A treia. După cum își propune Alianța Blocul Suveranist Român. Într-o primă dezbatere publică pe această temă. Care a avut loc ieri. A fost prezentat un întreg set de propuneri privind o Constituție suveranistă. Pe care partidele aflate în alianță le văd realizate printr-o revizuire a Constituției. De ce nu o nouă Constituție? Și cum s-ar putea ajunge la asta? Iată două întrebări cărora, cu sau fără suveraniști, societatea trebuie să le dea un răspuns.
A fost prezent și profesorul Adrian Severin. Unul dintre părinții Constituției în vigoare. Referindu-se la comportamentul prezidențial și nu numai cel al lui Klaus Iohannis, ci și cel al predecesorilor săi, analistul de talie mondială în materie de politică externă și de drept constituțional a insistat asupra faptului că Legea Fundamentală din România este astfel concepută, încât președintele, „care nu este șef al statului”, să aibă un singur rol major. Acela de a fi arbitru între puterile statului și între acestea și cetățeni. Un președinte jucător, a spus el pe bună dreptate, nu mai poate fi arbitru. Și își abandonează deci principala responsabilitate. Așa stau lucrurile în teorie.
În realitate, nu. În realitatea României ultimelor decenii, președintele este jucător. Și încearcă din răsputeri să acapareze puteri din ce în ce mai mari, uneori discreționare, preluându-le prin forță de la celelalte puteri ale statului. Vrea nu vrea să recunoască Adrian Severin, dar România este din această perspectivă o struțo-cămilă. Nici republică prezidențială, nici republică parlamentară.
În opinia mea, dar și a altor oameni politici și analiști care s-au pronunțat ieri pe parcursul dezbaterii, aceasta este una dintre principalele probleme pe care ar trebui să le rezolve o nouă Constituție. Și abia apoi urmează setul de garanții care să țină cont de realitățile la zi asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, separării puterilor în stat și consolidării mecanismelor democratice, garantarea suveranității României și multe altele.
Dar de ce a treia republică? Ideea în sine este interesantă, atractivă, mobilizatoare. Totuși de ce a treia? Și nu a patra sau a cincea, dacă introducem în ecuație și Republica Populară Română, și Republica Socialistă Română? Și am întrebat în această dezbatere – și nu numai eu – de ce republică. De ce nu monarhie? De ce nu i s-a dat posibilitatea românului să aleagă?
Și încă ceva. Oare poate porni la drum o republică, a treia, a patra sau a cincea, numărul nu are o prea mare importanță, într-o uniformă peticită? De ce revizuire și nu pur și simplu o nouă Constituție? Le-am atras participanților atenția asupra eșecului ultimului demers, cel din vremea Uniunii Social Liberale, când, în mod greșit, în loc ca Parlamentul să se transforme în Adunare Constituantă, cu sarcina de a elabora cap-coadă o nouă Lege Fundamentală, s-a optat pentru revizuire. Și praful s-a ales. Întrucât, așa cum era de așteptat, Curtea Constituțională a făcut praf și pulbere respectivul proiect. O nouă Constituție nu mai este supusă avizului Curții Constituționale.
Și o ultimă observație, pe care am făcut-o și pe care o reiau aici. Acest demers de o importanță fundamentală pentru România, presupune o majoritate parlamentară de două treimi și o puternică voință politică de a produce schimbarea. Este deci în principiu, sub aspectul realizării, un proiect nu preelectoral, nu electoral, ci post-electoral. Această alianță însă, alcătuită din câteva formațiuni suveraniste și în care colaborează bine, așa cum s-a văzut, un mare număr de juriști de marcă, în frunte cu Dan Chitic, are șansa de a utiliza acest proiect pentru a se autopromova. Dar nu la București, în Hotelul Caro, salonul Balroom, ci în țară. În orașele mai mici sau mai mari ale României. Sau chiar în localități rurale. Ar putea, cu un efort considerabil, să fie declanșat un asemenea demers chiar și sub denumirea, acceptată ca licență, de „Caravana celei de-a treia republici”.