CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

”Netratatul” a incheiat tratatul: cum l-a tradat Becali pe insusi Dumnezeu

0 comentarii / 1852 vizualizări / 15 octombrie 2012

Cum era de așteptat, conducerea PNL a dat azi undă verde candidaturii lui Gigi Becali pe listele liberale, astfel că latifundiarul din Pipera se pregătește să devină senator într-un colegiu bucureștean. Și, pentru că în România nu mai e nimic sfînt de multă vreme, Becali, Războinicul Luminii și al Crucii, nu a avut ezitări în a-l trăda prin această mișcare pe însuși Dumnezeu. Pare o glumă, dar veți vedea mai jos că nu e chiar așa. O spune Becali în persoană.

Cu binecunoscuta-i candoare, Mircea Ionescu Quintus a explicat admiterea lui Becali, după ședința de azi, prin aceea că ”e rău de gură, dar e un bun creștin”.
Așa e! Becali e atît de creștin, încît stă la taclale chiar cu Dumnezeu.
În decembrie 2006, invitat la postul Național TV, Becali a fost chestionat de ce s-a implicat în proiectul Partidul Noua Generație. Răspunsul e, probabil, pînă în ziua de azi, materie primă pentru psihiatrii patriei.

Concret, Becali a declarat, cu subiect și predicat, că decizia a fost rodul unei discuții cu Cel de Sus. Nu Băsescu, ceva mai sus de el.

„Eu vorbesc de Dumnezeu oriunde pentru că nu mi-e ruşine să vorbesc de numele Domnului” a spus patronul Stelei. „Dumnezeu se foloseşte de mine şi mi-a dat averea care mi-a dat-o să intru în politică, să conduc neamul ăsta românesc ca să distrug divolul din ţara asta şi de aia diavolul, prin discipolii lui ca Nistorescu…Diavolul lucrează prin discipolii lui şi el este unul din discipoli. Eu mă folosesc de Dumnezeu pentru numele Lui, pentru că mă lupt pentru numele Lui şi pentru Dumnezeu ca să readuc credinţa neamului românesc, pe care au distrus-o comuniştii timp de 50 de ani. Asta este misiunea mea şi am s-o fac(…) Partidul Noua Generaţie e partidul pe care Dumnezeu mi-a spus să-l fac pentru România. Fac partidul ăsta pentru România. Şi eu m-am rugat: „Doamne, mi-ai dat avere. Ce trebuie să fac pentru Tine?”. „Să faci politică, să readuci credinţa neamului meu!”. Şi asta am să fac eu. Nu mă poate opri nimeni””.

Acum, Gigi Becali abandonează partidul lui Dumnezeu pentru a-și găsi un locșor confortabil pentru sine, ca parlamentar liberal. Pentru a candida, el va trebui, așa cum arătam deja într-un articol anterior, să demisioneze din PNG și să se înscrie în PNL. ”Lucrarea Domnului” e lăsată de izbeliște doar pentru că nu are destul procente în sondaje ca să îi ofere afaceristului costumul pe care și-l dorește, de senator al patriei.

De acum încolo, dincolo de anecdotica mai degrabă amară care rezultă din vopsirea Atletului lui Dumnezeu în liberal, va fi interesant de urmărit cum se împacă relaxatele principii liberale cu dogmatismul feroce al lui Becali, neolegionar, homofob înrăit, autor al ideii de trimitere a homosexualilor în ghetouri, adversar al legalizării prostituției (pentru care se bate proaspătul lui coleg liberal Prigoană), rasist și, mai ales, anti-securist înverșunat. Dovadă hîrdaiele de lături aruncate în ultimii ani în capul lui Dan Voiculescu și a întregii sale familii, așa cum e firesc să facă orice gentleman liberal și bun creștin. Pentru cei care au uitat, anexăm mai jos o înregistrare sugestivă. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998