Gluma politică a anului: „Aș dori ca, de exemplu, înaintea alegerilor să avem acces și la date privind copilăria politicienilor pentru a ști la ce să ne așteptăm din partea lor odată ce ajung în funcții de decizie. Sunt psihologi care spun că majoritatea oamenilor politici sunt foști copii frustrați care nu au reușit să-și rezolve problemele în copilărie, care au avut părinți agresivi și care ajung în politică să își rezolve problemele acumulate. Și asta poate fi o problemă pentru societățile noastre”.

Declarația de mai sus aparține reputatului politolog Cristian Pîrvulescu și a fost făcută într-un interviu difuzat azi de Agerpres.

De ce spunem că e gluma anului?

Simplu: în plină campanie electorală pentru alegerile europarlamentare, românii sunt chemați de 15 partide să le voteze candidații, dar nimeni nu acceptă să dezvăluie cine sunt respectivii candidați și ce vor/promit.

572 de candidați de partid și 8 independenți se bat pentru 32 de fotolii europene, dar alegătorii de rînd se află, practic, în imposibilitatea de a afla ce hram poartă aceștia, cu mici excepții, deși am pășit de mult într-o eră a digitalizării în care informația poate fi transmisă cu mult mai multă ușurință decît în alte vremuri.

Partidele politice autohtone refuză, efectiv, să prezinte măcar pe siteuri elemente despre proprii candidați; unele nici măcar lista acestora nu o afișează.

De pe siteul Biroului Electoral Central poți afla numele tuturor acestora, precum și declarațiile de avere și de interese, și asta doar pentru că așa obligă legea.

Dincolo de acest punct, blocaj total. Vrei să știi cine sunt respectivii candidați, biografiile lor, realizările, principiile care îi animă, promisiunile individuale? Vrei să știi pe cine ești chemat să votezi?

Canci!

Nu ai decît să iei bob cu bob fiecare nume de pe lista celor 580 și să cauți pe ”goagăl”, cum ar spune un clasic în viață.

Deși, în cazul multora – noi am făcut un test – nici măcar această variantă nu ajută.

Cum să ai pretenția să afli elemente din copilăria candidaților, cum spune Pîrvulescu, atît timp cît nu poți afla nici măcar ce profesie au respectivii, ce au făcut în viață? Nu mai vorbim că foarte mulți dintre ei au declarațiile de avere și de interese complet albe. Altfel spus, trimitem la Bruxelles și Strasbourg oameni care nu au reușit să procure din munca lor cinstită nici măcar o rablă de mașină la mîna a treia, dar care visează, probabil, la salariile de 10.000 de euro din P.E.

Singurii cît de cît accesibili publicului larg sunt primii cîțiva candidați din listele partidelor mari, în general figuri cunoscute; dar dacă tocmai de aceștia e sătulă lumea și ar vrea să încerce și altceva?

Subliminal, mesajul transmis de partidele din lina a doua este că nu au încredere nici măcar ele însele în proprii candidați, de ce s-ar mai obosi să îi popularizeze? Bun, și atunci ce rost are mascarada candidaturilor – ori chiar a însăși existenței – acestor partide?

Să o spunem de-a dreptul, ca unii care am parcurs integral listele de candidați pentru P.E.: cam 85% dintre ei sunt complet anonimi chiar și pentru observatorii hîrșîiți ai fenomenului politic autohton.

Dacă îi iei la puricat, descoperi lucruri horror: foști pușcăriași, afaceriști urmăriți penal, traseiști de marcă, pile și pupile (Partidul Alternativa Socialistă, bunăoară, are pe listă două familii care totalizează cinci rubedenii. Frumoasă ”alternativă”…), juni aflați încă pe băncile școlii etc.

Confuzia e maximă, la nivelul alegătorilor.

PNȚCD, spre exemplu, partid istoric, defilează pe primele trei locuri cu trei foști membri marcanți ai PDL.

Afișele nu ajută nici ele prea mult; greu de înțeles de ce Partidul Mișcarea Populară defilează în prim plan cu Elena Udrea, care nu e nici candidat, nici membru al conducerii partidului.

În locul unui mesaj politico-electoral, ne confruntăm, în cazul PMP, cu un afiș care transmite în clar un mesaj erotic: femei sexy, în ținute pe măsură, și un slogan care nu lasă loc vreunei interpretări ”Ridicăm România”.

Atît a putut gașca mult lăudată de președintele Băsescu, viitorul de aur al politicii?

Să ”împreuneze” în stil holywoodian pe garduri și stîlpi două bombe erotice, Elena Udrea și tensimena Ruxandra Dragomir, cu un fost ambasador la Vatican, l-am numit pe teologul Baconschi și să livreze acest cocktail aiuritor poporului?

Vorbim de principii morale înalte, dar apelăm, șmecherește, la instinctele primare ale votanților?

„Eu cred că, dacă (politicienii n.n.) în mod cinstit şi-ar asuma temele specifice UE, ar fi extrem de util” spune, pe bună dreptate, președintele Băsescu. Dar uită să le transmită protejaților săi din PMP că blugii Levi Strauss ori Diesel nu sunt o temă europeană.

În ultimele luni, pe măsură ce se apropiau alegerile, numeroase voci din presa străină, precum Deutsche Welle, remarcau că România e o țară în care preocuparea clasei politice pentru probleme ce țin de Parlamentul European e cvasi-nulă.

Nici măcar opțiunea cea mai simplă, mai banală – mai multă Europă, ori mai puțină? – nu s-a regăsit pînă acum pe lista mesajelor politice limpezi ale partidelor care țintesc fotoliile de la Bruxelles.

Bălăcăreala politicienilor e aidoma celor din campaniile pentru locale ori parlamentare. Cum să existe, în aceste condiții interes pentru vot din partea cetățenilor?

Cum să te duci la gară cu inima ușoară, cînd liniile nu sunt numerotate, ghișeul de informații e închis, iar trenurile nu au plăcuțe? (Bogdan Tiberiu Iacob)