O situație de-a dreptul stranie, în prejma prezidențialelor: în loc să se prezinte electoratului, marii favoriți ai alegerilor au început să decidă, cu de la sine putere, ce anume trebuie să afle despre ei electoratul și ce nu, în virtutea unor reguli cam tot de ei stabilite, după criterii găunoase. Trăgînd linie și adunînd, însă, deocamdată românii nu prea reușesc să afle nimic despre indivizii în cauză, fie ei Ponta, Predoiu, Iohannis, Diaconescu ori MRU.

Dezbateri aprinse pe scena politică, în ultima vreme, pe tema etniei ori credinței unor candidați. Ponta, printre primii care ridică piatra ortodoxiei și o zvîrle în capul luteranului Iohannis. Sar ca arși Diaconescu, MRU ori Predoiu, care, prin diverse materiale, explică doct că ”nu asta contează”. Că sunt lucruri mai importante care trebuie dezbătute.

”Se tot discută despre religie, despre etnie și orientări sexuale” oftează candidatul PMP, în timp ce MRU îl completează: ”Campania pentru prezidenţiale a căpătat accente grave şi nepermise. Tema centrală a devenit cât de ortodocşi suntem, şi nu destinul nostru european”. Predoiu îi transmite și el, lui Ponta, să nu-și facă „temă de campanie din religia unui posibil contracandidat”.

Sună frumos, pe hîrtie, într-o lume perfectă.

În lumea reală, însă, se poate spune că respectivii bat cîmpii cu grație, secondați de unele figuri din media care se revendică drept stîlpi ai dreptei și se declară scîrbiți de recursul la religiile candidaților.

Desigur, cînd Ion Iliescu era desființat pentru ateismul declarat cu onestitate era bine, era moral…
Cînd Emil Constantinescu lansa celebra întrebare, în finala prezidențială, ”Dle.Iliescu, credeți în Dumnezeu?” era o măiastră lovitură de campanie.
Acum, brusc, a devenit o lovitură sub centură.

Tuturor acestor farisei politici le transmitem un mesaj: ba contează.

Contează și etnia, și religia și orientarea sexuală.

Cine s-ar simți confortabil votînd un pedofil ori un zoofil la președinție?
Ori, în materie de etnie, spre exemplu, ce probleme ar apărea pe tapet în cazul unei țări ca România, partener strategic al SUA, confruntată cu o candidatură dinspre etnia rușilor lipoveni, al căror reprezentant în parlament a votat contra scutului anti-rachetă și a salutat călduros invadarea Crimeei?

Nu ar fi asta o temă firească de discuție într-o campanie?

Cît despre religie, aproape nu are rost să mai vorbim.
A fost principalul impediment în drumul spre Casa Albă al lui John F.Kennedy, catolic într-o țară în care era musai să fii președinte protestant. (Și asta, în condițiile în care catolicismul e cultul cu cei mai mulți adepți peste ocean).

Din cauza acestei probleme, Kennedy a avut o victorie pe muchie, cu doar 0,17% în fața lui Nixon, în condițiile în care avea un background fabulos: absolvent de Harvard, erou de război rănit și cu multiple decorații, laureat Pulitzer, cu un palmares politic de excepție, tînăr, dinamic și aspectuos, pe deasupra.
Înaintea lui JFK, un singur candidat catolic a mai cutezat să se lanseze în cursă, Alfred E.Smith, în 1928, și a fost spulberat în campanie strict prin atacuri la catolicismul său.

Pentru a depăși impasul, Kennedy și echipa sa a început pregătirea cu aproape doi ani înainte de alegeri și a cheltuit sume inimaginabile. Un discurs prin care spera să convingă protestanții americani că alegerea sa nu va însemna ”săparea” unui tunel între Casa Albă și Vatican a fost multiplicat în 500.000 de copii video și răspîndite în întreaga Americă. Într-un cuvînt, nu doar că JFK nu a decretat problema ca fiind minoră ori nediscutabilă, ci și-a asumat-o și a muncit din greu pentru a schimba mentalitatea oamenilor.
Pentru că, spre deosebire de Predoiu, Iohannis, MRU ori Diaconescu, el știa că și religia CONTEAZĂ pentru concetățenii săi. Și că ei au dreptul să știe la ce trebuie să se aștepte din partea unui candidat cu o orientare ”necorespunzătoare”.

Și mai știa și ce riști dacă încerci să te aperi doar cu fraze bombastice: în 1959, într-un interviu pentru Look Magazine, Kennedy a făcut eroarea de a declara că, în opinia sa, contează prea puțin religia unui președinte atît timp cît acesta e decis să respecte în primul rînd Constituția și legile țării.
Rezultatul?
JFK și-a pus în cap și catolicii, care l-au acuzat că plasează ambițiile politice înaintea credinței sincere, și non-catolicii, care l-au acuzat de bigotism. O lecție din care a avut ce învăța.

Să mai amintim problemele serioase de aceeași natură ale lui Barrack Obama, acuzat de republicani încă de cînd se lupta pentru Senat, în 2004, că ar fi musulman și nu creștin, cum pretindea oficial?
Nu mai e cazul, au curs tone de cerneală în media americană. O altă dovadă că religia contează.

Sigur că, într-o țară ca România mai ales, cu problemele ei specifice, contează în primul rînd proiectul politic major al unui candidat, viziunea pe termen mediu și lung, devotamentul pentru justiția independentă ori capacitatea de a înțelege problematica social-economic.
Din păcate, candidații al căror nume e cel mai des vehiculat refuză cu îndîrjire să se prezinte sub aceste aspecte – sub oricare, de fapt! -, nici nu mai vorbim că Iohannis a tulit-o în concediu exact cînd trebuia să folosească mai abitir timpul scurt rămas pînă la alegeri. Dacă despre marile probleme nu vorbim, că-s secrete, despre cele ”de viață” nu, că-s prea personale, despre cancanuri nu, că-s neserioase, atunci cu ce se aleg românii, ca să poată vota în cunoștință de cauză?

Singurul lucru pe care îl știm cu precizie despre Ponta, Iohannis, Diaconescu, MRU, Predoiu, Macovei ori Tăriceanu e că sunt, cu toții, interesați de Cotroceni și se ”văd” toți acolo, în dauna adversarilor.
De la acest element începînd, intrăm doar pe tărîmul speculațiilor de tip ”și totuși, cine candidează?”, cu speranța că poate, cît de cît, vom afla pînă în noiembrie și ce le umblă prin capete distinșilor candidați. Poate! (Bogdan Tiberiu Iacob)