Nicolăescu: Medicii, obligati sa ajute pacientii sa opteze pentru tratament medicamentos
0 comentarii / 1550 vizualizări / 4 septembrie 2013
Medicul va fi obligat să informeze pacientul despre medicamentele care i se potrivesc în funcţie de diagnostic, iar acesta va putea să opteze, a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, la o dezbatere vizând măsurile de reformă în sistemul sanitar.
„Noi vom introduce o normă începând cu contractul-cadru pe anul 2014, şi o spun poate în premieră pentru dumneavoastră astăzi, dar va fi în curând publică această informaţie: în acordul cu Fondul Monetar Internaţional avem o prevedere pe programul Ministerului Sănătăţii prin care medicul va fi obligat să informeze pacientul ce medicamente i se potrivesc, de la generic până la original, şi pacientul să decidă, să opteze”, a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, la o întâlnire regională pe tema proiectelor de acte normative lansate de minister în dezbatere publică, transmite Mediafax.
Comenteaza