O realizare importanta a SRI
1 comentariu / 2628 vizualizări / 26 martie 2018
Bilanțul SRI – 29 martie 2016
Directorul SRI, Eduard Hellvig:
„Nu suntem perfecţi pentru că mai avem de lucru în ce priveşte transparenţa activităţii serviciului şi nu am atins maximul eficienţei serviciului”.
Bilanțul SRI – 29 martie 2017
Directorul SRI, Eduard Hellvig:
„SRI va lucra pentru un model mai transparent de control şi pentru o relaţie mai deschisă cu Parlamentul şi societatea civilă. Ofiţerii SRI vor ieşi mult mai mult în societate pentru a explica oamenilor şi instituţiilor cum trebuie să îşi genereze măsuri de protejare a datelor şi a patrimoniilor”.
Bilanțul SRI – 26 martie 2018
Măcar problema transparenței s-a rezolvat: ședință la secret, în premieră, cu ușile înschise. Prezența președintelui e, și ea, incertă. (B.I.)
Eu, chiar nu inteleg din ce se luaraCand UE e in destramare galopanta, cand anticoruptia europeana se dovedeste numai perdeaua de negura care ascunde uriasa coruptie a maimarilor UE, cand Merkel si-a luat-o peste bot cu refugiatii facuti peste noapte, ca sa le plateasca pensiile si sa-i mai iasa si ei de un mandat, cand guvernele corupte ale anticoruptilor europeni sunt reeditate, spalate si reevaluate, ca altii mai destepti n-au, cand Macron, in scadere de popularitate, apeleaza la programul de extrema dreapta, in incercarea de a consolida neobolsevismul, cand birocratii sefi ai UE, papagali ai agendei americane, mai corupti, mai perversi si mai senili ca niciodata, cand astia toti au omorat ideea de democratie pentru care amaratii de romani si-au dat viata, nu pot sa inreleg ce au cu rusiiPoate ca vor sa le fure patentul neostalinismului si asa cum au facut cu dopajul rusesc, infirmat de TASS, ii punem la colt, sa nu fie credibili cand vin cu probe.Ma gandescSau, poate americanii, pierzatori de credit, pe planeta, ofticati de cresterea influentei rusesti, s-au ofticat si si-au mobilizat vasalii.Totusi, in jocul asta murdar, care nu ne priveste, noi, trebuia sa coboram la primaNiciodata nu ne-a fost bine in istorie cand s-au certat, sau s-au iubit rusii cu occidentalii peste capul nostruO cale de mijloc, un soi de buna vecinatate e tot ce ne trebuie, mai ales ca stim pe pielea nostru cum e cand zgandari fiara