CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

Ocolul Pamantului in 10 zile

0 comentarii / 1378 vizualizări / 26 septembrie 2012

Epopeea Oltchim continua. Mai mult chiar, se apropie de un punct maxim. Cel putin sub aspect nevrotic. Castigatorul oficial al licitatiei, cel putin pana luni, Dan Diaconescu, a facut ocolul Europei in ultimele 3 zile, cu coada SIE, a urmat o escala fulger la Bucuresti miercuri si, tot miercuri, porneste valvartej pentru a acoperi cealalta jumatate a mapamondului. Tot cu coada SIE. Tema Oltchim pare sa devina de tip geostrategic. In Germania se modifica legislatia din motive legate de ecologie, astfel incat industriile din domeniul petrochimiei vor deveni mult mai costisitoare. La Bucuresti, directorul SIE prezinta, la Guvern, un dosar complex Oltchim, ambasadorul Federatiei Ruse solicita si obtine o intalnire la Ministerul Industriilor, iar Dan Diaconescu poarta convorbiri, nu stim la ce nivel, la Ambasada SUA. Un urias balamuc, pe care incercam sa-l descifram.
Schimbarea dramatica a conditiilor in care industria petrochimica isi va putea desfasura, in viitor, activitatea in Germania pune in mare pericol locurile de munca de acolo. In eventualitatea in care produse similare celor ce pot fi furnizate de Oltchim vor putea fi realizate in statele est-europene la preturi de cost mult mai mici. Fara a cadea intr-o scenarita, exista realmente un interes ca Oltchim sa se inchida. Pe CorectNews, prezentam si informatiile oficiale in acest sens. Pana una alta, este esential de stiut ca actionarul care face concurenta neloiala Oltchim si care s-a dovedit a fi ostil, PCC SE, este o firma poloneza dar cu sediul nu altundeva decat tot in Germania.
Ramane un mister daca Dan Diaconescu va reusi sau nu in termenul legal, care este pana luni, in varianta Guvernului, si inca 15 zile, in varianta sefului PP-DD, sa procure suma necesara achitarii pachetului majoritar de actiuni detinut de Guvern, la care sa adauge si substantiale fonduri de cateva sute milioane de euro pentru repornirea la capacitate profitabila a combinatului. Victor Ponta a anuntat un plan B. Probabil ca exista si un plan C. Dar, pana atunci, observam ca Federatia Rusa simte nevoia sa intervina. Nu stim in ce sens. Dar, cu certitudine, nu poate sa nu aiba o importanta semnificatie vizita ambasadorului de la Moscova la Ministerul Industriilor. Si nici nu poate fi lipsita de substanta vizita pe care ieri a facut-o Dan Diaconescu la Ambasada Statelor Unite. Pentru ca situatia sa devina si mai complicata, mai circula zvonul ca Ministerul roman de Externe ar fi notificat Ministerul de Externe rus, solicitand Guvernului acestui stat sa nu intervina in vreun fel in desfasurarile campaniei electorale de la Bucuresti. Tot cu aluzie la Oltchim.
Cum – necum, Dan Diaconescu aproape i-a luat capul lui Remus Vulpescu, seful OPSPI. Si poate, in viitor, si capul lui Chitoiu. Scandalul este cat casa. Atat de mare incat, de la mai bine de o luna de cand muncitorii de la Oltchim protesteaza pentru ca nu si-au mai primit salariile si combinatul sta, iata ca Guvernul gaseste totusi solutia, desi tardiv, de a repune in miscare Oltchim. Daca se poate acum, de ce nu se putea atunci?
Vor trece multe zile in care scandalul Oltchim va continua sa tina prima pagina a ziarelor romanesti. Daca nu cumva si a presei externe. (Sorin Rosca Stanescu)

Sursa: CorectNews

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998