CURS VALUTAR
1 EUR = 4.9691 RON DOWN | 1 USD = 4.5463 RON DOWN | 1 GBP = 5.8319 RON DOWN

OMV Petrom sfidează statul român

1 comentariu / 867 vizualizări / 19 septembrie 2023

Așa ceva s-a văzut destul de rar. Ca o societate comercială, nu contează cu ce capital, român sau străin, să-i dea șah guvernului care reprezintă statul în care realizează profituri de sute de miliarde. A comis-o ieri OMV. Și parcă pentru a turna gaz peste foc, fostului ministru al Energiei, Virgil Popescu, i-a ieșit un porumbel pe gură. A recunoscut pe față că mai marii OMV au făcut presiuni, încercând să manipuleze Executivul României.
După cum desigur cetățenii României își amintesc, în calitate de ministru al Energiei, Virgil Popescu, în numele unei false liberalizări a prețurilor, a dat peste cap întreg sistemul de decontare a energiei, asigurându-ne solemn că cetățenii vor avea facturi mai mici și nu mai mari. S-a întâmplat pe dos. Facturile au explodat. Iar Virgil Popescu nu numai că nu și-a cerut iertare, nu numai că nu a încercat să repare ceea ce a stricat, dar a perseverat în paguba românilor și în beneficiul producătorilor și transportatorilor de energie, care, în plină criză în acest domeniu, au înregistrat profituri nemaiîntâlnite până atunci. Desigur, au curs o serie de acuzații împotriva acestuia. Cele mai multe, în sensul că este manipulat de afară, adică de societățile cu capital străin, și a trădat astfel interesul național. Nu a putut fi clintit din loc decât la instalarea ultimului Guvern, pentru că, până atunci, a fost protejatul lui Klaus Iohannis. Iar ieri s-a trezit vorbind. Și, cum gura păcătosului adevăr grăiește, a recunoscut în fine că au existat tentative reușite de manipulare asupra Guvernului României. Iar exemplul pe care l-a dat a vizat OMV.
S-a întâmplat chiar în ziua în care președintele Consiliului de Administrație OMV s-a autoinvitat la premierul României. Curtenitor, acesta l-a primit. Solicitările OMV sunt de-a dreptul nerușinate. OMV s-a prezentat la Executiv pentru a ne amenința cu procesul internațional pe care l-a intentat împotriva statului român, prin care, utilizând case de avocați redutabile, solicită despăgubiri de miliarde de euro. Pentru ce? Pentru că statul român a îndrăznit ca într-o lege, legea offshore, pe care, culmea, au redactat-o tot oamenii OMV, să facă o modificare, în sensul că cantitățile care urmează să fie extrase din platoul continental al Mării Negre din perimetrul Neptun Deep să fie tranzacționate la bursa de la București și nu la bursa de la Viena. Păi dacă, în integralitatea lor, gazele naturale extrase din platoul continental al Mării Negre aparțin României, ce logică ar avea alta decât una extrem de murdară, ca ele să fie tranzaționate nu la bursa de la București, ci la bursa de la Viena? Un al doilea litigiu, care din nou a constituit ieri obiect de șantaj, este pretenția statului român, consacrată în actul normativ votat de Parlament, ca noi să putem să cumpărăm, conform cotațiilor de pe bursă, cantitățile de gaze necesare consumului intern, surplusul putând fi exportat. În fine, OMV Petrom vrea să devină o excepție care să confirme regula și să plătească statului român doar jumătate din taxele de solidaritate stabilite tot prin lege. Pentru toate acestea, la figurat, președintele Consiliului de Administrație OMV Petrom a bătut ieri cu pumnul în masa lui Marcel Ciolacu. Și l-a anunțat senin pe acesta că întrucât – asta este culmea obrăzniciei – OMV Petrom înregistrează în prezent pierderi, angajații nu vor fi în continuare plătiți. Aici se impune să facem o precizare. Pentru că acum avem de-a face cu un dublu șantaj. OMV Petrom realizează anual venituri de sute de milioane de euro. Deși la momentul achiziției a plătit doar 400 de milioane și ulterior nu și-a îndeplinit patru dintre principalele obligații asumate prin contract. Și acum cum Dumnezeu nu are bani să-i plătească pe salariați și îi amenință cu concedierea?
La OMV Petrom are loc un litigiu grav de mai mult timp între companie și sindicate. Ieri seară, Iosefina Pascal a dezvăluit, în urma investigațiilor pe care le-a făcut, că de trei luni de zile angajații OMV Petrom nu sunt plătiți. De ce? Pentru că sindicatul nu este de acord cu disponibilizările preconizate. Și atunci, sub formă de șantaj, ca un fel de penalizare, nimeni nu a fost plătit. Nici măcar cei care nu sunt pe lista de disponibilizări. Este evident un șantaj. Și al doilea, pe aceeași temă, a fost făcut ieri la Palatul Victoria. Prin urmare, o societate care pe seama bogățiilor statului român și a interesului național al statului român realizează anual profituri de sute de milioane, dorește să facă disponibilizări și în acest scop își penalizează toți angajații. La mijloc este un tertip pe care s-ar cuveni să-l cerceteze, dacă doresc să-și facă datoria, procurorii DNA. Lucrătorii OMV sunt angajați printr-un intermediar. Prin faimosul domn Comănescu, patronul GTP. Asta pentru ca diminuările de salarii sau disponibilizările sau neplata salariilor să fie operate indirect de către OMV. Am închis paranteza.
În trecut, Virgil Popescu, căruia Parlamentul i-a cerut inutil de mai multe ori capul, ne-a dezinformat negând ceea ce ieri a confirmat, și anume că s-au exercitat presiuni asupra lui pentru deturnarea unor politici guvernamentale și legislative. Acum a recunoscut contrariul. Ieri, premierul Marcel Ciolacu, prin comunicatul pe care l-a distribuit, afirmă că Guvernul rămâne neclintit și nu cedează în fața presiunilor OMV. Să sperăm că așa stau lucrurile. Vom afla curând. Și tot curând vom afla dacă cel mai important partener al statului român, care, repet, realizează anual profituri fabuloase, ne va mai jumuli de piele și prin intermediul unui proces internațional. Unde jocurile par a fi făcute dinainte.
Închei reamintind în mod insistent faptul că OMV nu și-a îndeplinit condițiile imperative la care s-a angajat cu ocazia semnării contractului de privatizare. Și, ca urmare, statul român este pe deplin îndreptățit să preia în totalitate acțiunile și, dacă va fi cazul și numai dacă va fi cazul, să recurgă la o justă despăgubire.

FoloseSte contul de Facebook pentru a comenta

Un comentariu

  1. A venit stapanul la slugi, pentru ca se poate, pentru ca i se ingaduie, pentru ca asa zisii politicieni, merg in genunchi.

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

STRTIME=1662721998