CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9207 RON DOWN | 1 USD = 4.6726 RON DOWN | 1 GBP = 5.7178 RON DOWN

O stire prea putin comentata: Afacerea Bordei – o noua bomba in poala lui Basescu

6 comentarii / 5181 vizualizări / 23 iunie 2022

O știre care ar fi meritat mult mai multă atenție, prin implicațiile uriașe, e cea de zilele trecute, cînd noul prefect al Capitalei, Toni Greblă, a anunțat că a sesizat instanța, cerând anularea celor două dispoziții din 2003 ale primarului Traian Băsescu, care au stat la baza retrocedării Parcului Bordei către afaceristul Costică Costanda. Dacă instanța va da dreptate prefecturii – și sunt șanse maxime să o facă – se cheamă că în buzunarul lui Băsescu va exploda o nouă grenadă, una de proporții majore.

Faptele, pe scurt, sunt următoarele:

În anii 90, primăria generală s-a asociat cu o firmă franceză pentru construirea Satului francez, zonă rezidențială de lux, intrată ulterior total în posesia primăriei. Doar că terenul avea să fie recuperat de doi cetățeni așa-ziși moștenitori, și revîndut afaceristului Costică Costanda. Care a atenționat PMB că e noul proprietar și trebuie găsită o soluție de compensare.

În septembrie 2003, a venit soluția Băsescu: afaceristul a obținut Parcul Bordei la schimb. O tranzacție despre care s-a spus adesea că i-a adus beneficii mult mai mari decît ar fi fost îndreptățit. Noul proprietar și-a anunțat intenția de a construi în parc un supercomplex imobiliar, care ar fi devenit, probabil, cea mai de fiță zonă din România.

L-au blocat, însă trei senatori, Marius Marinescu, Ion Iliescu și Nicolae Văcăroiu, care au obținut, printr-o lege, statutul de utilitate publică pentru parc. Lui Costanda i-au mai rămas doar despăgubirile bănești.
Dar ele sunt uriașe.
În urma unei decizii definitive a justiției, afaceristul, care l-a avut avocat, între alții, pe Valeriu Stoica, trebuie să primească de la PMB 125 de milioane de euro. După un an de negocieri cu afaceristul, care intenționa blocarea conturilor PMB, Nicușor Dan a anunțat, zilele trecute, o înțelegere de plată eșalonată a sumei, lunar, în următorii ani.

Luna trecută, însă, același (fost)senator Marius Marinescu a depus la Prefectură un memoriu care a dus la verificări, la PMB, cu privire la legalitatea dispozițiilor băsiste de schimb de terenuri, cu nr1324/05.09.2003, respectiv nr.1325/05.09.2003.
Actele normative se referă la Parcul Bordei și Satul Francez. Nu vom insista pe toate nelegalitățile semnalate, să spunem, printre altele, doar că parcul avea statut de utilitate publică încă din 1932, deci Băsescu nu avea cum să-l dea afaceristului, în 2003.

Constatîndu-se veridicitatea aspectelor sesizate, Prefectura a promovat cîte o acțiune, în contencios administrativ, pentru anularea dispozițiilor emise de fostul primar Băsescu. În mod normal, pînă la judecarea cauzei pe fond, Prefectura sau PMB trebuie, de urgență, să solicite o Ordonanță președințială pentru suspendarea plății de 125 milioane euro către afaceristul Costică Constanda.

Desființarea, de către instanțele de judecată, a celor două dispoziții nelegale va duce la anularea tuturor actelor care au decurs de aici și, implicit, a sentințelor judecătorești pronunțate pe fondul acestor documente.

Dar va deschide, totodată, și o Cutie a Pandorei imensă, pentru că în jurul afacerii Costanda-Bordei s-au împletit mai mult ca sigur extrem de multe interese, de-a lungul anilor.
Fostul judecător al CCR, Toni Greblă, a fost primul oficial care a avut curajul să atace controversatele tranzacții în justiție și, avînd în vedere backgroundul său profesional, e clar că a înțeles exact cum stau lucrurile.
Rămîne de văzut în cîte poale înalte vor ajunge schijele a ceea ce se anunță o explozie de proporții. (Bogdan Tiberiu IACOB)

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

6 Comentarii

  1. … nu Primaria Municipiului Bucuresti, ci Guvernul Romaniei s-a asociat cu firma frantuzeasca Bouygues Construction (fix d’asta se cheama “Satul francez”, ca era pentru “ex-pat”i), cei care aveau sa construiasca, pe rand, Sofitel – actualul Pullman – World Trade Center, turnul Bancorex, hotelul Novotel – cel de pe Calea Victoriei – etc. etc.. in vremurile lui Roman, Petre Roman! – d’aia francezi
    De data aceasta, dl. Iacob fie ati fugit dupa fenta, fie ati fost prost informat!
    “Satul francez” a fost transferat, catre PMB, prin HG (cu valoarea de inventar aferenta, mult supra evaluata – a se vedea contractul de schimb cu sulta, incheiat ulterior – cred ca prin mai 2008 – cu fam. Costanda).
    PMB a fost obligata – de INSTANTA – dupa ani de procese, sa il puna in posesie pe proprietar pe terenul ocupat, unde in mod abuziv – Guvernul Romaniei – s-a construit Satul! – intre timp transferat Primariei lui Basescu.
    Parcul Bordei – care nici astazi, DA ASTAZi! – nu are acte de PARC, a fost “transformat” in “parc” prin lege initiata de Chiliman, nicidecum Marinescu, Iliescu si Vacaroiu, pe vremea cand Chiliman era deputat si viza fotoliul de primar al sectorului 1… lege care prevede, in mod expres, EXPROPRIEREA bunului, de catre Ministerul Mediului… care in 14 ani nu l-a expropriat! Legea are numarul 170/10.10.2008, asa ca nu trebuie sa ma credeti pe cuvant, ci doar sa o cititi (daca gasiti un leu platit, ca justa despagubire – asa cum prevede legea romana si legislatia europeana – fam. Costanda pentru terenul detinut in proprietate… va rog sa ma anuntati!)… intre noi fie vorba, insasi faptul ca Parlamentul Romaniei a adoptat o lege, in 2008 – astazi in(ca) vigoare si inca neaplicata – prin care s-a dispus EXPROPRIEREA ne demonstreaza ca bunul se afla in legitima posesie a “abominabilei” familii, asa ca nicio “bomba in poala” fostului primar si presedinte Basescu )
    Schimbul de terenuri, facut de nenumarate ori – dar, de fiecare data in defavoarea proprietarului de drept – a fost investigat de DNA (de nenumarate ori), a facut obiectul a nenumarate procese aflate, pe rand, pe rolul TMB, CAB, ICCJ… si, de fiecare data, solutia a fost aceeasi: in favoarea familiei Constanda!… de fiecare data, incercandu-se prin nenumarate tergiversari, plus interventii la instanta (in favoarea PMB/statului) si campanii de presa sa ii determine, pe proprietarii de drept, sa cedeze!
    Nu, nu sunt avocatul familiei Costanda – ca de as fi fost, i-as fi spus sa execute (de mult si cu celeritate!) conturile Primariei Generale!
    Greseala pe care a facut-o Costanda (ultima, dintr-o lunga serie de greseli) a fost ca s-a mai increzut, inca o data, intr-un Primar General! – de data aceasta, in Nicusor Dan, cel cu care a incheiat o conventie.
    Tovarasul Prefect GREBLA s-a gasit sa atace acum, dupa ce fam. Costanda a incheiat o conventie de esalonare a unei creante, certe si exigibile (nu o spun eu, ci au afirmat-o nenumarate instante, de-a lungul a cel putin 15 ani!) investita cu titlu executoriu (pentru a cata oara?!) de catre instanta de judecata!!… iar aici doar Costanda este de vina, ca nu s-a invatat minte!
    Domnule Iacob, cu tot respectul, de data aceasta chiar ati gresit si ati picat intr-o plasa.
    Nu numai ca statul/PMB/Prefectura etc etc nu va castiga, dar astazi ati luat partea hotilor… prostul care nu s-a invatat minte fiind Costanda, care de mai bine de 20 de ani a ajuns “cel mai hulit si detestat cetatean al sectorului 1”!
    Iar, daca dl. Prefect Grebla crede ca va reusi, astfel, sa acopere ILEGALITATEA SUPREMA facuta de colega domniei sale de partid, dna. FIREA GABRIELA, care a “achizitionat” Parcului Verdi la un pret mega evaluat – a se vedea pretul din grila notarilor – se inseala amarnic! Daca tot va intereseaza adevarul, dl. Iacob, ajutati-l pe dl/tov. Grebla sa elucideze “misterul” modificarii unei legi, fix pentru a crea aparenta legalitatii in vederea achizitionarii unui parc… care era parc, pentru a-l transforma in parc!… platind pentru un bun inutil, de doua (2) ori pretul cuvenit! – nu o spun eu, ci grila notarilor intrata in vigoare, imediat ulterior achizitiei “grabite” tocmai in acest sens!
    Familia Costanda a castigat acest proces de atat de multe ori, ca in mod cert il va mai castiga o data… sigur, in tot acest timp, pierzand bani si alti bani; cat despre “bagarea tendentioasa in ecuatie” a fostului ministru Valeriu Stoica, mai bine verificati dl. Iacob, ca el a intrat, in proces, undeva tarziu, prin 2009-2010, daca nu ma insel – cand Costanda deja castigase, DEFINITIV, de vreo doua ori!… iar instanta statuase ca parcul Bordei, ca si astazi, NU ESTE PARC!
    Sintetizand, bomba e alta: GREBLA VREA SA O SCAPE PE FIREA, CEA CARE A ACHIZITIONAT SI A PLATIT – INUTIL SI ILEGAL – PESTE 50 MILIOANE EURO UNOR SAMSARI (si nu va uitati, aici doar la Savulescu, ca prima pe lista beneficiarilor este dna. Delia BUDEANU, mamica lui RADU CANCAN!)
    Pana la urma, ce a cerut fam. Costanda?! Terenul proprietate legitima, confirmata in nenumarate procese si de catre nenumarate instante in peste 20 de ani, unde statul roman, in mod ilegal, a construit un “sat francez”!
    Asa ca, dl. Iacob, verificati si – eventual – adresati si o intrebare (inclusiv la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara sector 1) daca “Parcul Bordei” este intabulat ca parc! – veti descoperi, cu stupoare… ca NU

    • Şi mai du-te-n morţii mă-tii de hienă sub acoperire, că nu ne prosteşti!

    • Si ce daca Parcul Bordei nu este intabulat ca parc, el efectiv a fost si este parc (unde se plimba cetateni si stau pe banci )nu terasa, halda de gunoi sau loc viran.
      Cu o solicitare la cadastru cei interersati pot solicita indreptarea erori materiale si suprafata sa devina ce este in REALITATE adica PARC

  2. Eu sunt unica mostenitoare a unei case expropiate ce a fost situata pe un teren de 330 m.patrati in sect 6, in valoare de aprox. 100.000 de euro, poate nici atat. Am intocmit dosar pentru recompensare, dosar complet -dovada ca ulterior instanta l-a gasit in regula si a dispus recompensarea, dar pe care Basescu a pus rezolutia „se respinge” fara sa spuna de ce se respinge, astfel ca tot umbland prin procese si apoi asteptand randul la ANRP nici acum nu mi-am recuperat suma, si nici macar n-am atins procedura de evaluare dar in cazul Constanda de milioane de euro – ajuns proprietar printr-o tranzactie discutabila – vad ca Basescu s-a grabit sa dea o solutie favorabila unuia ce a cumparat niste „drepturi”. Cred ca Constanda vrea sa-si recupereze costurile ca doar nu (pe) degeaba a avut el atatea hotarari si decizii toate favorabile.

    • Asta e explicaţia! Era şeful armatei de hiene.

  3. […] Bogdan Tiberiu IACOBSursa: inpolitics.ro […]

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată.

STRTIME=1662721998