CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

O provocare pentru domnul Toni Greblă

0 comentarii / 778 vizualizări / 22 ianuarie 2024

Acest om se confruntă cu cea mai mare provocare din istorie României. Patru runde de alegeri la foc continuu. Iar el se află în epicentru. Conduce Autoritatea Electorală Permanentă. Și e destul de nou numit în funcție. Va fi silit să facă față tuturor provocărilor pe care ni le putem imagina. Și, de altfel, prima s-a și produs. De unde ne-am fi așteptat mai puțin. De la Poștă.
Prin intermediul acestei instituții a statului, Poșta, iată că, fără vreun debut oficial al campaniei electorale, s-a comis un incredibil abuz, legea a fost încălcată și primul scandal de proporții a fost generat. La conducerea Poștei în poziția de director general, începând din 2021, a fost înșurubat de către PNL un domn, Valentin Ștefan, asupra căruia de mai multe ori am încercat să atrag o atenție negativă. Din simplul motiv că, în loc să se comporte ca un manager, s-a comportat din capul locului ca un agent politic, pregătind terenul pentru transformarea acestei instituții într-un instrument electoral. Cred că a trecut un an de când atrag atenția asupra pregătirilor pe care le-a făcut acest Valentin Ștefan pentru a anihila conducerea colectivă a instituției și pentru a transforma – ceea ce încă nu i-a ieșit – armata zecilor de mii de poștași în tot atâția agenți electorali, care să acționeze în precampaniile electorale și în campaniile electorale în beneficiul PNL. Cum? Culegând informații de pe teren, sesizând pulsul cetățenilor, în special al pensionarilor, și încercând să le inducă informații de natură să-i determine să-i voteze pe liberali. Nu i-am făcut un simplu proces de intenție. Am prezentat probe în acest sens. Și nu numai eu. Și pe platourile unor televiziuni de știri manevrele lui Valentin Ștefan au fost dezvăluite și dezbătute. Inutil. Omul a rămas neclintit în funcție.
Și iată că acum prima bubă a plesnit. Din dispoziția lui Valentin Ștefan, taloanelor de pensii le-au fost atașate mesaje politice, care promovează candidați ai Partidului Național Liberal. Nu este doar scandalos, este cu totul și cu totul ilegal. Este ilegal să te folosești fie și în precampania electorală de o instituție a statului, care în mod obligatoriu trebuie să rămână neutră politic, pentru a face propagandă în beneficiul unor actori politici. Cum era și firesc, presa a aflat și a ieșit un scandal. Urmarea acestui scandal este că directorul Poștei Române a încercat în mare viteză să acopere mizeria. După ce mesajele de publicitate politică au fost atașate taloanelor de pensii, într-o perioadă extrem de aglomerată, cum este luna ianuarie, respectivele mesaje au trebuit să fie rapid detașate. Ceea ce a necesitat timp. Și, din acest motiv, o parte dintre pensionari au primit banii cu întârziere. Cetățenii au fost afectați în mod direct.
Aceiași cetățeni însă, cărora li se adaugă toți ceilalți, respectiv nepensionarii, au fost afectați și indirect. Pentru că toată această operație manuală a necesitat nu numai timp, ci și costuri. Nu este clar cine plătește aceste costuri. Poșta nu a ieșit până acum public pentru a ne comunica, așa cum ar fi corect, dacă la baza acestei vaste operații a existat sau nu un contract. Și dacă da, cine a semnat? Și cine a plătit? Și cât a plătit? Și dacă nu, ar trebui să ni se explice și nouă cum de a fost posibilă o asemenea operație clandestină.
Și iată cum vin în mare viteză la domnul Toni Greblă, un om cu o vastă experiență politică, ulterior magistrat al Curții Constituționale a României, scos din funcție în mod abuziv, așa cum s-a dovedit definitiv în justiție, mai târziu prefect al Capitalei, unde, după câte știu, s-a achitat în mod corect de obligații, și, de curând, atenție, președinte al Autorității Electorale Permanente. Culmea este că, zilele trecute, domnul Toni Greblă a ieșit pentru prima dată public în această nouă calitate și ne-a garantat că instituția pe care o conduce va face tot ce poate pentru ca cele patru runde de alegeri să se desfășoare în condiții de deplină legalitate. Și iată că astăzi domnul Toni Greblă este confruntat cu prima provocare. Mai pot fi sau nu mai pot fi alegerile corecte, în condițiile în care, din capul locului, s-a încercat favorizarea unui partid? Care este poziția instituției pe care o conduce față de abuzul comis la nivelul Poștei Române? Ce instituții ale statului a sesizat domnul Toni Greblă în urma acestui grav incident? Tocmai fiindcă îl stimez în mod deosebit, aștept de îndată reacția domniei sale. Și, într-un alt plan, cum răspunde până la urmă PNL? În fața cetățenilor României? În fața partenerului său de coaliție, PSD? Și, în definitiv, și în fața celorlalți competitori din alte formațiuni politice?

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

STRTIME=1662721998