CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Nu Vantu, ci Justitia se afla in pericol

0 comentarii / 1325 vizualizări / 12 septembrie 2010

Cazul Sorin Ovidiu Vantu este mai relevant decat celelalte scandaluri cu iz penal montate politic. Nu numai fiindca, pana la urma, este vorba de o razbunare a unui presedinte impotriva unui proprietar de televiziune de stiri.

Nu numai fiindca acest fapt este explicit. In sensul ca Traian Basescu l-a amenintat de nenumarate ori in prealabil pe Vantu. Nu numai fiindca indelungatele interceptari, urmariri si perchezitii au vizat informatii si documente care, departe de a avea legatura cu dosarul cauzei, se circumscriu unor relatii personale sau chiar intime protejate de lege in orice democratie. Nu numai fiindca procurorii politici au devoalat opiniei publice, incalcand legea, elemente din dosar. Nu numai fiindca un om este incatusat fara rost. Nu numai fiindca, in final, intentia politica este de a restrictiona, prin culpabilizare si presiune psihologica, libertatea de expresie. Nu numai fiindca in acelasi timp acest tambalau este folosit pentru a distrage atentia de la reaua guvernare. Si de la reaua presedintie. Ci pentru mult mai mult decat atat. Si mult mai grav.
Cazul Vantu reprezinta un atac extrem de grav asupra Justitiei. O tentativa reusita a Presedintelui Traian Basescu de compromitere a procurorilor si judecatorilor. In raport cu acest pericol, Vantu devine o victima colaterala. Desi este vorba de viata si de libertatea si de demnitatea unei persoane, desi fata de aceasta persoana am sentimente de stima si prietenie, cred ca situatia, in sine, a lui Vantu este mai putin importanta. In raport cu pericolul terfelirii Justitiei.
O mana de procurori si o mana de judecatori sunt aservite puterii. Cativa absolventi ai Facultatii de Drept, care lucreaza ca magistrati sau ca avocati ai statului, vaneaza functii, imunitate si faima pe cai extraprofesionale. Cumparand functii. De unde? De la cei care le pot imparti. Si cine imparte functii? Seful statului, primul ministru si ministrul Justitiei. Adica, daca ne referim la acest regim care face trecerea cu pasi repezi de la autocratie la stat politienesc si dictatura, tot Traian Basescu. Si cum pot obtine protectie si favoruri cei cativa judecatori si procurori de la Traian Basescu? Facandu-i pe plac. Executandu-i ordinele. Si care este “voia” lui Basescu? Sa-si arda adversarii. Sa-i inhibe pe cei care ar putea deveni adversari. Sa inspire teama. Sa incerce sa-si castige respectul si autoritatea prin teama. Sa instaureze, si cu sprijinul unor magistrati, statul politienesc. Despre care a vorbit explicit la Radio Romania Actualitati, in urma cu cateva zile.
Cazul Vantu, astfel cum el este “administrat” de cativa procurori si judecatori si de cativa ofiteri ai serviciilor secrete, pune in pericol statul de drept, pentru ca lezeaza si afecteaza grav o putere in stat, care se numeste Justitia. Si care ar trebui sa fie independenta si, iata, nu mai e. Nu eu ar trebui sa imi exprim revolta. Sau nu numai eu. Nu numai jurnalistii si politicienii ar trebui sa o faca. Nu numai reprezentantii societatii civile. Nu numai reprezentantii institutiilor internationale care apara democratia. Ci, in primul rand, judecatorii si procurorii. Cei cinstiti. Cei care isi iubesc si-si respecta meseria. Adica cei mai multi. Ei trebuie sa se revolte pentru a pune capat siluirii profesiei lor. (Sorin Rosca Stanescu – www.sroscas.ro)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998