O propunere bizară legată de Crin Antonescu. Ce ar putea devoala ea?
0 comentarii / 3527 vizualizări / 10 februarie 2025
Vicepreședintele PNL, deputatul Adrian Cozma, a lansat azi o propunere politică extrem de ciudată, pentru că fie e vorba de o gogomănie de proporții, ceea ce e greu de crezut,, fie ea devoalează lucruri nebănuite.
Mai precis, Cozma a declarat azi că Crin Antonescu ar putea fi desemnat președintele interimar al PNL, urmare a faptului că actualul lider al liberalilor, Ilie Bolojan, devine președinte interimar al României, în urma demisiei lui Klaus Iohannis.
„Eu v-am expus o părere personală. N-avem o decizie pe tema aceasta”, a spus Cozma, citat de presă.
Întrebat dacă vor exista două tabere în momentul în care se va pune în discuție președinția interimară a PNL, Cozma a spus: „Eu nu cred că sunt tabere. Vor fi discuții în biroul politic național pe această temă. Poate vor fi și alte propuneri. Eu mă gândeam ce ar fi bine pentru PNL și pentru România”. „E o părere și cred că are logică în ceea ce v-am spus perspectiva și cred că o să fie analizată, dar e o variantă de luat în calcul”, subliniază deputatul. El a declarat că va propune ca președinția partidului să fie preluată de Crin Antonescu.
De ce spunem că e o propunere cel puțin bizară: pentru că Antonescu a anunțat deja, repetat, că el va candida avînd calitatea de independent susținut de o coaliție de partide și nu din partea unui partid anume.
”Din capul locului, lucrurile au fost clare. Voi candida cu sprijinul acestor partide, care e un sprijin semnificativ, va trebui să fie un sprijin semnificativ, important, dar e o candidatură pe care o asum individual și în calitate, formal, de independent, oricum, cu un program care-mi aparține, cu o echipă care-mi va aparține. Legătura cu partidele, organizațiile, militanții, alegătorii e un proces la care vom colabora sub diferite forme” spunea Crin la B1TV, recent.