În direct. Şi la ora de vârf. Pe un post naţional de televiziune. Legat de traficul de arme al clanului Băsescu. S-a aparat în stilul sau. Împroşcând cu noroi. Şi cu insulte. Dar s-a aparat prost. Şi, în mod vădit, mincinos.
Zi de zi, o importantă televiziune de ştiri descoperă noi fapte, noi probe legate de traficul de arme săvârşit de Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte, în timpul mandatului acestuia. Împreună cu alţi complici. Dar şi cu fiul şi fiica sa. Este evident, fără a mai intra în alte detalii, că, în calitate de preşedinte al României şi de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare al Ţării şi de atotveghetor al comunicaţii de informaţii, Traian Băsescu era la curent cu tot ceea ce se întâmplă. Cu modul în care Mircea Băsescu “deschidea uşi”, cum singur a recunoscut, motiv pentru care era cooptat în acţionariatul unor societăţi care se ocupau de armament. Ar fi ştiut şi dacă nu ar fi deţinut nicio funcţie în stat întrucât, atunci când scandalul muniţiei de la Băbeni a izbucnit, practic, simultan cu cel al firmei de armament în care era actionar, presa a relatat, pe larg, aceasta situaţie. Mai mult chiar. A fost iniţiata o Comisie parlamentară de anchetă, care a sucombat mai târziu, atunci când PSD a bătut palma cu PDL. Pe vreme când preşedinte al socialiştilor era Mircea Geoană si înainte de a se despărţi, pentru că urma campania electorală.
Prin urmare, Traian Băsescu nu poate adopta, sub nicio formă, politica struţului. Şi nici nu o mai face. Iese la bătaie apărându-şi clanul, pentru că numai aşa se poate apara pe sine. Şi lansează pe piaţă o minciună gogonată. Uşor de verificat. Şi anume că firma fratelui şi-a câştigat cinstit contractele, printr-o licitaţie. Ei bine, nu a existat niciun fel de licitaţie. Asocierea lui Băsescu în afacerea muniţiei a fost o operaţiune făcută pe şest. Faţă de opinia publică. Pentru că serviciile au ştiut despre ce este vorba. Ca şi Traian Băsescu. Şi tot ca şi Traian Băsescu, l-au acoperit. Acum, nu mai este nevoie să o facă.
Şi uite aşa, apar dovezi după dovezi că şi dupa ce uriaşul scandal s-a consumat, fiind intens mediatizat, operaţiunile cu armament au continuat.
Este momentul să vorbim despre privatizarea serviciilor secrete. Atât Traian Băsescu, cât şi fratele acestuia, pe vremea dictaturii lui Ceauşescu, făceau contrabanda cu arme ascunse pe navele pe care le comandau. Armele erau destinate unor zone aflate sub embargou ONU. De aceea, ele nu putea fi duse acolo în acord cu legislaţia internaţionala. Dar această contrabanda era solicitată de Ceauşescu şi de Securitate. Cei care executau ordinele, de aceea şi erau ofiţeri acoperiţi. Mai târziu, Traian Băsescu a dirijat aceleaşi activităţi de contrabanda şi cât timp a indeplinit funcţia de şef al Agenţiei NAVROM de la Anvers. Tot sub acoperire. Probabil că aşa s-a şi produs explozia şi incendiul de la bordul navei sale, într-un alt port francez, la Ruen. Fapt relatat de Băsescu însuşi. Şi nu oricui. Chiar mie mi-a relatat aceasta intamplare. Şi nu oricum. Ci, în direct, pe un post de televiziune. Lăudându-se. Cocosindu-se.
După căderea lui Ceausescu, multe asemenea activităţi şi mulţi asemenea ofiţeri s-au privatizat. Adică au făcut ce făceau şi înainte, dar acum pe cont propriu. Fără a fi acoperiţi de vreo autoritate a unui stat, fie şi el şi dictatorial. La fel ca şi înainte, de multe ori, asemenea activităţi au presupus existenta unei reţele internaţionale. Aşa, atunci şi ulterior, a apărut colaborarea lui Traian Băsescu cu Viktor Bout. Cel mai mare traficant de arme din lume. Căruia i-a fost dedicat şi un celebru film, „Lordul războiului”, în care rolul principal a fost jucat de Nicolas Cage. Iar Viktor Bout, pe vremea lui Ceauşescu, a îndeplinit, pentru statul sovietic, o funcţie similară cu cea a lui Traian Băsescu, tot la Anvers. Chiar într-o clădire alăturată. Şi ce să vezi? După decembrie 1989, Viktor Bout şi-a privatizat activitatea şi, folosind de aceasta data adevărate flote aeriene pentru traficul de arme, circula lejer pe aeroportul militar Otopeni. Când Traian Băsescu era ministrul Transporturilor. Dar şi după. Cam asta ar fi! (Sorin Rosca Stanescu)