Partidele de opoziție au decis să nu participe la consultările inițiate de președinte, la Cotroceni, determinîndu-l pe Traian Băsescu să afirme că va încerca să substituie el opoziția, la întîlinirea pe care o vor onora PDL, UDMR, UNPR și minoritățile.

Dacă PC și PNL au invocat inutilitatea dovedită a unor asemenea consultări ca argument al neparticipării, PSD a anunțat, tranșant, că nu va face acest gest atît timp cît șeful statului legitimează prin invitație un partid netrecut prin examenul alegerilor, respectiv UNPR.

Poziția PSD e îndreptățită, am spune, dar nu și consecventă, avînd în vedere că prima legitimare istorică a social-democraților a fost tocmai un asemenea gest. Pentru cei cu ținere de minte mai slabă, să ne reamintim cum au decurs lucrurile. În martie 1992, congresul FSN aducea victoria la șefia partidului a lui Petre Roman, considerat indezirabil de către oamenii lui Ion Iliescu, ceea ce a avut ca rezultat demisia în bloc a acestora. Roman a rămas cu FSN, iar aripa Iliescu a creat FSN – 22 decembrie, devenit apoi FDSN, PSD-ul de azi, între ai cărui lideri se numărau Adrian Năstase sau Dan Mircea Popescu, aflați și azi în conducere. Pe 29 aprilie, FDSN e legitimat de tribunal ca nou partid, iar după numai două zile, pe 1 mai, șeful statului are o întrevedere cu liderii acestuia, cărora le dă indicații prețioase legate de direcțiile de acțiune. Pe 18 mai, se nasc grupurile parlamentare ale noului partid, care anunță că vor sprijini guvernul Stolojan în exercițiu, numit cu un an înainte de către Iliescu: ”Ne dorim să fim în parlament un fel de căști albastre (aluzie la trupele ONU n.n.) pentru echilibru”.

Pe 10 iunie, la Cotroceni, are loc deja prima întrevedere a președintelui cu delegația oficială a FDSN, alături de liderii celorlalte partide parlamentare, legitimînd, astfel, social-democrații ca partid parlamentar cu acte în regulă. Mai mult de atît, deși premierul Stolojan și opoziția cer ca alegerile locale și generale să aibă loc cît mai curînd cu putință, în primăvară și vară, din cauza obligațiilor internaționale ale României, Iliescu le împinge pînă în vară, respectiv toamnă, pentru a da posibilitatea FDSN să se cristalizeze, ca partid, și să își sporească forțele.

În iulie, fedeseniștii sunt chemați din nou la consultări oficiale, la Cotroceni, semn că invitația din iunie nu fusese un accident. Pe 27 septembrie, FDSN și candidatul său, Ion Iliescu, cîștigă zdrobitor alegerile. Pe scena politică apărea o nouă forță politică de temut, dar nașterea ei neoficială fusese legitimată exact în modul pe care astăzi, același partid îl contestă vehement, reproșînd președintelui că girează moral partide inexistente din punct de vedere parlamentar. (Bogdan Tiberiu Iacob)