O mineriada care nu va avea loc in Romania
0 comentarii / 1379 vizualizări / 26 octombrie 2010
PD-L, utilizand diferite portavoci, a lansat teza conform careia principalul partid de opozitie, PSD, intentioneaza sa puna la cale miercuri o noua mineriada. Adica, asa cum ar trebui tradusa corect aceasta sintagma, sa dirijeze in Bucuresti o parte dintre romani care sa se razboiasca cu cealalta parte si, in final, sa rastoarne Guvernul si, eventual, Presedintia. In ciuda insistentei si chiar transpiratiei consumate pentru acreditarea unei asemenea teze, eu sustin, punanad dedesubt si argumentele necesare, ca pur si simplu nu se poate pune problema acum si in aceste conditii a unei mineriade. Mai mult chiar. Afirm ca acreditarea temei mineriadei este pur si simplu o diversiune pusa la cale de Traian Basescu.
Exact asta a fost mineriada: utilizarea unei parti a populatiei Romaniei, vulnerabila prin cultura si vulnerabilizata prin conditii – minerii din Valea Jiului si din alte bazine carbonifere – impotriva unei alte parti a populatiei. Primilor li s-a inoculat, de catre ofiterii Serviciului Roman de Informatii si serviciului secret al Ministerului de Interne – SRI exista, dar inca nu fusese oficializat – ideea conform careia un presedinte bun si un guvern bun – Iliescu si Guvernul FSN – se confruntau la Bucuresti cu o minoritate terorista, alcatuita din legionari grupati in jurul PNTCD si studenti grupati in jurul unui lider cu brau de piele si cu barba, numit Marian Munteanu. Ca acestia din urma intentionau sa dea o lovitura de stat. Minerii erau mobilizati si chemati pentru a salva jumatatea plina a paharului, numit Romania. Initiatorii, regizorii acestui montaj au mizat pe incultura politica a minerilor, pe lipsa lor de informare si pe starea mizerabila in care traiau, pornind de la premiza ca li se poate promite ceva la schimb. Ca li se poate promite o iluzie. Si a urmat a doua mineriada. La a doua mineriada, montata intr-un stil asemanator si de catre aceiasi regizori, substratul a fost diferit. Acum, grupul comunistilor ortodocsi, grupati in jurul lui Ion Iliescu, nu se mai temea de PNTCD si nici de liga studentilor care, intre timp, fusesera relativ anihilate si nici macar de PNL, care ajunsese prin aripa tanara la putere ci se temeau, pur si simplu, de Guvernul Roman. Un guvern reformist, care o vira in mare viteza catre economia de piata, catre capitalism, catre Europa. Acest proces trebuia oprit. Cu orice pret. Iar pretul a fost intoarcerea Romaniei in timp. Si sacrificarea Guvernului Roman printr-o noua mineriada. A existat si o a treia mineriada in timpul Guvernului Radu Vasile. Aceasta a esuat la jumatatea drumului, iar liderul minerilor a platit pentru toate cele trei diversiuni.
Diferenta o face faptul ca la fiecare dintre celelalte mineriade, care niciuna nu a reprezentat vreo lovitura de stat, am avut de-a face fie cu o majoritate aflata la putere care se confrunta cu o minoritate aflata in opozitie, fie cu tabere politice relativ egale aflate in divergente. Acum, o minoritate se afla la putere si va fi mai devreme sau mai tarziu debarcata, in timp ce o majoritate semnificativa se afla in opozitie si va veni, mai devreme sau mai tarziu, la putere. Ce interes ar avea, in aceste conditii, PSD sa monteze o lovitura de stat? O mineriada. Nu va fi asa ceva. (Sorin Rosca Stanescu – www.sroscas.ro)
Comenteaza