Periodic, în presa românească apar articole despre muzicianul Damian Drăghici, și niciodată nu lipsește onoranta precizare că e singurul român care a cîștigat vreodată premiul Grammy. Nici ieri, cînd s-a anunțat cooptarea sa în lotul de consilieri ai premierului Victor Ponta nu a lipsit această informație.

Din păcate pentru România, pentru artistul Damian Drăghici și, mai ales, pentru caracterul său, informația este complet falsă.
Damian Drăghici nu doar că nu a cîștigat prestigiosul premiu muzical, dar nici măcar nu a fost nominalizat vreodată. Totul nu e decît o cacealma uriașă de imagine, pe care rromul Drăghici nu a catadicsit vreodată să o dezmintă, așa cum ar fi fost cinstit, pentru că în România onorurile sunt bune, nu-i așa?, chiar și cînd sunt false.

Să vedem cum stau lucrurile, în realitate: potrivit sutelor de articole din presa autohtonă, Drăghici a cîștigat premiul Grammy pentru albumul Silver Solstice al formației Paul Winter Consort, în 2006.

În fapt, Drăghici – dincolo de orice un artist de excepție – a avut în mod real o măruntă contribuție muzicală la albumul respectiv, numai că premiul Grammy, ca și Oscar sau orice alt premiu artistic de prestigiu nu se acordă fiecărui participant la realizarea unei opere, ci doar unor factori bine determinați. Un figurant din ”Gladiator” care apare în cîteva scene nu poate revendica, spre exemplu, premiul Oscar pentru cel mai bun film. În cazul de mai sus, premiul a revenit, conform siteului oficial al Grammy, strict celor 8 membri ai trupei Paul Winter Consort, inginerului de sunet și producătorului.
Damian Drăghici nici măcar nu e pomenit pe siteul oficial al premiului, necum să fie prezentat drept cîștigător.
Interesant de remarcat că niciun organ de presă din zecile care îi cosmetizează sistematic biografia nu i-au cerut vreodată o fotografie cu el ținînd în mînă celebrul trofeu, în forma unui mic patefon aurit, pe care îl primesc toți laureații.
Mult mai aproape de Grammy a fost, în 1993, un alt român, Romulus Cruceanu, care chiar a fost nominalizat la categoria new age pentru albumul ”Garden of silence”, fără a cîștiga, totuși. Neavînd pe mînă mașinăria de propagandă a lui Drăghici, artistul Cruceanu a rămas un anonim în țara de baștină, el fiind emigrat de multă vreme peste hotare.

Din păcate, nu e singurul caz în care românii se îmbată cu apă rece în materie de onoruri internaționale.
Presa ultimilor ani de la noi a relatat pe larg despre cazul unui așa-zis laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1985, românul Ioan Moraru, lider al organizației International Physicians for the Prevention of Nuclear War, căreia i s-a decernat premiul în acel an.
Despre Moraru, o personalitate de mare prestigiu, s-a scris că a primit premiul la Oslo, împreună cu ceilalți doi directori ai organizației amintite, americanul Bernard Lown și sovieticul Eugueni Chazov.
Spre dezamăgirea cititorilor noștri, siteul oficial al Nobel e de altă părere, americanul și rusul fiind declarați singurii co-lideri ai organizației în cauză și singurii, ca atare, cărora li s-a decernat premiul Nobel.
În consecință, e complet impropriu să vorbești despre un simplu membru al organizației IPPNW ca de un laureat al Premiului Nobel, pentru că, în acest caz, există zeci de mii de asemenea ”laureați”: să nu uităm că în 1988, premiul a fost decernat trupelor ONU de menținere a păcii; e cam mult, totuși, ca orice soldat din acele armate să se recomande drept laureat al Nobelului. (Bogdan Tiberiu Iacob)