Analizînd la rece manifestările de stradă izbucnite în ultimele zile, nu te poți împiedica să remarci că fiecare popor are trăsături de caracter proprii, la fel cum are fiecare individ.

Goethe spunea cîndva ”Întotdeauna am simțit o profundă tristețe la gîndul că poporul german, în care fiecare individ este atît de respectabil, luat la grămadă este atît de lamentabil”. Uneori, s-a dovedit că la noi, românii, e puțin invers.
Putem avea existențe terne, mărunte, șterse, sărmane, dar cîteodată suntem capabili de momente de spectaculoasă solidaritate, de minunată interconectare sufletească.

”Deșteaptă-te române” a fost scris de poeți pentru a lansa un mesaj elocvent de trezire a poporului român, răbdător, în general, la maxim. Politicienii, din care am făcut și eu parte, prin pragmatismul lor, reușesc în general să transmită mesaje corecte poporului, să-l liniștească, să transmită, dacă sunt de bună credință, speranța unui trai mai bun în viitor, speranța unui loc de muncă. În acest fel încearcă, normal, să-și mențină și propria poziție politică.

Din păcate, actuala conducere a țării, prin tupeul nemăsurat pe care îl demonstrează principalii săi exponenți, Băsescu, Udrea, Boc șamd scoate la iveală adevărul crunt, anume că pentru ea puterea e un instrument pe care e dispusă să îl păstreze cu orice preț, cu orice sacrificiu, mințind, călcînd în picioare principii, orice valoare dar, mai ales, valorile democrației în ansamblul lor. Românii sunt răbdători, cum spuneam, sunt modești, se mulțumesc cu puțin și dispuși să facă sacrificii, uneori supreme. Acest lucru l-a înțeles și l-a speculat abil și pervers Traian Băsescu. Românii nu sunt în stradă doar pentru neajunsuri, pentru cu au frig în case și frigidere goale. Ei sunt pe stradă mai mult pentru că au fost jigniți în ființa lor, li s-a călcat în picioare demnitatea proprie, la nici două decenii după ce abia și-o recîștigaseră cu sînge, riscuri și sacrificii umane.

Impunerea prin forță, prin dictat, a supremației unui singur om, nu a mai putut fi înghițită în momentul în care cetățenii au fost loviți în, poate, cel mai sensibil punct: sănătatea lor și a familiilor.

De ani de zile, presa semnalează furturile și jafurile din sectorul sanitar, nu era nimic nou sub soare, dar, în momentul în care s-a depășit orice limită și s-a încercat să se impună jaful ca regulă, prin lege, s-a umplut paharul. A fost greșeala capitală a acestui regim. Chiar dacă a încercat să dreagă busuiocul prin retragerea legii sănătății și reintegrarea doctorului Arafat, a uitat să retragă și restul de legi promovate prin mizerabile asumări ale răspunderii, și să reintegreze specialiștii îndepărtați de politruci. Cu o floare nu se (mai) face primăvară.
Acum, mai au o singură șansă teoretică, aceea de a limita pierderile prin alegeri anticipate. Dacă nu vor avea parte de mintea de pe urmă, soarta lor va fi mai cruntă decît a țărăniștilor, în 2000.
Timpul nu mai are răbdare cu ei, iar românii descoperă ce înseamnă recîștigarea demnității prin ieșirea în stradă, prin ”scenele de uliță”, cum le numea un alt rebel anti-putere, gazetarul Eminescu acum un veac și mai bine. (Dan Ioan Popescu)