Nouă înfrîngere în instanță pentru infractorul condamnat Sorin Bocancea, vînătorul de ”putiniști”
0 comentarii / 392 vizualizări / 16 iunie 2026
Sorin Bocancea, fost rector al Universității „Petre Andrei” din Iași și condamnat definitiv în trecut pentru instigare la fals intelectual, a suferit o nouă înfrîngere în justiție, după ce Curtea de Apel Iași a menținut hotărîrea Tribunalului Iași prin care acesta a fost obligat să retragă din librării volumul „Războiul din Ucraina. Un conflict regional cu efecte globale”.
Potrivit informațiilor publicate de Lumea Justiției, instanța de control judiciar a confirmat soluția prin care Bocancea trebuie să elimine de pe piață lucrarea în care mai mulți jurnaliști și comentatori publici au fost prezentați drept „putiniști” sau „rusofili”, fără ca autorul să fi prezentat probe care să susțină asemenea acuzații.
Decizia reprezintă o nouă lovitură juridică pentru Bocancea, după ce Tribunalul Iași apreciase deja că afirmațiile contestate depășesc limitele unei simple opinii și afectează drepturile persoanelor vizate.
Cazul a atras atenția prin faptul că volumul lui Sorin Bocancea încerca să alcătuiască o listă de presupuse persoane favorabile Kremlinului sau politicilor Federației Ruse, printre cei vizați regăsindu-se și jurnaliști care au contestat în instanță afirmațiile autorului.
Noua decizie vine pe fondul unui trecut judiciar controversat al lui Sorin Bocancea, condamnat definitiv în 2019 de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru instigare la fals intelectual într-un dosar instrumentat de DNA.
Prin hotărîrea pronunțată acum, instanțele ieșene au confirmat că etichetarea unor persoane drept „putiniști” sau „rusofili” nu poate fi făcută în mod arbitrar, fără susținere factuală și fără asumarea consecințelor juridice ale unor asemenea acuzații. (B.T.I.)