O informație halucinantă, care ar trebui, în mod firesc, să răstoarne cu susul în jos tot ceea ce înseamnă idee de justiție în România a fost scăpată azi în direct la TV de către șeful serviciului Urmăriri al IGP, comisarul Adrian Dumitrescu.

Concret, în cadrul discuțiilor aprinse provocate de dispariția subită a fraților Cămătaru imediat după condamnarea lor definitivă, comisarul Adrian Dumitrescu a declarat, în direct la Antena 3, că, în acest moment, cca.5000 de infractori condamnați definitiv se sustrag pedepselor după ce s-au făcut nevăzuți.

Cifra este una amețitoare, în condițiile în care, anul trecut, spre exemplu, DIICOT s-a lăudat cu 1700 de condamnări definitive, iar DNA cu 284, în ambele cazuri specificîndu-se oficial că numărul a fost în creștere spectaculoasă față de anul anterior.
Făcînd un calcul simplu, cei 5000 de condamnați care au dispărut după condamnare echivalează cam cu totalul condamnaților din ultimii trei, din România, sau cu mai mult de o treime din totalul condamnaților în regimul Băsescu. Din capul locul să precizăm că o bună parte dintre condamnările anuale sunt cu suspendare, deci nu e nevoie de sustragere de la executare, plus că e greu de crezut că cineva fuge din țară ori se ascunde în munți doar pentru a fenta o pedeapsă de un an, un și ceva de închisoare. Cel mai probabil, dispăruții fac parte din contingentul celor mai periculoși condamnați, pentru care chiar merită riscul fugii.

Informația prezentată de comisarul Dumitrescu face praf și pulbere bilanțurile festiviste ale Parchetului General, DNA, SRI, MAI șamd din ultimul deceniu, pentru că ea relevă fără echivoc că toate ”performanțele” instituțiilor în cauză sunt complet inutile, atît timp cît cei condamnați rîd cu lejeritate în nasul justiției din zări mai calde, din care se întorc, potrivit aceluiași Adrian Dumitrescu, atunci cînd li se prescriu pedepsele.
În mod firesc, guvernul Ponta ar trebui să declanșeze o amplă anchetă legată de cum e posibilă dispariția unui număr atît de mare de condamnați de sub nasul autorităților în țara, spre exemplu, cu cei mai mulți agenți secreți pe cap de locuitor din Europa, dar și de felul în care o asemenea informație a fost ascunsă opiniei publice. Asta, deși în fiecare an au loc bilanțuri pompoase ale respectivelor instituții, cu participarea președintelui ori a primului-ministru, la care se prezintă tot felul de statistici amețitoare și, evident, pozitive. O singură statistică a lipsit permanent și ea s-ar putea dovedi, din păcate, cea mai importantă. (Bogdan Tiberiu Iacob)