CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9486 RON UP | 1 USD = 4.2693 RON UP | 1 GBP = 5.8647 RON DOWN

O poveste nestiuta: senatorul Johnson, Kovesi si gazele de sist

4 comentarii / 5567 vizualizări / 24 aprilie 2018

În vara anului 2015 s-a produs un eveniment care a făcut turul presei din România, în special al celei devotate sistemului: în cadrul audierii viitorului ambasador Hans Klemm, în Comisia senatorială de externe, un senator, Ron Johnson, i-a atras acestuia atenția să aibă mare grijă de Laura Kovesi, odată sosit la post. Pentru că, spunea acesta, Kovesi e singura garanție a continuării luptei anticorupție; înduioșător, ce-i drept, interesul american pentru bătălia contra corupților. Un alt eveniment, însă, rămas necunoscut la noi și petrecut cu exact un an înainte, ar putea arunca situația într-o cu totul altă lumină, cel puțin în ceea ce îl privește pe Johnson.

4

Să o luăm metodic.

În iulie 2014, subcomisia pentru afaceri europene a Comisiei senatoriale de relații externe a audiat cîțiva oficiali ai Departamentului de Stat, între care adjuncții lui John Kerry, i-am numit pe Hoyt Yee, responsabil cu afacerile europene și asiatice, și pe Amos Hochstein, însărcinat cu problemele energetice, stenograma fiind postată pe siteul comisiei.
În fața membrilor subcomisiei, Hochstein a făcut o amplă prezentare a problemelor energetice din zona eurasiatică, cu accent pe estul Europei, în contextul jocurilor politico-energetice practicate de Krmelin. Potrivit lui Hochstein, Ucraina, bunăoară, avea mare nevoie să se integreze în sistemul energetic european pentru a scăpa de șicanele Rusiei, dar acest proces era îngreunat de corupția locală. La rîndul său, și Yee a vorbit despre corupția din statele foste comuniste, nominalizînd România în contextul vizitei pe care vicepreședintele Joe Biden o făcuse în țara noastră.
O abordare care i-a ridicat, brusc, mingea la fileu senatorului Ron Johnson, membru al subcomisiei, care a luat cuvîntul, amintind că prima sa întîlnire la vizita făcută în România fusese cu procurorul șef al DNA, Laura Kovesi, ”O femeie incredibil de curajoasă, care chiar se luptă cu corupția din România”.
”Cred că amândoi suntem îngrijorați că nu avem încă un ambasador în România. Mandatul însărcinatului cu afaceri se apropie, și el, de final. Este conștient Departamentul de stat de această situație? Pentru că eu cred că singurul mod în care România poate continua pe drumul spre reducerea corupției este să existe o prezență americană puternică care să pună presiune permanentă pe guvernul român pentru a garanta protejarea doamnei Kovesi, aflată în pericol de moarte”. (?!!)

 

 

2

Fragment din stenograma discuțiilor

În răspunsul său, Yee a dat asigurări că DS se preocupă de identificarea unui nou ambasador, cu o nuanță destul de interesantă: ”În ceea ce privește procurorul pe care l-ați menționat, doamna Kovesi, și de efortul per ansamblu de combatere a corupției în România, administrația americană a fost critică”.

Vizibil nemulțumit, Johnson a insistat, întrebînd dacă, pînă se găsește un alt ambasador, nu s-ar putea recurge la reinvestirea ultimului diplomat, ori dacă nu s-ar putea prelungi mandatul lui Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri. Răspunsul lui Hoyt Yee a fost că succesorul lui Butcher a fost deja trimis la post.
În replică, Johnson a declarat că în România nu trebuie lăsat să se producă un vid în privința prezenței diplomatice și a atacat imediat un subiect extrem de delicat: gazele de șist.
El a solicitat celor doi oficiali să-i transmită dacă administrația americană are date concrete despre rezervele de gaze de șist din țările est-europene, în lumina prospecțiunilor efectuate de mari companii petroliere, și dacă se poate începe curînd exploatarea acestora. Senatorul dorea să știe cifre și date concrete despre dimensiunea depozitelor descoperite în țări precum România, Polonia sau Ucraina și alte amănunte. Potrivit lui Hochstein, însă, un răspuns concret era imposibil, mai ales că estimări preliminare asupra unor zăcăminte fuseseră contrazise de cercetările mai aprofundate. El a vorbit și de companii americane care au forat în estul Europei, apoi au plecat.

 

3

E momentul în care Johnson a intervenit brusc, întrebînd dacă acele companii s-au retras cumva din cauza corupției din țară. Răspunsul a venit prompt: nu, ci din cauză că rezervele erau insuficient de atractive.
În plus, Hochstein a ținut să transmită că unele date legate de zăcămintele din zona europeană nu sunt publice.
Tot restul ședinței subcomisiei, trebuie spus, a fost dedicat subiectului energiei și, mai ales, al gazelor de șist, Johnson fiind, de departe, cel mai interesat de problemă.

Oare de ce?

Răspunsul îl oferă presa americană a ultimilor 10 ani. Peste ocean, Ron Johnson, un prosper afacerist milionar înainte de a intra în politică, e poreclit ”oil-man”, un om apropiat industriei petroliere. De rîsul curcilor, senatorul deplîngea, acum cîțiva ani, companiile petroliere că sunt spoliate de profituri de către taxele și impozitele guvernamentale. Mai e faimos și prin criticile dure aduse celor care vorbesc despre fenomenul încălzirii globale, o prostie în opinia sa.

O replică a lui a devenit virală: „We have to get the oil where the oil it is”, adică ”Petrolul trebuie extras oriunde se găsește”, sensul fiind că nu ar trebui să existe restricții în acest sens. Johnson a produs, astfel, indignare publică atunci cînd s-a pronunțat pentru exploatări petroliere chiar și în zona Marilor Lacuri americane, considerată o arie naturală protejată și cea mai mare rezervă de apă dulce din lume; la fel și în uriașa rezervație naturală din Alaska.
Teza lui era și este aceea că dependența Americii de importuri de petrol ar constitui o amenințare pentru siguranța țării

Johnson e cunoscut inclusiv prin criticile aduse cîndva lui Obama, acuzat de a fi luat măsuri prea dure după dezastrul produse de British Petroleum în golful Mexic inclusiv obligînd compania să despăgubească financiar victimele. Ulterior, s-a aflat că Johnson avea la BP acțiuni valorînd sute de mii de dolari.

Cu o lună înaintea ședinței sus-pomenite a subcomisiei senatoriale, Ron Johnson, alături de senatorii John McCain și Cristopher Murphy, efectuase o vizită în România în care subiectul gazelor de șist fusese la loc de cinste. Într-un interviu pentru ”Gîndul”, senatorii susțineau că Rusia nu poate fi combătută eficient dacă statele europene nu îşi recîştigă independenţa energetică, iar subiectul exploatării propriilor resurse naturale, inclusiv a gazelor de şist, chiar dacă este delicat, trebuie dezbătut şi pus în balanţa geopolitică, Rusia fiind numită, cu acel prilej, „o benzinărie mafiotă care se dă drept ţară”. Tot atunci, avusese loc și întrevederea lui Johnson cu Kovesi, despre care am relatat.

Trăgînd linie și adunînd, e clar că un om care nu are rezerve în a fora după petrol nici măcar în zonele protejate din propria țară nu va fi preocupat de problemele pe care exploatările le-ar putea crea în țările altora.
Important e ca marile companii petroliere americane – de care Johnson e atît de apropiat – să nu se ciocnească de corupția din state precum România, Polonia, Ungaria sau Ucraina. Ori de opoziția vreunor forțe politice locale, mai ales că doar cu doi ani în urmă, PSD organizase mitinguri ample contra exploatării gazelor de șist.

Iar pentru evitarea unor asemenea ”incidente” ce antidot mai bun exista decît o structură precum DNA și un om devotat precum Laura Kovesi? (Bogdan Tiberiu Iacob)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

4 Comentarii

  1. un maimutoi cu un brici in mana… si nu-i singurul, sunt mii si sute de mii ca el… analfabeti jegosi, cu o cultura de 2 sute de ani dar cu spoiala de jmecheri

  2. Daca cineva mai crede ca usa este interesata de binele coloniei, se inseala amarnic. Zilnic ies la iveala astfel de stiri; totul se rezuma la bani. Iar cucuveaua – este din ce in ce mai clar- a protejat interesele, celor interesati sa faca bani in colonie, cu orice pret. „Lupta” impotriva corupriei, o buna fumigena pentru prosti; ca si slujirea de altfel. Poate va iesi la iveala vreodata pe cine a slujit de fapt…..

  3. Petrolul, gazele…PADUREA…CODRUL….
    AUSTRIECII…NEMTII…
    Totul se leagă

  4. NOI FIINTELE VII CARE POPULEAZA ACESTE TINUTURI….CE VALOARE AVEM ?????

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *