CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Numai in Romania: Manole, candidatul neanuntat, dar validat

0 comentarii / 1353 vizualizări / 25 octombrie 2009

In Romania totul este cu fundul in sus, inclusiv din punct de vedere electoral. Vedem candidati care se bat cu pumnul in piept ca vor candida si ca vor rupe norii, dar care se sparg, asemenea unor baloane de sapun, pe ultima suta de metri a cursei pentru Cotroceni. Cu altii te trezesti inscrisi oficial, aproape pe furis, exact cand te astepti mai putin. Unul dintre acesti candidati este omul de afaceri Eduard Manole, personaj care a atacat functia suprema in stat, cu aceleasi sanse ca si in prezent, in 2000. Numai cine nu vrea nu aduna 200.000 de semnaturi Eduard Manole, 45 de ani, este singurul candidat admis oficial care a sarit etapa anuntarii deciziei sale in presa, mergind direct la BEC, cu semnaturile necesare. El este la a doua candidatura, prima fiind in 2000, cu o pauza in 2004. Motivul l-a dezvaluit azi, in exclusivitate pentru Inpolitics: „Inca din 2000 am spus ca in urmatorii ani se va vinde cam tot ce mai e de vandut in tara asta. Dupa cum vedeti, acest lucru s-a intamplat. De ce candidez? Pentru a salva ceea ce mai poate fi salvat si pentru a reconstrui ceea ce trebuia sa fie reconstruit in ultimii 20 de ani. Aceasta este miza”, a precizat Eduard Manole, fondator al Partidului Demnitatii Nationale. Cat despre platforma pe care o propune, si care va fi anuntata marti in cadrul unei conferinte de presa, Manole sustine ca nu este nici de stanga, dar nici de dreapta.”Acum nu se mai guverneaza de stanga sau de dreapta pe niciunde. E criza. Se pot lua masuri de urgenta de dreapta si masuri de urgenta de stanga, daca situatia o impune”, a concluzionat neasteptatul candidat. In 2000, foarte tinarul, pe atunci, afacerist, a candidat fara sanse dar, spre stupoarea generala, a luat tot atitea voturi ca si Teodor Melescanu, candidatul ApR. Dupa alegeri, el a intrat in acelasi anonimat, fiind scos, partial, la „lumina” doar de o ancheta a politiei, dupa ce senatrul PNL Mihai Lupoi l-a acuzat, acum trei ani, ca l-a batut in plina strada. Ce surprize vor mai aduce si alegerile din noiembrie e greu de imaginat. Un lucru e sigur, insa: nici in 2009, autoritatile din Romania nu au reusit sa puna capat jenantului trafic cu semnaturi, pe care numai cine nu vrea nu le aduna, ajungindu-se la un cuantum de cca. opt milioane de semnaturi pentru cei 12 candidati actuali, desi convingerea a minim 200.000 de romani sa isi puna semnatura pe un tabel sau altul e, in realitate, o intreprindere teribil de anevoioasa. (Razvan Gheorghe)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998