Scandalul Turcescu ofițer acoperit e departe de a se fi lămurit oficial – și sunt șanse nici să nu se mai întîmple asta vreodată – dar, asta nu înseamnă că el a fost produs în zadar. Aventurîndu-ne pe tărîmul supozițiilor, am putea spune, dimpotrivă, că și-a atins scopul cu vîrf și îndesat.

Ceea ce a reușit scandalul Turcescu a fost preluarea unei părți însemnate a presiunii de pe Traian Băsescu, iar mai apoi, îngroparea cu totul a celuilalt scandal, cel serios de astă dată, anume ”acoperitul din cursa prezidențială”.

Sunt zile bune de cînd presa pare să fi uitat de promisiunea prezidențială, a dezvăluirii acelui candidat care dă semne că se va înscrie în cursă fără să menționeze în CV că a fost ofițer acoperit. Traian Băsescu a făgăduit, reamintim, că o va face el, după ce vom ști lista integrală a înscrișilor.

A trecut momentul înscrierii tuturor candidaților, liniște la Cotroceni.
A trecut perioada contestațiilor, liniște la Cotroceni.
A trecut, de vreo 2-3 zile, și termenul rămînerii definitive a candidaturilor, liniște la Cotroceni.

De acum, e inutilă dezvăluirea prezidențială.
Orice ar spune și orice probe ar arăta, candidatul respectiv rămîne în cursă și poate chiar ajunge președinte bine mersi.

Dacă Băsescu iese în perioada următoare cu mult așteptata dezvăluire, el nu face decît să își puncteze singur complicitatea cu individul, în sensul lipsei unei acțiuni de bun simț în perioada cînd încă se mai putea face ceva, măcar teoretic. E probabil, deci, că povestea s-a încheiat.

Cum s-a întîmplat asta?

Cu ajutorul neprecupețit al scandalului Turcescu. În locul unei presiuni a presei, a opiniei publice, a societății civile asupra șefului statului, pentru a-l obliga să clarifice scandalul tot de el amorsat, ne-am trezit cu întrebări vizavi de epifania lui Turcescu, de dedesubturile ei, de sănătatea lui mintală, mai nou de identitatea viitoarei consoarte.

La umbra împărțitorului de bile alb-negre, Băsescu s-a fofilat ușor-ușurel, mai întîi dispărînd din peisaj cîteva zile, apoi reapărînd vesel la bere cu Udrea, dar fără cea mai mică intenție de a se ține de cuvînt.
Scandalul s-a fîsîit controlat, presiunea a fost eliberată în condiții de siguranță, precum aburii din oala de gătit cu supapă.

Exact asta s-a urmărit, de la bun început, în opinia noastră, prin declanșarea contra-scandalului Turcescu: să se arunce în derizoriu și în uitare povestea candidatului acoperit, care ar fi putut produce, oricum am da-o, mare deranj politic.

Nici măcar nu e o premieră această strategie.
În debutul anului 1999, o bombă de proporții a căzut pe capul președintelui de atunci, Emil Constantinescu, după ce, în studioul Tele 7 abc, Vadim Tudor a prezentat un așa-zis jurnal intim al unei actrițe semi-obscure, Rona Hartner, în care aceasta vorbea despre dragostea cu șeful statului. La acea vreme, lovitura a fost cumplită.
Presa tabloidă era abia la începuturi, publicul era relativ ”virgin” în materie de făcături înalte și mult mai credul, existau și niște fotografii – reale de astă dată – cam nelalocul lor cu Rona și Emil, o rețetă perfectă pentru a da o lovitură teribilă de imagine unui președinte pro-occidental care trebuie să ia, nu mult după aceea, decizia colaborării cu NATO împotriva vecinilor iugoslavi, în timpul unui conflict care zguduia Balcanii.
Cu o mobilizare exemplară a unor creiere, s-a reușit dezamorsarea scandalului după aceeași rețetă a aruncării în derizoriu. Foarte posibil, cu ajutorul aceluiași Vadim Tudor, speriat, el însuși, de ceea ce stîrnise.

Primul pas a fost trimiterea în regim de urgență a Ronei Hartner în studioul Tele 7 abc, la emisiunea lui Dan Diaconescu, unde se făcuse dezvăluirea. Intrată cu o mască uriașă pe față, actrița a dat în fața telespectatorilor stupefiați un soi de recital ad-hoc de stand-up comedy, pentru a elimina cît mai mult nota de seriozitate a poveștii.

Ulterior, Vadim a introdus în schemă o a doua presupusă amantă prezidențială, în persoana unei doctorițe, maior în cadrul SPP, ridicînd sensibil nivelul de suspiciune al publicului.

În fine, capacul s-a pus definitiv după ce liderul PRM a ieșit la interval cu a treia amantă, o anume Luminița Neamț, care a venit în studioul lui D.D. pentru a povesti atît despre relația fierbinte de iubire cu Emil, cît, mai ales, despre un cip electronic care îi fusese implantat de serviciile secrete în picior, pentru a fi permanent monitorizată prin satelit de către Emil Constantinescu. S-a aflat, de asemenea, că tot ea scrisese jurnalul Ronei Hartner. Era prea de tot…

Circul a devenit total, imaginea lui Emil a fost, în cea mai mare măsură, salvată. Mai apoi, Rona Hartner a plecat la Paris (cu largul concurs al anumitor structuri, după cum s-a speculat), dispărînd mult timp din atenția publicului.

Strategia aruncării în derizoriu a scandalului a funcționat, cum spuneam, cu brio.

La fel cum sunt semne că a funcționat și acum, în cazul ”candidatul acoperit”.

Spectacolul halucinant oferit de Turcescu a creat condițiile înmormîntării celuilalt scandal.
Ziaristul a aruncat o bombă peste telespectatori fără să fi spus, de fapt, NIMIC.
Nu agent al serviciilor, nu ofițer acoperit, ci ”lt.colonel sub acoperire”. O formulă care poate fi decriptată în mai multe feluri.
A livrat, totodată, un așa-zis delir mistic vecin cu prăbușirea pe fond nervos – deja sunt voci serioase care susțin varianta pierderii minților, sau a decompensării psihice, în limbaj tehnic – dar asta nu l-a împiedicat să pună, senin, de o căsătorie într-un moment cînd te-ai fi așteptat să-l vezi ori la schit ori la sanatoriu.

Naiv să fii și să mai crezi ce (ești lăsat să) vezi!

Peste cîteva săptămîni, Turcescu va putea reveni liniștit la pupitrul unei noi emisiuni. În România se uită faptele atît de lesne…

Cauzele exacte ale declanșării scandalului Turcescu nu prea mai au importanță.
Fie că Băsescu s-a speriat de feed-backul violent al serviciilor după amenințarea cu deconspirarea unui acoperit, fie că tabăra celui în cauză a amenințat, la rîndul ei, cu o contra-dezvăluire, de acum e totuna.

Aflat la New York, premierul a făcut, spre exemplu, mare tapaj pe marginea unei povești scoasă de la naftalină de Inpolitics cîteva zile înainte, aceea a intenției lui Băsescu, potrivit Vocii Rusiei, în decembrie 2012, de a-l deconspira pe Ponta drept ofițer acoperit al SIE, pentru a nu fi nevoit să-l desemneze prim ministru.
Dacă era pe de-a-ntregul corect, Ponta ar fi trebui să prezinte și o altă poveste, lansată tot de Vocea Rusiei, cu doar cîteva zile înaintea celei sus pomenite. O poveste conform căreia PSD, prin vocea lui Ponta, șantajase, la rîndul lui, cu declasificarea documentelor răpirii din Irak, pentru a se vedea dacă s-au plătit anumite sume pentru răscumpărare și cine le-a încasat cu adevărat.

Posibil șantaj contra șantaj, posibil să nu, sigur e că niciuna dintre părți nu a mai venit cu nimic, ulterior, și s-a pus de o coabitare care funcționează și azi. Pentru că sistemul a funcționat și funcționează, iar cînd la vîrf survin marile înțelegeri, cei care rămîn cu buzele umflate sunt, invariabil, alegătorii. (Bogdan Tiberiu Iacob)