu inamicul potențial care, oricum ne-am ascunde după degete, este reprezentat de Federația Rusă. De la distanță cea mai importantă forță militară terestră din această zonă a lumii și un actor, la Marea Neagră, care nu poate rivaliza decât cu Turcia care, sub Erdogan, dă semne că se aliază cu Moscova și Teheranul, împotriva NATO, din care face parte, dar s-ar putea să nu mai facă în viitorul apropiat.
Există o singură strategie posbila de apărare. Cea practicată de un stat mic, cum este Elveția. Sau enunțată de un stat insular, cum este Marea Britanie. Și însușită, cândva, chiar de dictatorul Ceaușescu. Și practicată mereu și mereu în istorie.
În limbaj curent, este vorba de tactica pământului pârjolit. Și a fântânilor otrăvite. În limbaj modern, această strategie este definită astfel: întregul sistem de apărare trebuie astfel gândit în raport cu un potențial adversar mult superior, încât costurile cuceririi statului victimă să fie mai mari decât beneficiul. Ceea ce, să recunoaștem, presupune nu numai o viziune eroică asupra propriei istorii trecute, prezente și viitoare, ci și o asumare lucidă a unor sacrificii.
Întreagă strategie de apărare trebuie regândită din această perspectivă. Ceea ce presupune refacerea imediată, cu orice fel de sacrificii, a industriei de apărare. În paranteză fie spus, în urmă cu 26 de ani, România era a opta sau a noua putere din lume în materie de exporturi de armament. Ceea ce înseamnă că sacrificiul de azi poate aduce, mâine, uriașe beneficii. În al doilea rând, este obligatoriu ca, în termenul cel mai scurt, să dispunem de o armată suficient de numeroasă, înarmată până în dinți și aflată pe picior de război. Ar trebui să înțelegem că a apus acea teorie, conform căreia România ar trebui redusă, sub aspect militar, la câteva contingente de reacție rapidă aeriană, navală și terestră. Este obligatoriu să revenim la teza apărării statului român de către întregul popor.
Altfel, după cum se vede, nu reprezentăm altceva decât o frunză în vânt. La discreția oricărei schimbări de ștafetă politică. (Sorin Roșca Stănescu)