Norica Nicolai: ”PNL nu e de acord cu insolventa precipitata a companiilor de media”
0 comentarii / 1147 vizualizări / 6 octombrie 2013
Vicepreședintele PNL Norica Nicolai a declarat, sâmbătă, la Suceava, că liberalii nu sunt de acord ”cu insolvența precipitată a companiilor de media” și că se impune o intervenție a Avocatului Poporului.
”Ieri, în dezbaterea publică, a reieșit că în România s-a adoptat o lege care pune într-o dificultate extremă, într-o discriminare extremă presa. Este vorba despre Legea insolvenței. Este marea victorie a noastră că, în 23 de ani, suntem liberi să ne spunem opiniile, suntem liberi să gândim într-un fel și cred că această libertate merită, cu orice preț, apărată. De aceea, vă spun categoric, alături de președintele Crin Antonescu, că nu putem fi de acord cu acest derapaj democratic care înseamnă insolvența precipitată a companiilor de media și ne vom bate ca aceste texte să dispară, pentru că, dacă nici măcar nu vom mai avea voie să vorbim într-o țară, de aici până la a nu avea voie să gândești, să faci și să acționezi, știți foarte bine, mulți dintre dumneavoastră, că pașii nu sunt prea lungi”, a spus, conform Agerpres, Nicolai.
Comenteaza