Abia acum armata israeliană este gata de atac în Gaza. Se declanșează operațiunea „Săbiile de fier”. În linii mari, se știe cum începe și cum se va desfășura. Și cu ce consecințe. Nu există însă o strategie de ieșire. Un plan post-război.
Guvernul israelian a rezistat cu succes tuturor presiunilor pe care aliații săi, în frunte cu Statele Unite, le-au făcut în tentativa de a tempera dorința israelienilor de a-și îndeplini angajamentul asumat și cvasi imposibil de respectat. Și anume lichidarea tuturor teroriștilor Hamas. Eforturile lui Joe Biden, ale secretarului de stat Antony Blinken și ale reprezentanților statelor europene au avut de fapt un singur obiectiv, și anume circumscrierea acestui război strict în spațiul israelian și neextinderea sa sub nicio formă dincolo de Gaza. Prevenirea unei conflagrații regionale. Pentru moment, acest obiectiv a fost atins. Sau relativ atins. Dacă ne gândim că o ciocnire cu Hezbollah în sudul Libanului este iminentă. Și dacă nu ținem cont de multitudinea de demonstrații și atentate din întreaga lume, cele mai multe fiind pro-Palestina.
În mod ironic, nu este deloc exclus, tocmai fiindcă Israelul nu are clar definită o strategie de ieșire din acest război, ca la capătul acestui proces, care ar putea dura luni de zile, să crească exponențial șansa creării unui stat palestinian. Cu capitala tot la Ierusalim. În această direcție, presiunea opiniei publice internaționale, inclusiv a mișcărilor pro-Palestina din statele occidentale, devine pe zi ce trece tot mai covârșitoare.
Deși vorbim de o simplă fâșie de teren, nu mai mare decât Bucureștiul și Ilfovul la un loc, și cu o populație de numai două milioane și jumătate de persoane, între care teroriștii Hamas, deși dețin poziții de conducere, reprezintă doar o minoritate, cucerirea și „domesticirea” acestui spațiu se dovedește pe zi ce trece o sarcină tot mai grea. Gaza trebuie cucerită nu numai la suprafață. Unde, cu asumarea unui mare număr de victime din rândul populației civile, acest obiectiv ar putea fi relativ ușor atins. Dar Gaza înseamnă și uriașul labirint de tuneluri. De galerii subterane. Care au ca puncte de ieșire aproape de fiecare dată obiective civile. Spitale, școli, magazine, imobile cu locuințe. Cele patru războaie purtate cu Hamas până în prezent în 2008, 2009, 2012 și 2014 se va dovedi că au fost floare la ureche în comparație cu ce urmează. Iar ce urmează este, în opinia mea cel puțin, un obiectiv imposibil de atins. Admițând că, la capătul unui măcel, vor putea fi exterminați toți teroriștii din Fâșia Gaza, există încă luptători Hamas în interiorul statului Israel și în afara statului Israel, răspândiți în întreaga lume. Cum vor fi aceștia vânați, capturați și exterminați? În ce măsură statele aliate ale Israelului sunt dispuse să acționeze în această direcție? Să facem efortul de a ne imagina ce se întâmplă în numeroasele enclave din întreaga lume în care trăiesc comunități de arabi, care coabitează cu membri declarați sau nedeclarați ai organizației teroriste Hamas. Să pornim de la realitatea faptului că autoritățile unor state puternice din Occident s-au dovedit incapabile să controleze situația din interiorul a cestor comunități. Să ne imaginăm că există înțelegeri mai mult sau mai puțin tacite, ca autoritățile polițienești din aceste state ale lumii occidentale să nu intre în anumite ore și în anumite zile în teritoriul ocupat de arabi și în interiorul cărora luptătorii Hamas își fac de cap.
Să admitem că Fâșia Gaza va fi în cele din urmă cucerită și la suprafață, dar și în subteran. Dar ce se va întâmpla după? După ce totul va fi transformat într-o uriașă ruină, în care vor rămâne totuși sute de mii de supraviețuitori? Aceștia nu vor avea niciun mijloc de supraviețuire. Nici măcar apă. Iar Gaza va fi în continuare închisă de israelieni ca o conservă. Cine le va aduce acestor oameni minimele ajutoare necesare supraviețuirii? Cine va putea garanta că aceste ajutoare, dacă vor sosi vreodată și dacă vor putea ajunge în Gaza, nu vor fi în continuare deturnate?
La granița cu Egiptul, locul în care sunt împinși sistematic cei care vor să supraviețuiască, situația este și mai încurcată. Pentru că guvernul israelian nu s-a asigurat că Egiptul este gata să-i primească și să-i găzduiască pe refugiați. Nici demersurile șefilor de state aliate ale Israelului nu au fost încununate de succes. Autoritățile de la Cairo au fost cât se poate de explicite. Au susținut în mod consecvent că nu-și pot asuma riscul primirii pe teritoriul lor a unor tabere de refugiați. Din simplul motiv că mai devreme sau mai târziu, în interiorul acestora va răsări din nou terorismul, iar echipele de asasini vor încerca inevitabil să organizeze incursiuni asupra statului Israel. Și rezultatul ar fi că, în final, statul Israel va acuza Egiptul de complicitate, astfel încât pacea dintre cele două națiuni, construită atât de greu, va fi compromisă. Dar dacă refugiații nu sunt primiți în Egipt, ce se va întâmpla totuși cu ei? Nimeni nu este capabil să dea un răspuns la această întrebare.
Așadar, pe de-o parte are loc un război regional, iar pe de altă parte mai toate statele lumii se implică pentru a găsi o soluție. Dar pentru moment, o soluție nu există.