CURS VALUTAR

O ciudatenie: de ce PSD nu apeleaza la Comisia de la Venetia

0 comentarii / 3186 vizualizări / 16 noiembrie 2017

Ultimul raport al MCV a stîrnit o droaie de discuții după clasicul model al paharului cu apă: fiecare a văzut în el ba jumătatea plină, ba pe cea goală șamd. La o analiză rece, raportul nu e nici prea-prea, nici foarte-foarte, dar asta nu împiedică apariția unor semne de întrebare. Dintre care unul, am spune, extrem de mare: de ce PSD nu apelează la Comisia de la Veneția?

Iar variantele de răspuns ar fi două: din prostie, ori din dorința unor lideri de a proteja sistemul.

Să o luăm metodic.

Raportul MCV nu e foarte entuziasmat de progresele realizate anul acesta în justiție, dar recunoaște, onest, că ar fi fost și greu în condițiile schimbării a două guverne în doar 9 luni. Pe undeva, din tonul adoptat, se întrevede decizia de a ridica mecanismul de supraveghere anul viitor, pentru că a încredința președinția UE unui stat cu MCV e ca și cum ai numi pedofilul șef de grădiniță, iar uniunea se confruntă și așa cu destule probleme de imagine.

De asemenea, unele aspecte ridicate sunt complicate și practic imposibil de rezolvat, cel puțin cu actuala constituție.
Se vorbește, spre exemplu, de necesitatea furnizării de către parlament a unui argument atunci cînd se refuză ridicarea imunității unui parlamentar, precum și stabilirea ”unor criterii pentru a decide cu privire la astfel de cereri din partea organelor de urmărire penală” pentru a se dovedi că ”deciziile au o bază obiectivă”.

O idee excelentă, dar cum să devină realitate, atît timp cît decizia se ia prin vot secret de către toți parlamentarii?
Cine și cum să afle motivația fiecăruia, cine și cum să le impună respectivele criterii?

La fel, se vorbește despre necesitatea ca, prin Codul de conduită al aleșilor, să se instituie posibilitatea ca ei să dea socoteală pentru declarațiile critice la adresa justiției.
Iarăși o idee generoasă, dar Constituția actuală conferă imunitate totală pentru declarațiile politice, deci respectivul cod ar fi neconstituțional.

În fine, ciudat e și modul în care se deplînge întîrzierea implementării unor măsuri, dar raportul cere, totodată, solicitatea unor opinii ale Comisiei de la Veneția pentru respectivele măsuri.

Problema e că asemenea opinii se decid în sesiunile plenare ale comisiei, care au loc de cîteva ori pe an. Următoarea sesiune e peste cîteva zile, în decembrie, deci nu mai e timp pentru vreo solicitare. Abia la sesiunea din martie anul viitor ar fi șanse teoretice pentru primire unor opinii, pentru că elaborarea acestora durează cel puțin trei luni. Spre exemplu, Moldova a cerut opinia comisiei pentru un singur articol din codul penal anul trecut, în decembrie, iar răspunsul i-a venit pe 28 martie.
În cazul României, ar fi vorba, însă, de mai multe reglementări, ceea ce ar reclama un timp mai îndelungat de dezbatere, nefiind exclus să se rateze și sesiunea din martie, rămînînd următoarea, cea din vara anului viitor.
E clar că ne-am duce cu legile în cauză undeva, spre toamnă, fix înaintea noului raport MCV.

Și totuși, astea ar fi doar niște chestiuni tehnice.

Adevărata, marea întrebare e de ce PSD nu a lucrat pînă acum din proprie inițiativă cu respectiva Comisie?

Asta pentru că specialiștii de la Veneția nu s-ar putea dezice de propriile lor recomandări făcute statelor europene în rapoarte elaborate acum cîțiva ani privind statutul judecătorilor ori al procurorilor.

Iar ceea ce se relevă în acele rapoarte – am mai scris despre asta – nu place deloc nici Laurei Kovesi, nici Monicăi Macovei, Ralucăi Prună și nici tefeliștilor din dotare.

Bunăoară, se răcnește la mitinguri împotriva eliminării președintelui din numirea procurorilor-șefi, considerată un grav abuz, ori împotriva influenței guvernului și a parlamentului asupra parchetelor.

Ce spune, însă, Comisia de la Veneția?

”În situaţia în care Procurorul General nu este subordonat Guvernului nu poate fi formulat un principiu unic şi categoric dacă acesta ar trebui numit de Preşedinte sau de Parlament. Această chestiune este soluţionată în mod variat în diferite state”.

Deci nu e musai ca președintele să fie prezent în schemă.
Dar Parlamentul ar putea avea vreun cuvînt de spus în numirile de procurori -șefi?

Nuuuuuuuu!!!!!!! răcnește strada.

Da, zice Comisia: ”În statele în care Procurorul General este ales de Parlament, pericolul evident de politizare a procesului de numire ar putea fi redus prin pregătirea alegerii de către o comisie parlamentară care ar trebui să ia în considerare părerea experţilor”.

Deci nu e gaură în cer nici dacă numirea e apanajul Parlamentului.

Și mai spune Comisia: ”Este important ca Procurorul General să nu poată fi reinvestit, cel puţin nu de către puterea legislativă sau executiv. Există un risc potenţial ca un procuror şi care urmăreşte reinvestirea sa de către un organism politic să aibă o conduită de aşa natură încât să obţină favoarea acelui organism ori cel puţin să fie perceput în acest sens”.

Păi ce ne facem, că Laura Kovesi a împușcat de fiecare dată cîte două mandate??

”Legea privind parchetele ar trebui să prevadă în mod clar condiţiile de revocare din funcţie a procurorului mai înainte de expirarea mandatului(…)În orice caz, Procurorul General ar trebui să beneficieze de o audiere echitabilă în cadrul procedurii de revocare, inclusiv în faţa Parlamentului” se mai spune în document.

Care audiere, că șefa DNA a obosit dînd cu flit parlamentului pentru chestiuni mai mărunte decît revocarea?

Dar stați, că nu e tot:
”La fel ca orice autoritate de stat, inclusiv judecătorii, parchetul trebuie să fie responsabil în faţa publicului. Un mijloc tradiţional de a asigura această responsabilitate este controlul exercitat de către executiv, care oferă legitimitate democratică indirectă prin dependenţa executivului de cei aleşi în Parlament. Un alt mijloc este controlul de către un consiliu al procurorilor, dar acesta nu poate fi un instrument de pură auto-guvernare, ci unul a cărui legitimitate democratică provine din alegerea a cel puţin unei părţi din membrii săi de către Parlament. În multe sisteme, există un sistem de responsabilitate în faţa Parlamentului. În ţările în care procurorul general este ales de către Parlament, aceasta are adesea şi puterea de a-l demite. Alegerea Procurorului General cu majoritatea calificată a Parlamentului poate fi văzută ca un mecanism de promovare a unui consens mai larg privind asemenea numiri”.

Parlament și iarăși parlament, coșmar pentru TFL-iști, nu alta!

Cum rămîne cu mult clamata independență a procurorilor?

Răspunsul Comisiei:
”Este important să se clarifice care aspecte din activitatea procurorului impun sau nu impun să fie făcute independent. Elementul crucial pare a fi cel privind decizia cu privire la inceperea urmăririi penală, dacă să fie numai a procurorului, nu şi a executivului sau a legislativului. Cu toate acestea, realizarea politicii de urmărire penală (de exemplu, acordând prioritate anumitor tipuri de cazuri, termene limită, cooperare mai strânsă cu alte instituţii, etc) pare a fi o chestiune în care Legislativul şi Ministerul Justiţiei sau Guvernul să poată avea un rol decisiv”.

Imaginați-vă cum ar fi, la noi, ca parlamentul să ceară DNA să soluționeze cu prioritate anumite dosare?

Și mai vine una:

”Unele instrumente specifice de responsabilitate par a fi necesare în special în cazurile în care parchetul este independent. Prezentarea de rapoarte publice de către Procurorul General ar putea fi un astfel de instrument. Prezentarea unor astfel de rapoarte către Parlament sau către autoritatea executivă ar putea depinde de cadrul legal în vigoare, precum şi de tradiţiile naţionale. În astfel de cazuri, în astfel de rapoarte Procurorul General ar trebui să prezinte intr-o modalitate transparentă modul în care orice indicaţie generală dată de către executiv a fost pusă în aplicare. Existenţa unor linii directoare pentru exercitarea funcţiei de urmărire penală şi a unor coduri de etică pentru procurori au un rol important în stabilirea unor standarde. Acestea pot fi adoptate chiar de către autorităţile parchetului ori pot fi adoptate de către Parlament sau de Guvern”.

Parlamentul să elaboreze codul de etică al procurorilor?

Ce frumusețe de miting în piață, ce lanterne îndreptate cu miile spre cerul libertății am mai avea!

Nu mai continuăm cu exemplele, e clar că, în România, adepții sistemului discreționar și-au selectat dintotdeauna, atent, doar ce le convine din normele democrației, profitînd și de necunoașterea lor de către public.

Însă faptul că PSD nu a apelat niciodată din proprie inițiativă la Comisia de la Veneția deși se știa clar că multe modificări legislative pe care le preconizează se încadrează perfect în recomandările acesteia – în ciuda contestării lor în stradă ori de către Kovesi, Macovei & comp – rămîne, cum am spus, un mister.

Unul care nu exclude chiar un pact pe sub masă cu sistemul.
Care știe că nu poate beneficia la infinit de prevederi exagerat de favorabile, dar măcar poate tărăgăna pe cît se poate marile schimbări, cu mîna unora ca Dragnea, Toader, Tudose și alții. (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *