CURS VALUTAR
1 EUR = 4.8735 RON DOWN | 1 USD = 4.0875 RON DOWN | 1 GBP = 5.4471 RON DOWN

O aniversare ciudata si un discurs delirant al ambasadorului american Zuckerman

5 comentarii / 3760 vizualizări / 10 noiembrie 2020

Bizarerii de top: ambasada SUA la București a organizat ieri o manifestare prilejuită de a 98-a aniversare a unui supravieţuitor, ultimul, al Pogromului de la Iaşi. Care aniversare a fost luna trecută. Iar manifestarea-aniversare a fost, de fapt, prilejul unui discurs electoral al premierului Ludovic Orban și a altui discurs de-a dreptul delirant, în context, al ambasadorului Adrian Zuckerman, care s-a războit cu China. În fine, niciun cuvînt despre faptul că ieri se împlineau 82 de ani de la tragica Noapte de Cristal, debutul pogromului nazist contra evreilor.

Ambasada SUA în România, cum spuneam, a organizat ieri o manifestare ”cu prilejul aniversării a 98 de ani a domnului Iancu Zuckerman, supravieţuitor al Pogromului de la Iaşi” după cum am aflat de pe siteul oficial.

La manifestare a fost invitat să vorbească premierul Ludovic Orban, în timp ce președintele Federației Comunităților Evreiești din România, Aurel Vainer, nici măcar nu a fost înștiințat despre eveniment, conform declarației date azi Inpolitics.
Ziua lui Iancu Zuckerman nu a fost ieri, ci în luna octombrie, pe 31 mai exact.
Ieri, în schimb, a fost comemorarea teribilului pogrom din 9 noiembrie 1938, o zi de tristă amintire pentru Germania.

De ce a fost mutată aniversarea lui Zuckerman (nicio legătură de rudenie) pe 9 noiembrie?

Să zicem că se putea realiza declarativ o legătură, fie și un pic forțată (Iancu Zuckerman a fost deportat în 1941, din România), cu comemorarea Nopții de Cristal. Doar că nu a făcut-o nimeni. Nici discursul ambasadorului american, nici cel al premierului român nu suflă o vorbă despre acel eveniment.

Orban se folosește de prilej pentru a transmite de pe peluza ambasadei SUA – a doua oară în decurs de cîteva zile – și în plină campanie electorală, un mesaj de iubire și devotament față de euroatlantism și de înfierare discretă a PSD, vorbind de derapaje antidemocratice, populiste și naționaliste.

Mult mai gravă e situația în cazul lui Adrian Zuckerman, însă.

În discursul rostit la 82 de ani de la Noaptea de Cristal și dedicat aniversării unui supraviețuitor al pogromului de la Iași, din 1941, iată ce declarații face ambasadorul:

”Mă întreb dacă nu cumva la numai 75 de ani de la încheierea Celui de-al Doilea Război Mondial am început să ignorăm lecțiile pe care ni le-a dat istoria colectivă. Nu putem trece cu vederea ororile din zilele noastre care se întâmplă în alte țări, inclusiv în China. China comunistă continuă nestingherită cu lagărele de muncă forțată și cu centrele de reeducare. Întreb: unde este indignarea comunității internaționale?

Unde este mass-media din România? Nu este indignată? Unde este conștiința celor din politica românească ce apără China comunistă? De câți yuani este nevoie pentru a uita de decența umană și moralitate? Sper că sunteți la fel de indignați de această conduită cum sunt și eu. Există o cale ușoară prin care putem gestiona această problemă. Spuneți „nu!” Chinei comuniste.

Vă asigur de faptul că Președintele Trump a vorbit serios când a spus „Nu!” Nu mai trecem cu vederea abuzurile atroce și criminale ale Chinei care vizează drepturile omului, nu mai ignorăm confiscările de pământ și nu ne mai prefacem că furturile sale intelectuale în formă continuată și spionajul său corporativ nu sunt politică națională. Salut abilitățile de lider ale Președintelui Trump și faptul că îi pasă de ceea ce se întâmplă cu minoritățile religioase din lume. Din nou, Dumnezeu să ne ajute dacă rămânem nepăsători și Dumnezeu să ne ajute pe toți dacă uităm.

Salut și eforturile Prim-ministrului Orban și ale guvernului său de a comemora și de a conduce. Acesta a declarat, în ceea ce privește 5G: „China nu ne poate fi partener. Vom alege o companie care nu pune în pericol securitatea națională sau alte domenii.” Huawei, companie din China, nu va participa la construirea rețelelor 5G în România. Nu întrunește condițiile necesare în materie de securitate națională. Romania va avea rețele 5G „curate”.

Vă mulțumesc, domnule Prim-ministru, pentru că sunteți un lider european și pentru curajul de a înfrunta cea mai nerușinată și arogantă entitate din lume, care comite abuzuri legate de drepturile omului. Pur și simplu nu există nicio scuză să ne prefacem că dorința de a acapara puterea cu orice preț nu îndeamnă, din nou, o națiune să facă rău de neînchipuit”.

Trăgînd linie și adunînd, manifestarea aniversară organizată ieri de Adrian Zuckerman sub umbrela generoasă a ambasadei SUA la București, pentru a celebra un om de excepție, a fost, în realitate, prilejul pentru el de a-i oferi lui Orban o tribună extrem de vizibilă pentru declarații electorale, al sprijinirii guvernării PNL, al înfierării Chinei comuniste și a politicienilor care militează pentru un anume tip de relații cu țara de la răsărit, zice el, pe bază de șpăgi în yuani, al criticării mass-media de la noi, al răfuielii cu Huawei în contextul 5G și, nu în ultimul rînd, al lustruirii președintelui Trump, de la a cărui victorie în alegeri s-au împlinit, ieri, fix 4 ani. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

5 Comentarii

  1. Pana cand isi va mai bate joc de Romania, incalcand toate cutumele diplomatice, acest tzucalenberg?
    Go home, zaharisitule!(Pleaca dracului acasa, zdreantza!)

  2. Dar sa spunem NU, cretinilor din USA, avem voie? Ca din pacate sunt si astia multi si pusi bine in murdaria neocons.
    Altfel toata stima pentru americani adevarati; oameni onesti care nu au nimc in comun cu hahalera asta sinistra.

  3. Un dobitoc de ambasasador!Klemm era copil pe langa dobi asta!

  4. Sunt total de acord cu el. Avem de ales intre Trump si fascismul soros / china. Din pacate, nu prea inteleg ce face guwernerul? Vad ca joaca la 2 capete! Trump nu impune mascarada si sustine DREPTURILE OMULUI. Nu impune VACCINAREA FORTATA SI NU INTERZICE DREPTUL LA MUNCA! Sincer individul asta „ambasador” joaca pe 2 fronturi Trump/bideu.
    ”Mă întreb dacă nu cumva la numai 75 de ani de la încheierea Celui de-al Doilea Război Mondial am început să ignorăm lecțiile pe care ni le-a dat istoria colectivă. Nu putem trece cu vederea ororile din zilele noastre care se întâmplă în alte țări, inclusiv în China. China comunistă continuă nestingherită cu lagărele de muncă forțată și cu centrele de reeducare. Întreb: unde este indignarea comunității internaționale?
    Unde este mass-media din România? Nu este indignată? Unde este conștiința celor din politica românească ce apără China comunistă? De câți yuani este nevoie pentru a uita de decența umană și moralitate? Sper că sunteți la fel de indignați de această conduită cum sunt și eu. Există o cale ușoară prin care putem gestiona această problemă. Spuneți „nu!” Chinei comuniste.

  5. Cu asemenea ambasador de ce s-o mira Trump ca a pierdut alegerile?

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *