Criza economică, însoțită de frământările sociale și politice, perioada dificilă prin care trece România, și nu numai, își vor pune amprenta pe destinul a zeci de mii de copii, care se pregătesc să se nască sau care abia fac primii pași în viață.

Specialiștii avertizează că ne pregătim să formăm generații întregi de nevropați, iar că societățile viitoare pe care acum le „însămânțăm”, nu vor fi lipsite de indivizi ce vor avea mari probleme cu legea. Reducerea salariilor, pensiilor, alocațiilor, indemnizațiilor de creștere a copilului, a ajutorului pentru tinerele mame, a trusoului bebelușului, etc., sunt numai cauzele materiale, deloc de neglijat, într-o țară, în care, oricum, mai mult de jumătate din populație trăia în sărăcie lucie. Tensiunea nervoasă permanentă și nesiguranța în care stau milioane de români sunt cadrul perfect pentru apariția, în viitor, au unor afecțiuni neuro-psihice la cei mici și adolescenți: tulburări de comportament și personalitate, stări nevrotice, ADHD, pentru corectarea cărora părinții (cine, altcineva?) vor trebui să cotizeze din greu la un sistem sanitar scump și ineficient. Probabil că multe dintre aceste tulburări vor fi combinate și cu boli de nutriție, anemii, boli de ficat sau de plămâni.

În familiile a sute de mii de români, în perioada aceasta, fiecare, de la mic la mare, are program de miting. Mama pleacă dimineața la grevă, tatăl la protest în fața guvernului, bunicii, dacă pot să stea în picioare, se duc să huiduie la Cotroceni, iar cei mici fac școală pe sponci, pentru că domnii profesori nu mai pun notele în catalogul mare, ci într-un carnețel de criză, și abia așteaptă și ei să intre în greve și să boicoteze tot ce-a mai rămas de boicotat. Am, uitat de frații mai mari, unii dintre ei admiși la facultăți în străinătate, dar care, aici, nu-și vor putea da bacalaureatul din pricina protestelor dascălilor. Oare ce discuții sunt seara în aceste familii? Cât mai rămâne din program pentru afecțiunea și educația datorată micuților? Ei își văd bunicii tăvăliți pe asfaltul din fața Palatului Cotroceni, luați cu salvarea, mamele au vocile răgușite și ochii injectați, de cât au strigat pe la mitinguri și nu le pot cânta la culcare, iar tații nu le pot da lecții de patriotism, decât dacă mint sau fabulează.

O mare parte dintre copiii de azi, aflați la vârsta întrebărilor, sunt fiii și fiicele celor formați în cea mai neagră perioadă a dictaturii comuniste, dintre `80 și `89, cu un deceniu înainte de revoluție. Copiii aceia, hrăniți cu ceai de mușețel, în loc de lapte, care mâncau o bucată de carne luată ”pe rație” doar de Anul Nou și de 23 August. Copiii aceia, cărora li se băga cu forța în cap materialismul-dialectic și erau asmuțiți să urască imperialismul decadent, pentru ca, mai apoi, să fie păliți cu leuca democrației originale, tocmai la începutul de drum, în viața adevărată. Ei au, la rândul lor, copii, care își iau porția de fiere, la 20 de ani de la căderea comunismului. (Răzvan Mateescu)