Jurnalistului foarte bun ii mai trebuie ceva: taria de a ramine un individ vertical, de a nu se inclina dupa cum bate vintul schimbarilor politice. Si-i trebuie si foarte mult caracter.

Noi nu avem un jurnalism de investigatie. Marile anchete de presa de dupa 1990, o spun cu durere, au fost servite fie de grupari financiare, care au trimis dosare, fie de servicii secrete, care au bagat cite un dosar unui ziarist sau altuia din presa romana, fie de grupuri politice, care au intocmit despre adversarii politici fel si fel de dosare (…) Ziaristul roman, in mare parte, este individul comod care prefera sa stea la telefon si sa vorbeasca cu nu stiu cine, sa mai aiba de-o stiruca, sa-si ia leafa si sa plece acasa. Nu! Lucrurile acestea trebuie sa se schimbe!

Eu n-as fi avut curajul sa fac un talk-show de televiziune, daca n-as fi avut in spate zece ani de jurnalistica. Zece ani care inseamna surse, documente adunate si o privire in background-ul evenimentelor. Un talk-show il poate face oricine care, de ieri, a inceput sa citeasca ziarele mai atent. Dar e o sueta, cind nu stii ce se ascunde in spatele unui eveniment.

Am avut o discutie cu domnul Cristian Tudor Popescu si i-am spus sincer ce cred: Clubul Roman de Presa este o institutie hermafrodita, care trebuie sa-si defineasca sexul. Trebuie sa stim foarte clar daca este o institutie patronala sau este o institutie editoriala. Trebuie sa avem asemenea clarificari, trebuie sa existe pluralism, dezbatere, nu putem lasa soarta unei bresle doar la mina citorva insi.

In luna ianuarie voi lansa o asociatie profesionala, Societatea Jurnalistilor Profesionisti, care va incepe sa existe lansind o provocare majora breslei: o dezbatere despre ce inseamna sa fii jurnalist profesionist in Romania. Cita scoala trebuie sa ai? Trebuie sa ai scoala de profil sau ba? Cite limbi straine trebuie sa vorbesti? Trebuie sa stii sa lucrezi pe computer sau e de ajuns sa ai un creion bine ascutit? Cum trebuie sa arate contractul pe care il semnezi cu publicatia la care te angajezi? De cite ori trebuie sa publici pentru a-ti lua salariul? Spun toate acestea pentru ca m-am saturat de soferi care au pus mina pe o legitimatie de presa, taximetristi care se cred ziaristi, pe modelul lansat de Ion Cristoiu la Evenimentul zilei in 1992, cind erau sute de taximetristi in Bucuresti colaboratori ai Evenimentului zilei, si care se autointitulau ziaristi. Aveau o statie Motorola si raportau la Evenimentul zilei ce viol sau ce crima au vazut prin nu stiu ce piata. M-am saturat ca acesti indivizi sa se autointituleze jurnalisti. Nu se poate asa ceva. Niste lucruri de ordonare a breslei trebuie sa existe.

Mie meseria asta imi place de mor, o iubesc de mor. Meseria asta mi-a dat mie posibilitatea sa realizez foarte multe lucruri pina la o virsta relativ mica, mi-a adus satisfactia de a intilni oameni extraordinari, de a vedea locuri nemaipomenite. E o meserie atit de frumoasa, te tine in priza. Ma trezesc in fiecare dimineata, indiferent cit de obosit as fi, cit de tare m-ar durea ficatul, bucurindu-ma ca incepe o noua zi de lucru si fac, intr-adevar, ceea ce-mi place. Nu pot trai in rutina, sint curios mereu, pentru mine orice intimplare zilnica este un spectacol al cunoasterii.

                  (Robert Turcescu – ”Observatorul cultural”, decembrie 2005)

   Da, am fost lt.-colonel sub acoperire. Public mai jos citeva dintre statele de plata, cu sumele de bani pe care le-am primit. Am ales sa nu-l tradez pe bunul Dumnezeu si sa fac aceasta marturisire publica. Refuz sa fiu Iuda in fata lui Christos, chiar daca astazi, celor ce vor citi si vor vedea acest text poate ca nu le va fi foarte clar ce se intimpla. Rugati-va pentru mine si cu mine sa fim iertati si izbaviti. Sint pregatit sa indur oprobiul public, il merit, dar sper sa avem parte de legi si de judecatori drepti. Cu Dumnezeu inainte si va fi bine! Va cer iertare tuturor.
   

                               (Robert Turcescu – blogul propriu, septembrie 2014)