O, ce veste ”minunata”: PRM, la un pas de Parlament, conform sondajelor
0 comentarii / 1708 vizualizări / 23 octombrie 2012
Dan Diaconescu a pierdut procente electorale după scandalul Oltchim, Vadim Tudor e gata-gata să intre în Parlament, iar Gigi Becali e pe primul loc la capitolul simpatie, sunt concluziile unui sondaj IRES, prezentate de sociologul clujean Vasile Dâncu.
Romanii cred ca DD e mincinos
”La capitolul intenții de vot pentru partidele lor, cei trei (Vadim Tudor, Gigi Becali și Dan Diaconescu n.n.) cumulează împreună 21% dintre voturi (14% PP-DD, 5% PRM si 2% PNG) (…) La capitolul încredere, Gigi Becali este mai bun decât cei doi, care nu depășesc 15%. După afacerea Oltchim, când Dan Diaconescu înflăcăra imaginația audienței cum făcuse odată cu Elodia, a pierdut aproape tot ce câștigase în timpul crizei, întorcându-se la procentul partidului. După afacerea Oltchim, deocamdată, cel puțin, Diaconescu este pe minus, a avut costuri mai mari decât câștigurile. Dacă ar mai fi reușit să țină scandalul viu ar fi păstrat o încredere între 25 și 30%, dar în situația în care nu a demostrat că are bani a piedut. Efectul magiei sacilor cu euro a ținut doar câteva zile, iar el nu a mai găsit o continuare televizată. Știrea că Becali a intrat în USL a câștigat în câteva zile o notorietate de peste 80%, în paralel chiar cu o oarecare simpatie, 45% declarând că au o părere bună sau foarte bună despre acest lucru (…) Gigi Becali câștigă locul I la simpatie, la apropiere față de cetățeni, la percepția de politician cinstit, la calitatea de lider deschis la dialog. Vadim Tudor este, dintre cei trei, cel mai potrivit pentru funcția de Președinte, cel mai serios și cel perceput ca fiind competent. Dan Diaconescu, după episodul Oltchim, se află pe prima poziție doar la ”mincinos”, dar se mai află pe poziția a doua la eligibil pentru funcția de Președinte al României, serios, apropiat de oameni, deschis și competent”, scrie Vasile Dâncu, pe blog-ul propriu. (R.Gheorghe)
Comenteaza